Cultura

14 octombrie 1916-14 octombrie 2016-100 de ani de la Bătălia de la Rasovița, Preludiu al ”Bătăliei de la Jiu” din 14 octombrie 1916

14 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  2.171 vizualizari
batalia jiu

La 4/17 august 1916 România semna tratatul politic și Convenția militară cu Antanta. Ultimele pregătiri fiind făcute a urmat declarația de război către Austro-Ungaria, la 14/27 august și imediat trupele române vor trece Carpații prim trecători. Ele vor ajunge până în apropiere de Sighișoara, Sibiu și Hunedoara, fiind primite cu bucurie de românii de aici care așteptau de veacuri clipa eliberării.
Victoria germano-bulgară de la Turtucaia, de la sfârșitul lui august 1916, a determinat comandamentul român să oprească înaintarea în Transilvania și să dea ordin de trecere în apărare. În ajutorul trupelor austro-ungare din Transilvania au venit și trupe germane, superioare în artilerie, fapt ce a determinat retragerea trupelor noastre pe vechea frontieră. A urmat ”bătălia trecătorilor” când armata română a reușit, timp de o lună, să respingă încercările repetate ale inamicului de a pătrunde pe văile Dunării, Jiului, Oltului, Prahovei, Oituzului, la sud de Carpați.
În aceste împrejurări drmatice a avut loc bătălia de la Rasovița-Lelești (14 octombrie 1916), preludiu al marii încleștări de la Podul Jiului, din aceeași zi.
Sectorul Jiului a fost unul din cele mai agitate în timpul războiului. Armatele române și dușmane au luat pe rând ofensiva și contraofensiva, au înaintat și au fost respinse alternativ. Situația forțelor inamice în sectorul Jiului, în seara de 13 octombrie 1916 era următoarea: 2 batalioane și 2 baterii în luptă cu dreapta Diviziei 11 Infanterie, în jurul Defileului Surduc (Lainici); 9 batalioane și 11 baterii, între Bumbești-Jiu și Rasova-Bălești, oprite de forțele principale ale Diviziei 1; Divizia de cavalerie, întărită cu 2 batalioane de infanterie și cu 3 baterii oprită în fața stângii diviziei, la nord de Frâncești-Peștișani. (C. Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I, București, 1922, p. 435)
Pe 13 octombrie, inamicul, cu grosul infanteriei, ieșea din munți, spre sud, capetele coloanelor apropiindu-se de Târgu-Jiu. În 14 octombrie acesta intenționa să ocupe orașul. (C. Kirițescu op. Cit., p. 435)
La aripa stângă a dispozitivului românesc, care avea misiunea să oprească înaintarea germanilor dinspre Carpați, era batalionul comandat de maiorul Trușculescu, ce trebuia să ocupe orașul Târgu-Jiu și să facă legătura cu detașamentul Dejoianu, 4 batalioane, un escadron și două baterii, care soseau în marș forțat de la Cerna, prin Baia de Aramă, cu misiunea de a cădea în flancul drept și în spatele dușmanului. (C. Kirițescu op. cit., p. 435)
Constantin Kirițescu descrie starea de spirit și comportamentul inamicului în acea zi memorabilă: ”Germanul e sigur de succes și de patru zile tot înaintează de pe crestele munților spre sud. Scăpați din munți și ajunși în zona dealurilor, germanii înaintează fără frică, încrezători, în grupuri fără legătură, strânse. Artileria a rămas în urmă, iar soldații patrulelor intră în cramele (pivnițelor) viilor și conacelor moșiilor și se pun pe jaf și pe băutură.”(op. cit, p. 435)
În timpul acesta românii și-au ocupat pozițiile de luptă. Sunt gorjeni, cuprinși de mânie la vederea plaiurilor și vetrelor lor pângărite. Sunt puțini și dușmanul e numeros, prost înarmați, în fața dușmanului cu mitraliere și tunuri puternice.
Inamicul începe înaintarea dis-de-dimineață pătrunzând adânc în dispozitivul nostru spre flancul stâng. La ora 10.00 începe contra-ofensiva românilor, întâi cu artileria, apoi cu infanteria, dinspre este și sud. La 4 p.m., Turcineștiul era ocupat de noi și bavarezii se retrag spre Sâmbotin și Schela, de unde vor fi izgoniți peste munți de grupul Jipa. (op. cit., pag 436-437)
La aripa dreaptă, dușmanul primise încă o lovitură hotărâtoare locotenent-colonelul Dejoianu sosie pe 13/26 octombrie la Peștișani, venind după un marș forțat de 100 km în două nopți și o zi. El și-a desfășurat trupa între Peștișani și Brădiceni (sat al peștișanilor spre Sud). Înaintând pe 14/27 octombrie în direcția Arcani-Dobrița, a atacat trupele Diviziei 301 austro-ungare, din dreapta dispozitivului inamic și a deschis drum cavaleriei. (C. Kirițescu, op. cit., p. 437). Pentru acțiunea lor curajoasădin zilele de 13 și 14 octombrie 1916, Dejoianu a fost înaintat la gradul de colonel, iar maiorul Trușculescu la gradul de locotenent-colonel. (N. Pătrășcoiu ”Bătălia de la Jiu, octombrie 1916”, ”Litua”, Tg.Jiu 1982, p. 226)
Detașamentul Dejoianu-2 batalioane combinate și o baterie, conduse de locotenent-colonelul Dumitrescu Turcu- după un marș de apropiere a atacat în după amiaza zilei de 14 octombrie 1916 Batalionul III/3 bavarez la Rasovița-Lelești. (idem p. 225)
Bătălia de la Rasovița-Lelești a fost descrisă, mai sumar sau mai detaliat de mai mulți autori: C Kirițescu ”Istoria războiului pentru întregirea României”, vol. 1, București, p. 437; Ion D. Isac, ”Din zilele unui învățător de la țară”, Tg. Jiu 1986, p. 97; N. Pătrășcoiu ”Bătălia de la Jiu, octombrie 1916”, ”Litua”, II, Tg.Jiu 1982, p. 225; George Lungulescu, Victoria de la Jiu, Episod din lupta de la Rasovița-Gorj (14 octombrie 1916, în calendaru Gorjului), Tg. Jiu, 1925, p. 75-82.
În cele ce urmează vom reproduce câteva fragmente din descrierea Bătăliei de la Rasovița, făcută de George Lungulescu, martor ocular. După ce prezintă plecarea din Orșova, în grabă, într-un început de octmbrie destul de rece-cădeau primii fulgi de nea-autorul spune: ”După două zile și două nopți de marș neîntrerupt, pe drumuri grele și vânt, plini de noroi și fără popasuri, drumul începe să fie și pentru cei mai tari începutul necunoscutului plin de suferințe. Trupa mergea totuși căutând puteri noi, dar mergea cu părere de rău. În seara zilei de 13 octombrie ni se spune că vom dormi. Se vede că ajunsesem. Cantonamentul se făcu la Brădiceni prin casele oamenilor. Fiind udați și neavând loc în case, rămăsesem în tinda lor. Noaptea era rece și întunecoasă. Se dete ordin să se stingă toate focurile”.
Inamicul se cantonase la Gureni și nu știa de sosirea trupelor noastre de la Orșova, pregătindu-se să ocupe Tg.Jiul. Comanda dispozitivului românesc fu dată la locotenent-colonelului Dejoianu, iar în rezerva trupelor noastre fu dispusă compania a V-a din Regimentul 17 Mehedinți comandată de Romulus (Puiu) Lepry, după alții căpitanul Terpu, pe culmea pădurii Arcani. ”Suit într-un păr sălbatic, observatorul ne dete vestea că lupta se apropie de noi. Peste câteva minute, patrulele de cercetare forțară că o coloană inamică s-a strecurat prin Rasovița (deci dinspre N-n.n.) și se îndreaptă în direcția în care ne găsim(Dealul Arcanilor n.n.). Compania (a V-a din Regimentul 17 Mehedinți n.n.) primi ordine să treacă râul Sohodol și să aștepte răspândită în trăgători, ivirea inamicului.”
Precizăm că nemții veniseră dinspre nord, de la Lelești, unde căzuseră 14 morți din ostașii noștri care au fost adunați după încetarea luptei și înmormântați în cimitirul de lângă biserica Parohiei Lelești. Avangărzile nemțești se instalaseră în pădurea Rasovița.
”În fața trupei, căpitanul Lepry senin, strălucind de tinerețe și energie cu buzele întredeschise de un zâmbet de sfidare năriel zvâcninde și ochii strălucitori…își fuma liniștit țigarea, privind în zare.”
După cinci ore de așteptare, timp în care unitățile românești de pe malul stâng al pârâului Rasova și cele germane de pe dealul Stroieștilor și pârâul Rasovița cu o mitralieră în turla bisericii Rasovița, ostașii români au primit ordinul: ”Puneți baioneta! Salt înainte!”, iar căpitanul (Puiu Lepry) striga mereu ”înainte!”…
Însuflețitorul căpitan Puiu Lepry fu izbit de două gloanțe și gornistul Moacă se ruga plângând: ”Domnul căpitan, nu ne lăsa!”, iar printre buzele-i palide căpitanul murmura încet: ”Nu vă fie teamă copii!”. A murit strângând drapelul tricolor la piept sărutându-l. Comanda a fost luată de plutonierul major Mica Ion care căzu și el după ce semănă groază în rândul bavarezilor. Generalul veteran Nicolae Pătrășcoiu participant la luptele din zonă spune: ”Căpitanul Terpu (Puiu Lepry) cu batalionul său de mehedințeni a silit pe inamic atacându-l în flancul stâng să se retragă spre Vălari(Stănești-n.n.) în cursul nopții” (N Pătrășcoiu, op. cit., p. 225)
C Giurgiulescu, de loc din Stroiești-Arcani afirmă: ”Aici la Rasovița, ofensiva a fost oprită pentru două săptămâni. Aici, în aceste sate Stroiești și Rasovița-pe Dealul Cucii și în Valea Bârloaiei, în fața actualei biserici singuratice, s-a dat greaua și pustiitoarea bătălie pentru apărarea pământului românesc.” (C. Giurgiulescu, Bătălia de la Jiu, Gorjeanul serie nouă, an V, nr. 1176/14 X 1993)
În memoria celor căzuți s-au ridicat două cruci de lemn: una pe stânga D.N.67, înainte de Podul Rasovei a ostasilor români, înaltă, maiestuoasă și alta pe dreapta lângă pod ridicată de germani, mutată în 1967 la sud de DN 67. După război germanii și-au exhumat morții lor, iar românii au exhumat, cu mare pompă, un ostaș din groapa comună în vederea alegerii ”eroului necunoscut”.
În memoria ostașilor rasoviceni căzuți pentru patrie în cele trei războaie (1877-1878, 1916-1918, 1941-1944) a fost ridicat un monument, inaugurat la 6 iunie 1982, cu strădania și efortul material al micuțului sat Rasovița. Între cei care au trăit tragediile Primului Război Mondial a fost și ilustrul învățător Petre P. Popeangă, fiu al satului Rasovița. A participat la război ca sublocotenent în rezervă. Rănit la cap și pierzându-și ochiul stâng, în luptele de la vârful Băii (lângă Pui-Hațeg) la 3 septembrie 1916. A fost avansat până la gradul de maior în rezervă. A fost decorat cu ”Coroana României” cu spade și panglici de virtute militară.
În ”Almanahul Gorjului” din 1925 sub titlul ”Vitejii Gorjului” sunt nominalizați cei 10 ofițeri, din care 8 fii ai Gorjului, care au fost decorați cu ordinul ”Mihai Viteazul”, decernat numai pentru fapte de înalt eroism. (”Calendarul Gorjului”, 1925, p. 188), la nr. 1 se află generalul Gheorghe Rasoviceanu, de la vânătorii de munte, născut în Rasovița-Lelești în 1874 (sau 1872) și decedat în 1954. A participat la campaniile din 1913, 1916-1918, N. Iorga numindu-l ”unul din cei mai mari generali români” (”Comemorarea unui general”, Gorjeanul, serie nouă, an V, nr. 1199/10 nov. 1993, p. 1). A primit următoarele decorații: Sf. Ana, ”Sf. Vladimir”, ”Legiunea de onoare”, ”Steaua României”, ”Coroana României”.
Datorită poziției pe care a avut-o la Palatul regal (șeful Curții Regale), foarte apropiat de regină, a botezat pe Regele Mihai (lucru contestat de unii, confirmat însă de Mihai într-o scrisoare din 4 nov. 1992 (cf. Gh. Gh. Găvănescu, generalul , Gheorghe Rasoviceanu…Tg. Jiu, 1999, p. 9). S-a stins din viață în 1954, fiind înmormântat în Cimitirul satului Rasovița, unde s-a născut.
Profesor Virgil Petcoiu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL