Cele mai bune poezii pentru copii, sub egida lui Viorel Gârbaciu

813

Cunoscut om de cultură şi fost director al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu lansează astăzi, la orele prânzului, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” (str. Geneva, nr. 8, Târgu-Jiu), volumul „Lumea copilăriei”. Mai precis, este vorba despre o antologie, în selecţia autorului, a celor mai bune, din punctul său de vedere, poezii pentru copii, din cele opt volume publicate până acum. Dascăl de meserie şi mereu cu dragoste pentru copii, Viorel Gârbaciu şi-a dedicat aproape toată creaţia literară celor mici, precum şi o bună parte din activitatea sa culturală, fiind cunoscut pentru evenimentele organizate special pentru copii şi tineri.
„Am ales poezia pentru copii fiindcă de-a lungul întregii vieţi am fost apropiat, uneori până la identificare, cu copiii de toate vârstele. Am avut, până în momentul în care am virat înspre cultura adulţilor, satisfacţii uriaşe din punct de vedere profesional, cu tot ce a însemnat creativitate în domeniul literar, ca dascăl de limbă românească, animator de cenacluri, de reviste şi spectacole cu şi pentru copii, dar şi de teatru şi folk cu aceeaşi destinaţie”, a declarat maestrul. Prima poezie pentru copii, Viorel Gârbaciu a scris-o atunci când el însuşi era un copil, cu mai bine de jumătate de secol în urmă: „Primăvara a venit, / mugurii au înverzit / pe câmpia cea cu soare / trec în şiruri lungi tractoare”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here