Cultura

A început bătălia pentru Trofeul “Maria Lătăreţu”

 | 09 noiembrie 2010, 18:32 | 0 comentarii | 

doina gorjuluiFestivalul Naţional al Cântecului Naţional Românesc „Maria Lătăreţu”, ediţia 2010, a debutat aseară în sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Tineri din mai multe zone ale ţării au urcat pe scenă, iar Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă, alături de invitaţii săi, a cântat în recital.

Semnatura eletronica CertDigital

Prima seară a Festivalului Naţional al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” din Târgu-Jiu a strâns în sală mulţi iubitori de muzică populară din municipiu şi nu numai. Aceştia au putut urmări evoluţia unora dintre concurenţi, cei care au cântat aseară şi care au încercat să impresioneze juriul în speranţa că vor obţine un premiu. În prima seară recitalul a fost susţinut de artiştii de la Ansamblul Artistic „Maria Lătăreţu”, al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu precum şi invitaţi ai acestora. „Am întreaga convingere, ca să nu zic certitudine, că va fi cel mai de pomină recital al Ansamblului «Maria Lătăreţu» dintre toate cele realizate până acum, cel puţin din punct de vedere al orchestrei acompaniatoare. Este pentru prima dată când nu am apelat, pentru acest spectacol, la colaboratori”, a declarat, înaintea spectacolului, Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

Români din Serbia şi Bulgaria

doina gorjului (51)Pe scenă au urcat, în recital, Grupul folcloric “Măriile Gorjului”, Grupul bărbătesc “Ca la Gorj” şi Grupul de naişti şi fluieraşi “Jiana”. Au urmat soliştii ansamblului, printre care Sica Rusu Durlai, Victor Tiţa, Ştefan Popescu, Ion Lianu, Carmen Sarcină, Ion Drăgan, Elena Corlan Mischie şi mulţi alţii. Pe lângă aceştia au concertat şi elevi ai Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Între aceştia s-au aflat şi Mădălina Barbonie, Raluca Elena Căpitănescu, Luiza Ciudin, Maria Buşoi ş.a. Pe lângă gorjeni au mai cântat şi câţiva interpreţi români din Serbia şi Bulgaria, anume Iovan Petrovic, Velizar Matusic, Paun Ljeparevic şi Ivana Matusic din Serbia precum şi Ilya Uchanou şi Ivo Gorgiev, din Bulgaria.

Dorina Cioplea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL