Cultura

Atitudini – Eşecul revoluţiei şi violenţa

 | 21 noiembrie 2010, 19:37 | 0 comentarii | 

img578Cu fiecare eveniment dramatic din istoria actuală a României, cu fiecare zvârcolire a balaurului din intestinul ei putrefact, se limpezeşte incredibil adevărul că întregul “corp” colectiv intra – şi extracarpatic, dintre Tisa, Dunăre, Marea Neagră şi Prut (ca să nu scriu Nistru) a clacat.

Semnatura eletronica CertDigital

A dat-o pur şi simplu în bară: din cauza incapacităţii de a se adapta la o societate democratică şi liberală, articulată pe principii netotalitare, nearistocratice, necinice. A dat-o în bară mai întâi electoral: a votat un preşedinte de un jalnic “napoleonianism”, un biet “despot”, deloc luminat, dimpotrivă… foarte ambiţios. Însă, dacă Napoleon a fost – îl citez pe Ştefan Borbely, dintr-o prefaţă la o carte a Constantinei Raveca Buleu (vezi “Patru eseuri despre putere”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002, p.14 ( “un grandios actor al timpului său, angrenându-i pe toţi cei din jur într-o mare piesă de teatru având ca fundal Destinul”, Traian Băsescu s-a vădit a fi o copie de un ridicol… perfect, urând educaţia şi pe educatori, urând omenia şi pe oamenii – atâţia câţi or mai fi supravieţuind- autenticii (nemanipulabili), urând criticile şi analiştii politici, opiniile oneste şi independente. Angrenând, la un moment dat, imense mulţimi şi energii, în folosul său propriu, faptul s-a întors împotrivă-i. Aspectul s-a transformat încet-încet în obişnuinţă: cetăţenii (bugetarii mai ales!) nu mai aşteaptă doar “circul” asigurat de către suveranitate – ca în vechea Romă, alături de pâine -; ei au chiar pretenţia de a deveni ei înşişi parte a spectacolului public care „se joacă”. Ipocrizia, perversitatea, demagogia preşedintelui cu oarece visuri” dictatoriale şi-au vădit hâda înfăţişare şi răutate.

Lanţul de greve actual acest lucru îl reliefează: revoluţia română ca eşec. Relevelat ca esenţialitate în prăpastia dintre elita guvernantă şi societate: să nu uităm (actuala clasă politică deţinătoare a puterii pare-se a uitat![?) că respectivul conflict, ajuns ireconciliabil, a generat revoluţia din decembrie 1989, iar rădăcina acestei situaţii revoluţionare a fost eşecul reformelor începute în anii ’60. „Eşecul reformelor în România – recurg la consideraţiile lui Stelian Tănase (vezi „Revoluţia ca eşec. Elite şi societate”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p.15) – la mijlocul anilor ’70 şi refacerea tiparului stalinist după această dată au dus la izolarea ţării, faliment economic şi un regim neostalinist. În final, elita şi societatea au recurs la singurul mijloc care mai rămăsese, de a tranşa raporturile dintre ele: VIOLENŢA.

Scenariul se repetă? Se va repeta? Când?

Aceasta este întrebarea!

Ion Popescu-Brădiceni

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL