Dascăl de prestigiu, redutabil gazetar, scriitor complex şi complet, patriot adevărat, trecând prin momente nefaste ale vieţii din perioada interbelică şi după Al Doilea Război Mondial (arestat şi condamnat cu şi fără judecată fiindcă a susţinut că Basarabia este pământ românesc, iar după 1944, socotit „duşaman al poprului”, dat afară din învăţământ de mai multe ori, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat), Sabin Popescu-Lupu (Sabin Velican) se înscrie con brio în rândul intelectualilor adevăraţi ai Gorjului, călăuzit fiind de trei idei fundamentale: cinste, adevăr, dreptate. Şi-a desfăşurat activitatea de dascăl, scriitor şi patriot atât în ţară, cât şi dincolo de Prut, în Basarabia.
Între multe alte lucrări rămase în manuscris după trecerea sa la cele veşnice (1999), a rămas şi această lucrare cu caracter memeorialistic care, graţie doamnei Olga Popescu-Lupu-nora scriitorului-posesorea manuscrisului, şi a domnului Sorin Popescu, vicepreşedintele Uniunii Juriştilor din România, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe juridice, a văzut lumina tiparului la Editura Anamarol, Bucureşti, 2016.
În cele peste 70 de texte literare în proză, autorul a subliniat apăsat opoziţia dintre ceea ce este omenesc şi lipsa de omenie parţială sau totală la atâtea personaje contemporane cu autorul romanului Docan. Aşadar, antonimia şi atinomia sunt omniprezente da capo al fine în această lucrare din care lectorul are atât de multe de aflat şi de învăţat.
Textele individualizează figuri importante din învăţământ, scriitori, ziarişti, oameni politici, medici, persoane cu care a împărţit mediul din detenţie şi altele, într-o proză autentică demnă de pana lui celui care a scris despre Arta prozatorilor români.
Profilurile literare se constituie în tot atâtea portrete fizice şi morale, oameni şi neoamneni, prezentate în câteva fraze, o notă sau câteva note sintagmatice (multum in parvo), iar în final, o concluzie. Doar câteva repere:
Jean Bărbulescu-inimă de om, inimă de aur
„Scund, rotofei, cu o figură bonomă. Ochi vioi şi scăpărători, inteligenţi, gură mică, rotundă, veşnic zâmbitoare. Glas plăcut, muzical. Un om care atrăgea cum îl cunoşteai”.
Cu Gorjanul şi Jan Bărbulescu s-a înfrăţit şi contopit şi aşa a rămas Sabin Velican în istoria culturii gorjene.
Grigore Geamănu-omul cu mai multe feţe-în legătură cu care conchide: „Şi nimeni afară de el nu ştie dacă a fost fericit!”.
Dr. Nicolae Hasnaş- ariciul cu inimă de aur-creionat ca un destin memorabil.
Ion Giugiulan, învăţător din Novaci.
„Înalt, zvelt, blond cu ochi mari, luminoşi, păşea rar, gânditor de parcă n-a fi văzut nimic în jurul său”.
Pan Halippa, fruntaş al vieţii basarabene, conduce revista Viaţa Basarabiei. Basarabia-pământ din răsăritul ţării, un sfert din România ocupată în trei rânduri (1812, 1940, 1944) pe baza dreptului pumnului. Peste 5 milione de români zac sub lanţurile ţarismului. În final, o concluzie spre cel de Sus: „Doamne, cât vei mai răbda atâta nedreptate!”
Nichifor Crainic-doi oameni într-un om
„Părea un burghez de staură mijlocie, rotunjor la mijloc şi faţă, cu un ten puţin închis la culoare şi cu ochi vii, pătrunzători”.
Lui Ion Vulpe i se face un portret-sinteză în antiteză (pozitiv-negativ).
„Bonom-panglicar, generos-cupid, dezinvolt-cinic, curajos-poltron, sincer-perfid, simpatic-insuportabil – iată buchetul deficienţelor şi calităţilor acestui om original care a fost „cavalerul” Ion Vulpe.
Femeia-cal troian.
O rusoaică venită în România după soţ cu scopuri perfide care însă nu s-au înfăptuit aşa cum plănuia individa.
Mostră de neom în persoana lui Dumitru Ciocârlie, şeful Secţiei de Învăţământ al Raionului Gilort, Regiunea Oltenia, un om cu un comportament cu totul ieşit din comun în liniile neomenescului faţă de acest dascăl onest, dar neîndurător cu prostia, aroganţa, incompetenţa şi lipsa de tact pedagogic a şefului său paraşutat politic pe malul Gilortului.
Spre finalul lucrării, alte personaje-oameni cu O mare. Este vorba de Cornel Cârstoiu, profesor-doctor în filologie care a refuzat oferte universitare, rămânând să slujească cu talentul, arta şi patriotismul său viţa culturală gorjeană. Cu nonvalorile şi neaveniţii era dintr-o bucată. Ion Nicola-prim vicepreşedinte al Consiliului Judeţean de Partid Gorj a avut o înţelegere de tip superior faţă de reţinerile scriitorului Sabin Popescu-Lupu trecut prin atâtea încercări în viaţa sa. Comunist-comunist, cu un doctorat în Uniune, se pare, dar era un om de un comportament exemplar în relaţiile cu intelectualii şi nu numai.
Fiind o personalitate de marcă în istoria Gorjului, de la Tudor Vladimirescu la Constantin Brâncuşi, pentru Sabin Popescu-Lupu (Sabin Velican), la „Şcoala Sf. Nicolae”, pe care el a construit-o pentru săracii oraşului Tg.-Jiu, am propune să se realizeze un bust/o statuie „Sabin Velican” sau cel puţin o stradă în Tg.jiu care să-i poarte numele.
P.S.: Personal, mă încearcă un sentiment de recunoştinţă deosebită faţă de acest mare om de cultură pentru că în anul 1998, prin grija domnului Viorel Gârbaciu, şeful culturii gorjene atunci, am primit Premiul Spiritualităţii Gorjene alături şi împreună cu Ion Popescu-Lupu şi alte personalităţi gorjene.
De asemenea, după lectura cărţii mele cu caracter monografic despre satele fostei comune Rădineşti, autorul romanului de debut Pământ viu (1939), remarcat de George Călinescu în celebra sa Istorie a literaturii…, menţiona în mod expres: „Dl. prof. Marin I. Arcuş e un scritor de seamă, manifestându-se prin gândurile sale alese la a căror elaborare a muncit mult spre a da viaţă unui sat” (Ion Popescu – Lupu, în Opinia, 03-09, apr. 1998).
Marin I. Arcuş
