Cultura

Accente noologice – Cineva ne trage spre rău

 | 04 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Trăim nişte direcţionări cu aspecte catastrofale, ne otrăvim cu toţii în masă, şcoala noastră e foarte dură, dar fără o perspectivă, sărim peste paşii copilăriei, legătura fizică între oameni dispare treptat, ni s-a răpit pacea sufletească, avem o generaţie prea tânără trecută prematur în veşnicii. Cu adevăruri ce deranjează permanent convivii şi fără timp liber pentru cugetare, am ajuns cu inimile împietrite şi îmbătrâniţi înainte de vreme şi fără perspectiva unei bătrâneţi tihnite. Tineretul cu gândul numai la realizare profesională munceşte într-un stres continuu dezumanizant, uită de familie şi de necesitatea perpetuării naţiei, păşeşte pierdut printre cărări de oameni. Tinerii sunt nişte chiriaşi pământeni, care nu realizează că pacea şi liniştea sufletească nu se cumpără cu euro sau dolari, ci e dată de haruri şi daruri cereşti, cu iubire necondiţionată drept câmp de protecţie. S-au distrus toate barajele energetice de protecţie posibile pentru om; acesta ar trebui să-şi dea palme lui – şi, pentru îngâmfare, ca să se trezească din starea petrecută, care prelungită îi oferă uitarea a tot ce-i omeneşte pozitiv posibil şi chiar destrămarea fiinţei însăşi. Cu funia minţii noastre astfel nu vom ajunge la apa vieţii, ci doar cu cea a înţelepciunii, care să ne tragă mintea spre cer. Noi suntem creaţi din veşnicie, dar ne-am risipit viaţa cu conştiinţa îngheţată şi fără bun simţ. Strămoşii noştri nu erau prea învăţaţi, dar în simplitatea lor aveau mult bun simţ şi înţelepciune care le venea de sus, ori noi astăzi am rupt aproape total legătura cu Tatăl Nostru. După cât greşim în cotidian, mai toată viaţa noastră ar trebui trecută la erată; am statornicit o perfecţiune a imperfecţiunilor, cu o tendinţă spre o autodistrugere certă. Pe lângă toate acestea timpul se comprimă iar noi lăsăm pentru generaţiile viitoare un putregai de suflete, munţi de gunoaie şi o molimă a politicienilor negativi, pe care nici moartea nu-i mai cheamă, având în vedere că din disputele lor ies în relief numai gânduri rele, negative, legate de lăcomie şi înavuţire, mândrie şi îngâmfare, de ponegrirea celorlalţi. În concluzie aceştia sunt pândiţi doar de excesul naturii lor.
Oricât ne-ar curta virtutea răbdării, nu mai găsim un loc al lacrimilor, iar aşa-zisa toleranţă a ajuns ca o dictatură; şi tot mai mult şi mai des prin jertfe de flori înălţăm durerea spre hăţişuri de stele.
Vasile Ponea

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL