Cultura

A fost lansat proiectul educațional, «Școala de aplicație», la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu

17 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  1.555 vizualizari
Fotografie0912

Vineri, 11 noiembrie 2016, la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat la sediul din Campusul Studențesc Debarcader, str. Tineretului nr. 4, cu participarea membrilor Senatului Universității, în frunte cu domnul președinte, prof. univ. dr. Adrian Gorun și cu d-na rector, prof. univ. dr. ing. Luminița Georgeta Popescu, în prezența a numeroși studenți și cadre didactice din învățământul universitar și non-universitar, a fost lansat proiectul educațional, «Școala de aplicație», singurul proiect de acest fel frecventat într-o universitate din România, care se va derula în cadrul unei activități ce se dorește a fi un răspuns la nevoia de educație.

«Școala de aplicație», singurul proiect de acest fel frecventat într-o universitate din România
În expunerea de prezentare a proiectului, domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun a pornit de la premisa că a intrat, deja, în preocuparea prioritară a universității târgujiene organizarea unor conferinţe care Fotografie0911conferă un spaţiu larg dezbaterilor privitoare la educaţie şi la criza educaţiei, căutând şi găsind împreună cu toți cei interesați unele soluţii prin care se urmărește, nu doar nevoia de schimbare, cu orice preţ, ci, nevoia redobândirii identităţii educaţiei româneşti, iar într-un asemenea context: “Acestei «Școli de aplicație», vrem să-i dăm numele «Spiru Haret», pentru că Spiru Haret este reformatorul «de drept» al învățământului românesc. Mai mult, putem spune că Spiru Haret este personalitatea care a făcut din educația românească un domeniu prioritar, fie și numai pentru a înțelege că sunt unele țări occidentale care vor «să ne dea lecții», dar, noi facem acest lucru și pentru a creiona portretul mentorului care a reprezentat modelul dascălilor pe care școala românească i-a dat în decursul vremii. Această «Școală de aplicație», nu vine să suplinească activitățile didactice și pedagogice pe care le realizează colegii din învățământul preuniversitar, ci, reprezintă, am putea spune, o completare, în așa fel încât să-și atingă scopul de la care am pornit”! «Școala de aplicație» va funcționa pe lângă Senatul Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, în coordonarea Institutului de Politici Publice, Administrație și Științele Educației, a precizat vorbitorul, pentru că: “Menirea pe care o am este aceea de a fi în slujba învățământului și a educației din România”, a spus domnul Adrian Gorun! Considerând că este imoral și neprofesionist ca să trimitem în învățământ, generație după generație, promoție după promoție, oameni care nu sunt instruiți pentru meseria de dascăl, domnul președinte Adrian Gorun a detaliat următoarele aspecte: “Avem, în universitate, așa cum se vede, rezultatul muncii din fiecare facultate, dar pentru formarea inițială a educatorilor, a învățătorilor și a profesorilor, merită să cunoaștem și aptitudinile celor care doresc să-și împlinească această «misie», care nu este deloc ușoară, una care responsabilizează, deoarece prețul pe care îl pune societatea românească pe educație este atât de jos, încât «trocurile» de toate tipurile ne îngrijorează, ca și lipsa de preocupare pentru educație! Cei care vom lucra «cot la cot» în acest domeniu, studenți și dascăli, acționăm pentru a pune în valoare talentul «dirijat» și gestionat al menirii dascălului. Nu vom mai rămâne cantonați în sfera teoreticului! Putem spune că azi, la noi, în universitate, s-a instituit un proiect de gestionare a educației școlare, care atrage atenția, nu numai asupra pierderii identității educației, în ansamblu, dar, și asupra golirii de conținut axiologic a tuturor activitățior care se desfășoară în școală, pe fondul blocării altor activități din societate. Modelele pe care le vedem azi în societate și care sunt rezultate din globalizare, din informatizare, din societatea cunoașterii, au condus la ceea ce se observă foarte ușor în Europa și în lume. Se mai remarcă și marea «schismă» între ceea ce reprezenta experiența unei prefigurări a obiectivelor dorite și cele ale rezultatelor obținute, iar aici, mă refer și la rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, și chiar dacă ceea ce spun acum, nu le place unora, putem spune că acolo valorile tradiționale au învins ficțiunea! Ceea ce se petrece astăzi este o decredibilizare a școlii însăși, pentru că, deși am urmărit un anumit proiect, așa-numit «noua revoluție culturală», ce constituie un proces pornit de la o ipoteză care și-a dovedit parțialitatea, poate chiar o lipsă de credibilitate, câtă vreme se insinuează și substraturi ascunse, astăzi ne adresăm și celor care nu și-au schimbat radical educația, pentru că instrucția am viciat-o și educația am anulat-o într-o mare măsură”, a precizat domnia sa!

Semnatura eletronica CertDigital

“Această «Școală de aplicație» va asigura un nivel competent al absolventului, care va învăța cum să fie dascăl”
În continuare, aducând în atenție faptul că în ultima vreme se apelează la o forță confuză conturată în IMG_4069jurul conceptului de «grupuri minoritare dezavantajate», președintele Senatului a spus că în mod paradoxal, chiar la nivelul la care s-a ajuns, deși sunt grupuri minoritare, prin susținerile de care se bucură, promovând «religia» drepturilor omului, de multe ori au ajuns, aceste grupuri minoritare, să impună majorității anumite pseudo-valori! Aceste pseudo-valori, «contaminând» mintea tot mai multor oameni, au făcut și din profesorii noștri, din profesori și din învățători, promotori ai unor inepții care destabilizează sau, pur și simplu, scot societatea din «matca» ei normală, cum ar fi, spre exemplu…promovarea poligamiei! În multe state din Europa, care se consideră dezvoltate, sunt curente ce readuc poligamia, ca o formă de așa-zisă familie, ce rezultă, se pare, din așa-numita «noua cultură», prin promovarea în școli a unor absurdități, a unor inepții! În acest sens, vorbitorul a precizat cu acribie: “Am văzut că avem și noi situații în care se caută diferențe între «identitaea de sex» și «identitatea de gen», pentru că, iată, să înveți copilul, la grădiniță sau la școală, că nu sexul cu care s-a născut este determinant, ci, unul oarecare, pe care el și l-a ales! Această «identitate de gen» creează confuzii, pentru că un singur verdict este valabil, acela fără limite! Educația este un proces dirijat, gestionabil, și nu justificabil, dar, gestionat pe acele «canale» care să realizeze, concomitent, atât instrucție, cât și educație, cum spunea Haret! Observăm că principiul consacrat al raționalității instrucțiunii a fost substituit pe o scară largă, printr-un alt mod, și anume, principiul alegerii pe baza libertății absolute. În acest fel, ne trezim că sunt «normale» înclinațiile de homosexuali, că sunt «normale» valorile de transsexuali, chiar non-valorile de tip «ateist», că nu mai are rost să se facă educație religioasă în școală, pentru ce să faci ore de dirigenție, nu are nici un sens, pentru că educația se face în altă parte! De asemenea, nu vom tolera nimănui tendința de a desconsidera colegii din învățământul preuniversitar, mai ales atunci când este vorba de implicarea în activități care se desfășoară în comun”, a subliniat cu acuitate domnia sa, după care a precizat: “«Școală de aplicație» pe care o instituim, astăzi, este una care atrage studenți și cadre didactice, responsabili de comisii educative, iar toate acestea ne vor învăța cum să fim practici! De aceea, cursurile teoretice vor fi completate cu activități care se desfășoară în școală. Avem activități care vizează și proiectarea sub supravegherea unui «magistru», pentru că, în fond, redescoperim procesul instructiv-educativ. Acesta este termenul, să-i învățăm pe tineri cum se alcătuiește un portofoliu, să-i învățăm în ce constă o arie curriculară, să evidențiem particularitățile învățământului non-universitar, ca și ale celui universitar. Să ne gândim și la copiii din mediul rural, la particularitățile învățământului din mediul rural, cu valențele unui mod de viață specific, dar, acest lucru nu înseamnă că putem combate un gen de discriminare cu un alt tip de discriminare, ci, trebuie să-i aducem pe acești copii din mediul rural la un nivel pe care și-l dorește o societate normală, și accentuez termenul acesta, în privința oamenilor pe care vrem să-i avem! Considerăm că această «Școală de aplicație», pentru fiecare student interesat, va asigura un nivel competent al absolventului, care va învăța cum să fie dascăl, iar atunci când va merge la postul pe care îl va ocupa, va intra în «rol», chiar de a doua zi de când a venit în școală! Va fi o practică ce nu suplinește practica din gimnaziu, să spunem, iar o parte din «credite» vor fi realizate prin aceste activități”!

“Toți cei care au încredere în noi, solicităm să ne sprijine în acest proiect”
“Mulțumesc, pentru implicare, colegilor din preuniversitar, colegilor care au absolvit masterul la noi, celor care lucrează în învățământ și care s-au hotărât să ne sprijine. Renunțarea la valorile educației, ca niște componente esențiale ale procesului de învățământ, poate fi condamnabilă! De aceea, trebuie să asigurăm latura aplicativă a procesului de învățământ! Studenții noștri vor avea 2-3 proiecte de lecții «model», realizare, testare, desfășurare propriu-zisă, verificată și confirmată pe lângă cadre didactice consacrate, după care se va face o detaliere pe discipline, pe arii curriculare, dar, în același timp, considerăm că este importantă stăpânirea emoțiilor, astfel încât transferul de deprinderi să valideze seriozitatea activității desfășurate, atât prin voluntariat, la anul I, cât și în obligativitate la anii II și III, astfel încât putem spune că toate ariile curriculare vor avea acoperire prin disciplinele studiate. Să avem permanent în atenție seriozitatea acestei activități! Am stabilit și în Senat ca Universitatea să intre în posesia tuturor tipurilor de manuale școlare. Va fi greu să stabilim anumite tipare sau cadre fixe și vom căuta să marșăm pe «măiestria» celui care se implică, pentru că, în ultimă instanță, cred că este vorba și de o anumită obligație morală pe care fiecare dintre noi ne-o asumăm cu o deplină responsabilitate, iar toți cei care au încredere în noi, solicităm să ne sprijine în acest proiect”, a încheiat ampla sa expunere domnul Adrian Gorun! În final au fost clarificate o serie de probleme de organizare, deoarece, inițial, va fi o conducere interimară la «Școala de aplicație» din Tg. Jiu, asumată prin experți în domeniu, considerați «magiștri», ca după aceea să fie adăugate preocupări noi pentru unii studenți, iar după o anumită perioadă, rolurile vor fi preluate în totalitate de către oameni cu experiență, de la director și până la educatoare. În acest sens, d-na prof. univ. dr. Amalia Todoruț a subliniat faptul că întotdeauna, a fi un profesor bun mai înseamnă și a da dovadă de măiestrie didactică, iar în plan emoțional, să-ți și placă ceea ce faci! Cu acest prilej, le-a transmis celor direct interesați, studenților din Universitate, câteva recomandări și informațiile necesare, pe baza cărora va fi coordonată în viitor activitatea «Școlii de aplicație» de la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu.
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL