Cultura

Accente policratice – Mândria trecutului şi speranţa viitorului

 | 16 ianuarie 2012, 15:07 | 0 comentarii | 

În calitatea-mi de fiu al patriei mele România, de cetăţean, de scriitor reprezentant al societăţii civile, de fost şi actual om politic, trebuie, sunt moralmente obligat să nu tac, să mă pronunţ asupra actualei stări de lucruri de pe întreg cuprinsul ţării şi, mai ales, din Bucureşti (din Gorj, din păcate, încă nu!?).

Semnatura eletronica CertDigital

Categoric avem de-a face cu o revoltă populară, singura după 1990. În cursul lunii septembrie, am fost invitat, la Neptun, la o tabără a tineretului, organizată de Revoluţionarii din Decembrie 1989. Păreau, la prima vedere, nişte fiinţe obişnuite. Dar nu era aşa. Aveau, în sinea lor, un curaj autosacrificial. Elevii şi studenţii i-au ascultat cu atenţie şi iată că rezultatul prelegerilor lor n-a întârziat prea mult. Eu însumi am conferenţiat, preţ de o oră, despre Revoluţia din Gorj; cu atât mi-e mirarea mai mare că, pe „scumpele” noastre meleaguri, populaţia e inertă, e absentă, e indiferentă, e-ntr-o inexplicabilă contemplare a evenimentelor, cruciale de altfel. Pildele de pedagogie revoluţionară oferite nouă de Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Christian Tell, Ecaterina Teodoroiu, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, George Uscătescu, Ion Lotreanu, Marius Marian Şolea, Gheorghe Grigurcu, Grigore Cătălin Haidău, Valentin Merişescu, Toni Mihail Greblă, ş.a. par a fi rămas fără efect (?!). În consecinţă, ies în faţă, asumându-mi orice risc, ca să denunţ proasta guvernare băsesciană şi bociană. Ca să nu „înfierez” – acesta e termenul – amestecul în viaţa noastră privată a practicii opresive a FMI-ului; care, pe oriunde a fost, a adus numai injustiţie, frustrare, nebunie, în ultimă instanţă REVOLUŢIE. Comportamentul de „struţ cu capul “în nisip” (sic!) al Preşedintelui, al primului ministru, al Parlamentului, al şefilor de partide mă determină să cred că se află într-o complicitate subsidiară, subterană, periculoasă pentru popor, pentru „ciudata” noastră naţiune simultan orientată şi accidentată, într-un cuvânt, totuşi, balcanică, atipică, dar cu atât mai eroică, mai autoresponsabilă, mai realistă: este vorba de acel realism diferenţiat, total, caracterizat prin asumarea violenţei moderate la o adică, din disperare, din lipsa de reacţie a „conducătorilor”, de fapt nişte biete caricaturi ale înaintaşilor lor; le zic caricaturi din pricina inculturii lor crase, din pricina nesimţirii lor impardonabile, din pricina lăcomiei lor grobiene, din pricina firii lor obsidiene. În finalul acestui prim accent policratic conchid spăşit, umilit, neverosimil dezorientat. Românismul, ca entitate europeană, ca exerciţiu democratic, ca expresie emoţională, ca forţă dinamică şi capabilă de opoziţie faţă de o putere deocamdată pseudodictatorială, se comportă paradoxal, dar fascinant de exact. Şi-a revelat şi relevat adevărata, autentica faţă: aceea a conştiinţei profunde, verticale; nu degeaba şi-a ridicat Constantin Brâncuşi Coloana Infinitului la Târgu Jiu: este coloana demnităţii noastre naţională, nicicând înclinată. Am arătat, în aceste zile, că partea de demnitate sacrosanctă nu ne-o calcă în picioare nişte nemernici, trădători ai intereselor colective (oricând, în orice epocă, prioritare). Cu atât mai ruşinoasă nu se înfăţişează tentativa guvernanţilor (fie ei şi PDL-işti) de a compromite ideea de demonstraţie paşnică, prin instigarea unor grupuri, manipulabile, la acte de vandalism, de distrugere a unor bunuri, obiective, locaţii etc. E limpede pentru toată lumea că în mintea bolnavă de putere a unor demenţi s-a născut şi o asemenea ultimă „strategie”: de compromitere a protestului; popular, unul eminamente întemeiat, motivat, exponenţial, unul îndreptat deopotrivă spre mândria trecutului şi speranţa viitorului.

Ion Popescu Brădiceni Consilier editorial

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL