Cultura

Bun venit în lumea pensionarilor, domnule profesor Gheorghe Goldeş!

 | 09 ianuarie 2012, 14:30 | 0 comentarii | 

Pag 13Se îndreaptă spre această lume conştient fiind că pensia nu-i va asigura, ca de altfel şi salariul, un trai decent, aşa cum şi l-ar fi dorit. Pe chipu-i poţi citi satisfacţia că şi-a îndeplinit misiunea de educator şi îndrumător al generaţiilor care i-au trecut prin mână. Se desparte cu greu de instituţia care i-a fost atât de dragă, de cabinetul de fizică şi chimie pe care şi l-a dotat cu tot ce a fost pentru reuşita lecţiilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Aici i-a fost locul de muncă timp de 35 de ani, aici a trăit şi a simţit satisfacţia eforturilor sale, aici şi-a dăruit o parte din sufletul său micuţilor veniţi aici să descifreze tainele fenomenelor fizicii, etc. Cu cinci decenii în urmă, un şcolar încălţat în opinci, purtând peste cămaşa albă o haină confecţionată din dimie neagră, puţin decolorată, ceea ce îl distingea de ceilalţi colegi, trecea pragul clasei a V-a de la Şcoala Generală Dănciuleşti. Era Goldeş Gheorghe, fiul lui Ilie şi al Nastasiei din satul Rădineşti. A păşit cu încredere pe drumul lung al cunoaşterii, cu dorinţa fermă de a merge pe urmele dascălilor săi. Nimic nu i-a stat în cale, nici cei 16 km dus şi întors, parcurşi pe jos, nici faptul că după orele de curs trebuia să-şi ajute părinţii la muncile ce se cereau în gospodărie, iar seara, la lumina lămpii să-şi pregătească lecţiile şi să-şi scrie temele. A fost un elev model, fruntaş la învăţătură în clasele gimnaziale. După absolvirea Liceului Melineşti, urmează Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. A obţinut diploma de profesor şi a fost repartizat la Liceul din Peştişani, pe catedra de fizică. Pentru a fi mai aproape de părinţi după un an solicită transferul la Şcoala cu clasele V-X din Dănciuleşti. S-a preocupat în permanenţă de perfecţionarea sa prin cursuri postuniversitare, obţinând în acelaşi timp gradele didactice prevăzute în legea învăţământului. Apreciat pe linie profesională, în anul 1985 este numit directorul şcolii. A fost un bun gospodar, punând în prim plan prim plan crearea unor condiţii optime pentru ca procesul de învăţământ să se desfăşoare la înălţimea cerinţelor. Prin aprovizionarea şcolii cu material didactic s-a putut trece la organizarea laboratoarelor de fizică-chimie şi naturale, a cabinetelor şcolare, iar predarea obiectelor de învăţământ să se desfăşoare în cadrul acestora. Ulterior a fost numit director coordonator, având în subordonare toate şcolile de pe raza comunei. Timp de două decenii, cât a deţinut funcţia de director, alături de colegi, a militat pentru ridicarea prestigiului acestei instituţii. În 2005 a fost schimbat din această funcţie, nu pentru că ar fi săvârşit abateri, ci pentru că ar fi refuzat să poarte o altă haină, de o anumită culoare, nu a hainei copilăriei sale. A simţit un gust amar, dar a păşit mai departe cu demnitate, îndeplinindu-şi conştiincios meseria de dascăl şi educator până în toamna anului 2011, când s-a pensionat. M-aş fi aşteptat ca acest moment marcant din viaţa sa să se fi desfăşurat într-un cadru festiv, unde cineva să-i mulţumească pentru tot ceea ce a făcut pentru această instituţie în calitate de director şi profesor . Dar n-a fost să fie aşa. „Aşa-i lumea şi cu asta spunem tot”, auzim deseori la televizor, dar nu toată lumea aş zice eu. Profesorul nostru va culege multe mulţumiri de la foştii săi elevi, mulţi dintre ei azi ingineri, medici, profesori, etc., oameni de valoare ai acestei ţări, de la părinţii şi locuitorii acestor aşezări în mijlocul cărora trăieşte, pe care i-a înţeles şi le-a dat o mână de ajutor, atunci când au avut nevoie. Ceea ce este mai dureros este că o dată cu pensionarea profesorului a fost desfiinţată ca instituţie şi Şcoala Generală Dănciuleşti. Interese de neînţeles a dus la desfiinţarea ei, motivând: „că este bătrână”, are 173 de ani şi că în educarea elevilor ar fi folosit predarea simultană, fapt ce nu s-a întâmplat cu suratele ei din comunele vecine. Localul modern, ridicat prin truda şi locuitorilor ridicat cu trei decenii în urmă a fost dat în primire intemperiilor vremii. Uşile au fost zăvorâte ca nu cumva zâmbetul, voioşia, dorinţa de afirmare să mai intre în acest local, iar glasurile cristaline ale purtătorilor de ghiozdane să mai tulbure liniştea culoarelor şi a celor şapte săli de clasă. Moş Gerilă instalat în laboratorul de fizică al profesorului pensionat, ajutat de confraţii săi (vântul, ploaia, furtuna) va începe „recondiţionarea localului în aşa fel ca în câţiva ani să devină o ruină, un bun prilej pentru cei care vor trece pe lângă el să asculte simfonia vântului prin geamurile sparte şi să-şi amintească faptul că aici, cândva, timp de un secol şi jumătate s-au auzit glasurile micuţilor, veniţi aici pentru descreţirea frunţilor, să scruteze viitorul şi apoi să păşească încrezători în viaţă. Domnule profesor, intri în istorie ca ultimul pensionar al defunctei instituţii. Cu demnitate te-ai achitat de atribuţiile ce ţi-au revenit pe linie profesională, cu demnitate trebuie să păşeşti şi mai departe. Intrat în lumea pensionarilor, profesorul tău din clasele gimnaziale, colegul tău de breaslă îţi urează multă sănătate şi ani mulţi de pensie ca alături de soţia ta, Georgeta, deja pensionară, alături de cei 5 copii, realizaţi în viaţă prin studii superioare, care încet, încet pe neaşteptate şi-au transformat părinţii în bunici, şi de ce nu în străbunici, să trăieşti cele mai frumoase clipe ale vieţii tale. Să ne trăieşti mulţi ani cu sănătate, domnule profesor!

Prof. pensionar Dumitru Şeclăman

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL