Sunt prieteni buni din copilărie. Petruţ are capul mare, altfel cum ar putea să intre atâta realitate în el.
Gherguţ poartă un cap obişnuit şi asta pentru că e plin de vise şi visele nu au volum, nişte umbre pe care Gherguţ vrea să pună mâna, întinde mâinile, e gata să le prindă şi umbrele fug ca nişte vrăbii pe care vrea să pună laba motanul şi tot aşa Gherguţ umblă după vise.
Petruţ însă e bine înfipt în realitatea de zi cu zi cu amândouă picioarele.
Acum stau amândoi în curtea casei lui Gherguţ, moştenită de la părinţi. După vrei cincizeci de ani de peregrinări, Gherguţ prin ţară şi Petruţ dincolo pe oceane şi mări, îşi povestesc unul altuia câţi vulturi au doborât şi câţi iepuri au salvat din gura lupilor.
Par amândoi mulţumiţi de ce a fost.
Nevasta lui Gherguţ, o femeie mai tânără îşi mai păstrează frumuseţea de păpuşă de alpaca pusă în vitrină pe vremea bunicilor, a fost cu Gherguţ peste tot, au crescut împreună doi băieţi, acum la casele lor şi cu copii, aduce o cană cu vin şi câteva felii de cozonac. Soarele mai e pe cer cam de un conac.
Sărut mâna Justina, zice Petruţ, şi dă să-i ia mâna, Constantina, că aşa o cheamă pe soţia lui Gherguţ, Domnule Petruţ, zice, eu nu sunt Justina sunt Constantina şi vă cunosc, v-am citit scrisorile către Dora.
Doamnă, zice Petruţ, nu te supăra, dar semeni ca două picături de apă şi eşti tot aşa de blajină şi de încântătoare ca o zi de mai şi nu mi se pare mie şi graiul şi timbrul vocii sunt la fel cu care le ştiu de acum peste cincizeci de ani.
Te înşeli Domnule Petruţ, mi-ai confundat până şi numele, în realitate eu sunt Constantina, cum am mai spus, aceeaşi pe care o ştii de când erai cu Dora, fata aceea cu care umblai pe atunci, mi se pare că era de peste deal, era în iunie şi fragii se coceau rânduri, rânduri, parcă puşi de mâna omului pe Dealul Bătrân, nişte fragi sălbatici, roşii cum e obrazul unui copil şi dulci, dulci ca amintirea zilelor frumoase.
M-a trimis tata să adun fânul, aveam o fâneaţă acum a crescut mare pe ea pădurea până la Obrată. Eram la Şcoala primară, în clasa a patra.
Şi Gherguţ aici de faţă venea şi el la cosit, era elev, i se dusese faima, scria versuri la revistele din judeţ şi la Gorjenul, şi fluiera, mereu fluiera în pantaloni albi şi cu o pălărie de paie cu boruri largi, făcută de maică-sa, Dumnezeu s-o ierte.
Şi eu adunam singură fragi…
Şi tu erai cu Dora, fata aceea de peste deal, elevă la un liceu din Petroşani unde tatăl său era miner, dar şi proprietar de o turmă mare de oi pe la Câmpul lui Neag, nici el nu le ştia numărul, mulţi şi de la noi din sat cumpărau miel de Paști de la el. Avea o casă, peste drum de biserică şi tot lucra la ea de parcă ce zidea ziua zidarii dărâmau noaptea.
Şi voi umblaţi pe deal de mână şi vă sărutaţi, Dora cred că avea şaptesprezece ani, şi iar mergeaţi şi vă luaţi în braţe şi iar vă sărutaţi şi flori de fragi îi prindeai în păr, cu fragi cu tot.
Şi Gherguţ, când nu era la cosit, tot satul îl ştia şi-l invidiau fetele.
Constantina era o fată frumoasă, pot spune cea mai frumoasă din sat şi avea un râs de zână, unica fiică a lui Moş Gheorghe, căsătorit cu o fostă slujnică după ce prima soţie i-a murit, pe când el avea 70 de ani.
Tu, Petruţ, ai plecat la oaste, te-au trimis ăştia de la Primărie la marină, că tatăl tău era chiabur, încă nu se făcuse colectiv, dar nu ştiu prin ce împrejurări te-au luat de la liceu, erai în ultimul an, în vară ai venit să dai Maturitatea la Târgu Jiu îmbrăcat în uniformă de elev la marină.
Dora nu a venit acasă în perioada aceea, mi se pare că tocmai în zilele acelea a avut loc un accident la mina din Petrila şi tatăl său a murit. Petruţ îşi aminteşte ce şi cum, dar parcă unele amintiri fug de el sau el se pierde de ele. Era în clasa ultimă de liceu înainte de Crăciun, se pregătea să dea examen la Facultatea de Istorie, participase şi la Olimpiada pe ţară, unde luase medalia de argint, dar într-o zi un locotenent tânăr, îmbrăcat în uniformă de marină, l-a îmbrobodit şi l-a luat la Constanţa, la Şcoala de Ofiţeri de Marină. Şi cum el visa să colinde mări şi oceane, cum citise şi încă mai citea prin cărţi, iată-l ofiţer de marină.
Şi cum şi în această şcoală a fost primul, iată-l propus numai după un an de zile în prima sa misiune. Dar nu era însurat şi cine nu era însurat nu putea pleca în misiune.
A venit acasă, îşi luase angajamentul în faţa căpitanului de vapor că se însoară.
Era primul lui concediu de marinar.
Umbla mereu îmbrăcat în costumele albe de marinar, că toţi se întrebau ce căpitan Umbla prin sat, cum nu mă cunoaşteţi?, zicea Petruţ, eu sunt Petruţ.
Fetele îl plăceau, dar cum Dora umbla pe deal după fluturi, de dorul lui, repede s-au întâlnit şi în două săptămâni au şi făcut cununia civilă.
A doua zi erau în tren spre Constanţa. Nunta au făcut-o la Constanţa, au fost invitaţi toţi colegii de şcoală şi naş le-a fost chiar Căpitanul cu care pleca în prima misiune.
Numai doi invitaţi din sat a avut Petruţ la nuntă. Pe Gherguţ şi pe Constantina. Gherguţ era în clasa a IX-a şi nu se coceau fragile fără ei pe deal în luna iunie.
La nuntă s-au dus amândoi, Constantina fiind domnişoară de onoare. Era aşa de frumoasă că nuntaşii au crezut că sunt două nunţi. Ei dar, aici se pierde Petruţ că doar rămăsese vorba că o să-i invite şi ei la rândul lor la nuntă, Gherguţ şi Constantina le promiseseră cu mâna la inimă.
Între timp, Gherguţ a primit ordin ca imediat după bacalaureat să se prezinte la Comisariat, ordinul era clar, cu schimburi şi hrană pentru 24 de ore.
Gherguţ amânase armata vreo trei ani, fiind elev la seral, dar după terminarea liceului ordinul era clar: Armata.
A umblat el să pună pile, să mai amâne armata că dă la facultate, dar nimeni nu i-a promis nimic, faci armata şi gata, trei ani se gândea el, uiţi şi ce ai învăţat, ziceau cei bătrâni, gata cu facultatea, adio vise şi Constantina ce va face ea, se va obişnui cu gândul să nu-l mai vadă, dar el la rândul lui cum va putea trăi fără ea.
Toată noaptea au cules fragi şi şi-au jurat dragoste veşnică, aşa cum citiseră ei în Romeo şi Julieta, şi-au scris numele pe un stejar; Gherguţ şi Constantina; stejarul mai e în picioare şi azi, un stejar cum puţini mai sunt pe Gâlmei şi care când bate vântul parcă ar cânta o doină de dragoste.
Şi încă înainte de a apune Luceafărul despre ziuă, Gherguţ a luat-o pe jos, spre oraş şi Constantina a coborât în sat cu ulcica ei plină de fragi.
Să nu-mi aştepţi scrisorile Constantina, eu de azi sunt fugar, dezertor din armată şi dacă îţi scriu îmi vor lua urmele după ştampila Poştei. Dar să nu uiţi că eu numai pe tine te voi iubi în vecii Iaşilor.
Despre nevinovăţia dragostei celor doi ştia tot satul. Şi părinţii lui Gherguţ şi ai Constantinei. Satul fiind mic nu putea să nu afle de această dragoste nevinovată.
Şi bunica lui Gherguţ ca şi tot neamul ei că erau cinci surori şi un frate de care ascultau toate mai tare decât de popa din sat.
Şi într-o duminică, după Liturghie, s-au adunat la masă cu toţii să mai schimbe o vorbă, să mai afle ce mai e prin sat.
Şi, din una în alta, au ajuns să vorbească şi despre dragostea Constantinei cu Gherguţ.
Grigore, fratele lor, un bărbat în putere şi despre care lumea vorbea că pe lângă nevastă-sa a mai iubit şi alte muieri, sta şi asculta la vorbele de clacă.
Constantina care venise să-şi ajute bunica la pregătirea mesei era numai ochi şi urechi.
Grigore văzând-o a întrebat-o, dar cu tine ce-i, bunica, cum tu nu ştii ea e fata noastră, abia aşteptăm să se întoarcă Gherguţ şi o să avem nuntă. Cum, ce, soro, voi nu ştiţi dragele mele surori că această fată Constantina e fata mea. Constantina a leşinat.
Nu se poate dragele mele, Gherguţ şi Constantina sunt ca fraţii cum să se căsătorească. Am fost slugă la taică-su şapte ani. Eu şi cu Ecaterina, fata aceea care a fost găsită în faţa bisericii şi pe care Gheorghe, aşa zis tatăl Constantinei, a crescut-o ca servitoare şi apoi s-a căsătorit cu ea, după moartea primei soţii. Dar Gheorghe era bătrân şi cum Ecaterina era tânără şi frumoasă am trăit amândoi şi de aici Constantina.
Îşi aminteşte Constantina.
Mama n-a căutat să mă mintă. Mi-a amintit însă un paradox: Dacă eu mint şi-ţi spun că mint înseamnă că spun adevărul, deci nu mint, dacă nu mint şi spun că mint înseamnă nu spun adevărul, deci mint.
Şi mi-a mai spus:
Eram tânără, îl iubeam pe Grigore, era bărbat însurat şi sărac, intrase slugă să-l poată creşte pe Gherguţ la tatăl tău Gheorghe, care era un fel de boiernaş, care şi el mă iubea dar şi Grigore şi cum dragostea nu are raţiune şi cu atât mai puţin logică s-a întâmplat.
Dar lasă mamă, mai sunt şi alţi flăcăi în afară de Gherguţ în lume, dar pentru tine cum de n-a mai fost altul, mamă.
Şi Constantina şi-a amintit de ultimele cuvinte ale lui Gherguţ la despărţire: „Dacă îţi scriu îmi vor lua urmele după ştampila Poştei, dar să nu uiţi că eu numai pe tine te voi iubi în vecii Iaşilor.” A da, a zis Constantina, Iaşul, aceasta e parola, Gherguţ e la Iaşi.
Şi Constantina din ziua aceea a dispărut. Nimeni nu a mai ştiut de ea. Satul nu a uitat-o, fetele îşi aminteau mereu de ea când se coceau fragii pe deal şi se mai vedeau, nu ştim dacă şi azi se mai văd, fete şi flăcăi câte doi căutând fragi. Cât despre Justina, care semăna aşa de mult cu Constantina, nici măcar Petruţ n-a ştiut că această fată e fata lui Gherguţ şi a Constantinei.
ION CĂPRUCIU
