Cultura

Centenarul Marii Uniri – Luați aminte, Domnilor de la UDMR!

 | 03 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Articolul cu titlul mai sus-menționat, sub semnătura lui Kozma Dezsö, a apărut în ”Limbă și literatură”, vol. I, 1979. După tragicele erori ale trecutului apropiat (1848-1849), afirmă autorul, se găsește tot mai accentuat, în prim-plan, ideea solidarității popoarelor, a naționalităților conlocuitoare, mai ales în scrierile lui Medgyes Lajos, George Bariț, Gyulai Pal. Medgyes Lajos, poet transilvănean, care a suferit închisorile despotismului, scria poezia ”Apel pentru pace”, îndemnând la o înfrățire între popoare: ”O mână frățească întindeți / Maghiari, slavi și români!/ Blestemata despărțire / Fie pe veci surghiunită!”
În 1860, la Cluj, avea loc concertul renumitului violonist Rémenyi Ede, participant la lupta pentru independență din 1848-1849, pentru care e forțat să plece în străinătate. Inspirat din acest eveniment artistic, Zilahi Károly, traducător al poeziei populare românești, scria poezia ”La sărbătoarea frăției maghiare-române: ”Două popoare în primejdia comună, / Încercate de zece veacuri, / La chemarea spiritului vremii, / Și-au dat frățește mâna.”
Acs Károly, un alt cercetător al poeziei populare românești, scăpat de condamnarea la moarte, comutată în ani grei de închisoare, publică în 1858, la Budapesta, o culegere de poezie populară românească, în traducere maghiară, precedată de un ”Cuvânt introductiv”, din care cităm: ”Este nu numai părerea presei românești, ci și convingerea mea personală că săvârșesc un lucru util și de actualitate, aducând străvechile cântece românești din coloanele ziarelor într-un caiet de tălmăcire, spre a le pune în circulație în cercuri cât mai largi… Nu cred să fie ceva mai interesant decât să studiezi caracterul unui popor în sfera cântecelor lui, fiindcă acestea reflectă fidel înclinațiile lui și toate razele geniului său.”
În 1872, Societatea Kysfaludy (Kysfaludy Tarsaság) îl alege, printre membrii săi, pe Iosif Vulcan, pentru traducerea, în maghiară, a poeziei românești. Pentru meritele sale, Iosif Vulcan este elogiat de esteticianul Greguss Agost, după care continuă: ,,Dacă buna înțelegere a fost destrămată prin neînțelegere, fie ca neînțelegerea să fie risipită de înțelegere.”
În continuare, autorul Kozma Dezsö se referă la activitatea publicistică a lui Petelei István, nuvelist de talent și ziarist, în coloanele ziarelor ,,Kolozsvar” și ,,Kolozsvari Közlöny”. Petelei îi acuză pe cei ce ”s-au obișnuit încă din vremea iobăgiei și consideră poporul din jurul lor slugă, pe cei ce l-au înstrăinat de ei, făcând să se adâncească prăpastia dintre români și maghiari”. ,,Naționalismul, constată Petelei, câtă dușmănie a creat între neamuri care puteau fi prietene!”Și continuă: ,,Cu cât ar fi mai bine dacă n-ar fi conflicte, dacă toate trei popoarele român, maghiar, german, ar lupta împreună pentru bunăstarea tuturor! Noi așa dorim. Va veni vremea. Credem că așa va fi!” (1886)
În ultima parte, autorul are în vedere reciprocitatea relațiilor literare și culturale dintre scriitorii români și maghiari. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, se fac traduceri din opera clasicilor români: Eminescu, Alecsandri, Coșbuc. Poezia ”Atât de fragedă” a lui Eminescu apare, în maghiară, în timpul vieții poetului (1885). Operele lui Vörösmarty și Petöfi apar în românește. În 1897, Ion Nițu Pop publică, la Timișoara, prima traducere a romanului ”Umbrela Sfântului Petru” de Mikszath Kalman. Traducerea arădeanului Kacziany Géza din poezia lui Coșbuc avea răsunet în presa maghiară și română. În 1905, apare în limba maghiară primul volum de poezii al lui George Coșbuc. Révai Károly, traducătorul unui volum de poezii al lui George Coșbuc, afirmă: ”Fac acest lucru, fiindcă el este al nostru / Este transilvănean și noi, maghiarii, avem dreptul la el!” Acest volum are drept ”Cuvânt înainte” o poezie a traducătorului Revai Károly: ,,Auzi-mi glasul, prietene, / Întinde-mi mâna peste munte, / Tu de acolo, eu de-aici strigăm: / Români, maghiari, să fie frați!”. În anul răscoalei din 1907, poezia ,,Noi vrem pământ”, o marseillaise românească, este din nou publicată în ziarul ,,Alkotmany”.
În plus, față de cele relatate de Kozma Dezsö, noi am dori să adăugăm câteva cuvinte despre cei doi tribuni, mari poeți ai veacului trecut, Octavian Goga (1881-1938) și Ady Endre (1877 – 1919). Aceștia au militat pentru înfrățirea popoarelor din Austro-Ungaria, luând atitudine împotriva asupririi sociale și naționale. Ady Endre și-a manifestat simpatia pentru poporul român și pentru scriitorii români din epoca sa. Iată o scrisoare a lui Ady Endre adresată din Budapesta lui Octavian Goga: ”Scumpe frate, de mult doresc să te văd, să te cunosc personal și să discut cu tine. Nu-i așa că vei fi de acord cu înfăptuirile acestui lucru?… Cu sinceră stimă, cu dragoste, devotatul, fratele tău, Ady Endre.”
Octavian Goga a tradus din poezia lui Ady Endre, din care cităm: ”Eu vin de la malul râului Gange / Cu visu-mpletit din raze de soare, / Mi-e inima biata o floare de lotus / Cu fine petale tremurătoare. / Ce chiot și larmă la iaz lângă moară, / Ce mâini noduroase lovesc din topoare / Și cum mă ucide sărutul sălbatic… / La marginea Tisei ce caut eu oare?”
Octavian Goga, cântărețul ,,pătimirii noastre”, în numeroasele luări de cuvânt, pledează pentru toleranță față de naționalitățile conlocuitoare: ,,Politică față de minorități nu putem să facem decât în cadrul acelui sentiment de toleranță, care este strâns legat de psihologia poporului nostru românesc” (,,Politică față de minorități”, în Țara noastră”, 1927). Niciodată Octavian Goga nu a exprimat resentimente față de poporul maghiar, cu toate că ”pătimirea nu-i decât robirea sub unguri, iar mântuirea, unitatea politică a neamului” (George Călinescu). Însuși împăratul al II-lea de Habsburg, fiul Mariei Tereza, adept al absolutismului luminat, recunoștea că ”acești bieți români, care netăgăduit sunt cei mai vechi și numeroși locuitori ai Ardealului, sunt astfel chinuiți de vericine, unguri și sași, și copleșiți de nedreptăți.”
Conștient că în ,,republica literelor” nu poate exista decât talentul și cinstea omului de omenie, cu ,,condeiul muiat în inimă”, Octavian Goga a desfășurat o prodigioasă activitate publicistică, literară și politică pusă în slujba idealurilor de eliberare socială, națională și de unitate a românilor.
Să ia aminte domnii de la U.D.M.R., să nu treacă cu vederea spusele poetului nostru național, Mihai Eminescu: ,,Niciodată nu am fost element stăpânitor; niciodată nu s-a manifestat în noi nici tendința de a-i supune pe alții, ci totdeauna românul s-a mulțumit a fi adăpostit și a se dezvolta pe pământul său.” (,,Misiunea noastră ca stat”, 1879). Într-adevăr, am fost și suntem un popor tolerant, pașnic și ospitalier, dar se pare că toleranța a atins cotele paroxismului. Și răsplata?: o denigrare permanentă, cu toate că U.D.M.R. se află în foruri de conducere a statului. Manifestări iredentiste, inacceptabile! Ne întrebăm: Oare, nu trebuie luată o atitudine cu promptitudine de către cei în drept, de către cei în funcţii cu rang înalt în stat, față de manifestările ofensatoare adresate românilor din partea liderilor U.D.M.R.? Considerăm că politicienii noștri, ca să acceadă la putere cu orice chip, au făcut şi fac prea multe concesii, inadmisibile, U.D.M.R-ului.
În concluzie, adevăraţii slujitori ai condeiului, indiferent de etnie, n-au renunţat la valorile etice fundamentale: cinstea, adevărul, dreptatea.
CONSTANTIN E. UNGUREANU

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL