Cultura

Biblioteca

 | 28 noiembrie 2012, 15:03 | 0 comentarii | 

Uite că nu, uite că da, foarte bine, aşa dar, da, nu, aşa că nu-i aşa, altfel, mai bine, din coada de câine sita de mătase, oho, nu se poate, ba da, aşa era vremea şi lumea săracă pleca de acasă fiecare după o coajă de pâine… şi eu am luat trenul, sus pe acoperiş, n-aveam bilet şi mi-era ruşine dar era ultimul tren. Controlorul nici nu m-a băgat în seamă. Un tanc, unul fără curea la pantaloni se desculţa “Tu unde te duci, mă?”, “la Babilon”, “nu vezi că-i lume, lume de lume, buluc ca la Maglavit, de ce te bagi, nu împinge că nu se mai dau clătite, n-au fost de ajuns lasă pe mâine”.

Semnatura eletronica CertDigital

Dar m-am strecurat, când peste gard, când pe sub, porţile fiind închise, purtam cheia Raiului la gât. În poartă sta un viţel, Poarta nouă, o ce-i cu el, şi am trecut peste. Târziu am aflat. Poarta era deschisă doar pentru mine. Mă înghesuiam, mă trăgeau de urechi, mă făceam că nu văd, că nu aud, dar mergeam uneori singur, alteori cu gloata, ningea, era frig, îngheţa pe Plesa zăpada, n-aveam mănuşi, suflam în mâini, ciopleam cu barda, puneam ţăruşi ca să nu greşesc poteca, să mă mai aflu. Lângă o umbră de alun dar n-am cerşit, n-am furat, poamele care cădeau doar în drum le mâncam şi apă beam din vreun bunar cu cumpănă din mijlocul Câmpiei. Să fie de pomană celui ce l-a zidit în piatră. Mi-era sete că altfel nu îndrăzneam. Ca mine şi alţii plecasem în lumină. Dar nu din întuneric plecasem ci din lumină în lumină, parcă cineva din urmă cu o lumânare ne lumina calea. Dar numai când ne-am întors pentru o clipă numai, ah clipa, am văzut; în răscruci o fată tăcută vindea lumânări şi chibrituri. Dăruia la cei care ştiau să citească în stele şi în alte obiceiuri, ştiau să descânte, să descifreze cântecul cucului şi al cucuvelei. Au fost şi înaintea noastră pe aici, de unde plecasem, oameni care au scris şi-au tipărit gânduri pe care fătuca le aducea într-o roabă pe la răscruci. Şi le împărţea trecătorilor în schimbul pietricelelor colorate de pe Balta care sclipeau de-ţi luau ochii, ochii şi minţile.
Şi eu am luat, au luat şi alţii care ştiau să citească şi să scrie, şi să socotească, să ducă în lume o bibliotecă, o bibliotecă aşa cum n-a fost, cum n-o să mai fie, o bibliotecă a lui Buligan din Brădiceni, eu am mai apucat câteva file şi alţii ca mine. Şi vântul, vântul le-a dus prin lume. Şi aşa s-a aflat de biblioteca lui Ionel Buligan din Brădiceni, împrăştiată prin lume de o fătucă pieptenată, cu cozi lungi şi ochi gri, care ştia, numai ea parcă ştia că doar astfel dorul de acasă nu-l putem uita niciunde prin lume.
Întreabă-l pe Ion, pe Emil, pe Costel, pe Alexandru, pe Costică sau Ticu, fiecare are câte o filă din Cartea Noastră cu poveşti din Brădiceni.
Întreab-o pe mătuşa de o sută de ani, care citea în slavonă Psaltirea şi gângurea Tatăl nostru în limba Latină în strana bisericii.
Ştii ce mi-a zis Domnul Costel. Avea un vecin, mulţi nu dau un ban pe el, era aproape orb, abia de-şi mai scotea apă din fântână. În casa pustie se vedea vântul intrând pe fereastră. Odată cu vântul s-a strecurat şi Costel. În odaie, o singură odaie avea casa de lemn, acoperită cu şindrilă pe un pat bătut în pământ pe patru ţăruşi, acoperit cu o cergă de drugani, şedea bărbatul şi citea, citea Fizica lui Aristotel.
Aşa că Ioane, nu mai întreba de unde am plecat, de ce ne întoarcem mereu la izvoare să ne clătim frunţile cu apa vie şi să o bem din palme.
Şi să privim Troiţele împrăştiate pe la răscruci. Troiţele cioplite în lemn de stejar.
De aceea, Ioane, cred că nu va muri revista noastră “Miracol de Brădiceni” şi nici întâlnirea de inimă Serile la Brădiceni, chiar dacă o să ajungem să ne cioplim versurile pe fântânile cu cumpănă de la margini de uliţe.
Se va găsi şi pentru noi o fată cu ochi gri care să ducă-ntr-o zi poeziile noastre, într-o roabă-n răscruci şi să le dea vântului, iar vântul să le dăruiască cui le-o găsi Ioane, eu tot mai cred că din Brădiceni se va mai naşte un Prinţ care să ne povestească urmaşilor, urmaşilor noştri.
Ion Căpruciu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL