Pe la jumătatea lunii noiembrie 2011, aflu de la d-na SORANA GEORGESCU-GORJAN că un domn din Bucureşti, L.C., de profesie inginer chimist, a contactat-o ca să-i arate nişte desene schiţate pe paginile unei cărţi de versuri (Poeme într-un vers, de Ion Pillat, apărută în 1936 la „Cartea Românească”), volum ce poartă dedicaţia în franceză „A la Madame Hasnaş, avec tout l’amour”.
Atât pretinsul autograf cât şi desenele atribuite lui C. Brâncuşi au trezit suspiciuni, mai ales că opinia publică a fost intoxicată, în ultimii ani, de false artefacte brâncuşiene. Foarte nerăbdător de a le vedea şi eu, am transmis Doamnei Sorana rugămintea, iar dânsa i-a sugerat deţinătorului cărţii să le îndrepte, prin câteva click-uri, şi către iubitorul de Brâncuşi din Târgu-Jiu, astfel prin e-mail-ul din 25 noiembrie am primit scanate pretinsele desene brâncuşiene, 
pretinsa „dedicaţie” făcută Sabinei Hasnas şi datată „1937”, dimpreună cu coperta volumului de poezii al lui Ion Pillat.
*
Am studiat cu foarte mare atenţie pretinsele desene brâncuşiene, inclusiv „dedicaţia” adresată «avec tout l’amour à madame Hasnas” (probabil Sabina Hasnaş!), soţia deputatului liberal, dr. Nicolae Hasnaş. Să precizăm că Sabina Hasnaş (1881-1944) era membră a Ligii Femeilor Gorjene de sub preşedinţia Arethiei Tătărescu. Nu există până acum nicio ştire a vreunei aproprieri între familia dr.N. Hasnaş, deputat liberal, şi C. Brâncuşi, iar în memorialistica sa, Din vâltoarea vremii… (editată abia în 2010, la Editura „Măiastra” din Tg.-Jiu), care cuprinde şi anii 1937-38, momentul ridicării la Tg.-Jiu a Ansamblului sculptural, nu se face nici măcar o referire, fie la prezenţa artistului aici, fie la unele din operele ridicate, începând cu Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului, din grădina publică a oraşului, până la Coloana infinitului din „târgul fânului”, de pe platoul de lângă cazărmi. Abia în nişte „amintiri” târzii ale politicianului, stârnite desigur de celebritatea artistului, se fac unele referinţe. Consultând cu mare atenţie desenele brâncuşiene (din ediţii române şi străine), crochiurile, portretele schiţate unor prieteni dragi, chiar „autoportretul” tinzând a-i exprima sinele, apoi iscăliturile artistului (care păstrează anumite elemente invariante) şi, nu în ultimul rând, scrisul artistului în jurul vârstei de 60 de ani, eventualele „dedicaţii” (una chiar sună chiar aşa: „avec tout l’amour” !!!), am ajuns, în expertiza mea, la concluzia că pretinsele «desene Brancusi» nu sunt autentice! Atât „dedicaţia” cât şi pretinsele „desene” sunt executate cu peniţă şi cerneală neagră, de o mână cu oarecare abilităţi plastice, dar căreia îi lipseşte nu numai viziunea dar şi fineţea spiritului brâncuşian. La 61 de ani, Brâncuşi ajunsese la o esenţializare a desenului, nefăcând niciodată concesii indecenţei. Nici scrisul, nici semnăturile, nici desenele nu sunt ale lui Brâncuşi. Joaca asta de peniţă este atât de insistenţă încât ideea de «făcătură» şi «fals oribil» sare în ochi. Nu, acesta nu e Brâncuşi! E UN FALS ORDINAR! – acesta a fost mesajul meu trimis şi Doamnei Sorana Georgescu-Gorjan, la data de 30 noiembrie 2011, iar domnia sa mi-a răspuns cu o urgentă promptitudine: «Şi părerea mea e la fel!»
Documentar de Zenovie Cârlugea
NR. Reproducem alăturat „dedicaţia” şi primele cinci desene, urmând ca în ediţia de mâine a ziarului să supunem atenţiei cititorilor şi celelalte cinci desene.
