Centenarul naşterii profesorului doctor Cornel Cârstoiu

Pe 9 mai 2017 se împlinesc 100 de ani de la naşterea profesorului doctor Cornel Cârstoiu, un exemplu de dascăl autentic, o personalitate care s-a devotat unui sistem de valori profesionale, etice şi culturale.
Director al Şcolii Pedagogice ,,Spiru Haret”, parcă-l vedem şi acum, la catedră, pe coridoarele şcolii sau îndreptându-se spre careul din faţa cantinei unde îl aşteptam încolonaţi în fiecare dimineaţă, la ora şapte, înainte de a servi micul dejun şi, adresându-se elevilor, în primul rând, cu „atenţiune”. Înalt, voinic, cu fruntea lată, părul negru, la fel şi sprâncenele, negri şi ochii, lat în umeri, brunet, bărbat frumos şi charismatic, îmbrăcat într-un halat albastru, mergând puţin înclinat spre dreapta. Avea o privire pătrunzătoare, dar blândă.
Născut la 9 mai 1917, în satul Câlceşti, comuna Godineşti, n-a apucat să-l cunoască pe tatăl său, „mort pentru România”, pe frontul de la Iaşi, în 16 martie 1917, în Primul Război Mondial. Graţie învăţătorului Petre Cosmulescu, care observase mintea ascuţită a elevului său, insistenţelor acestuia pe lângă familie, este dat la şcoli mai înalte, să devină domn, pentru a putea să le deschidă calea celor de-acasă, lipsiţi de lumina cărţii, spre o viaţă mai bună. Între 1929 şi 1937, urmează cursurile Liceului de Băieţi „Tudor Vladimirescu”, terminate cu brio, iar în toamna anului 1937, în urma examenului de admitere, devine student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, specialitatea limba şi literatura română şi limba franceză, absolvită în 1942, cu „Magna cum laude” (lat. „Cu mare laudă”). Efectuează serviciul militar la Şcoala de Ofiţeri în rezervă din Câmpulung-Muscel şi, repartizat în Regimentul 18 Infanterie Târgu-Jiu, pleacă pe frontul din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, până în Munţii Tatra, unde este decorat cu Coroana României şi Steaua României (1945). Este demobilizat în 1945. Începând cu acest an, funcţionează ca profesor de limba română şi limba latină la Liceul „Tudor Vladimirescu”, Liceul Comercial şi Şcoala Pedagogică, toate din Târgu-Jiu. O perioadă îndelungată a îndeplinit şi funcţia de director, după cum urmează: Şcoala Pedagogică „Spiru Haret” (1951-1957); Şcoala Generală Nr. 8 (1965-1970); Liceul „Tudor Vladimirescu” (1970-1972). Toate examenele date pe parcursul traseului didactic au fost obţinute cu note maxime: capacitate (1943), militar fiind, definitivatul (1947), gradul al doilea (1961) şi gradul I (1965). În timpul carierei sale didactice a desfăşurat şi o prestigioasă muncă ştiinţifică, prin articolele publicate în presa gorjeană şi în revistele de specialitate, despre legăturile lui Coşbuc şi Rebreanu cu Gorjul. Îşi susţine doctoratul în 1974 şi, printr-o muncă asiduă, izbuteşte să pună „un nume adunat” pe mai multe cărţi de valoare, apreciate de critica de specialitate: „Târgu-Jiu – mic îndreptar turistic” (Editura Meridiane, Bucureşti, 1969); „Ianache Văcărescu, viaţa şi opera” (Editura Minerva, Bucureşti, 1974); „Poeţii Văcăreşti” (Editura Minerva, Bucureşti, 1982); „Iancu Văcărescu, opera” (Editura Minerva, Bucureşti, 1985); „Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, un secol de lumină (1890-1990)”. Între anii 1961 şi 1973, a condus Filiala Târgu-Jiu de Ştiinţe Filologice din România. Pentru activitatea desfăşurată pe întregul parcurs didactic a fost distins cu titlul de „Profesor emerit”, în 1973. Se pensionează în 1979.
După cum se observă, ascensiunea profesorală a domnului profesor Cornel Cârstoiu este impresionantă, departe de a fi o treabă lesnicioasă, dimpotrivă, presupunea eforturi stăruitoare şi constante, cu alte cuvinte, „Per aspera ad astra” (lat. „Pe căi aspre către stele”), dicton izvorât din tragedia „Hercule furios”, de Seneca. Şcolile păstorite de dânsul, în calitate de director, au fost conduse cu o mână forte, cu o mână de fier. Rigoare, ordine şi disciplină erau impuse atât elevilor, cât şi personalului didactic şi de serviciu. Regulamentul de ordine interioară trebuia respectat cu stricteţe, orice abatere era pedepsită. Şcoala era o a doua familie unde îşi petrecea o mare parte a timpului. Având în vedere că majoritatea elevilor erau interni, era permanent preocupat de felul cum mănâncă şi cum dorm. Era exigent cu respectarea ţinutei vestimentare şi capilare a elevilor.
Pătruns de dragostea pentru meseria aleasă, a ştiut să ne insufle râvna pentru învăţătură, de atunci, deprinderea de a învăţa zilnic şi sistematic a devenit un reflex, a ştiut să mânuiască cu o rară măiestrie sufletele noastre de adolescenţi. O metodă folosită, de către dânsul, care a dat rezultate, personal însuşită în cariera mea didactică, era aşa-zisa procitanie, adică o examinare recapitulativă, periodică a elevilor, după anumite capitole, prin lucrări scrise în caiete speciale, în afară de cele pentru teze, având posibilitatea să observe evoluţia elevilor, exprimarea şi respectarea normelor ortografice.
Desigur că observam o anumită reticenţă, în predarea literaturii, având în vedere imixtiunea politicului, influenţele nefaste ale proletcultismului, prin respingerea moştenirii culturale şi literare a trecutului, când interpretarea sociologică se făcea în detrimentul esteticului şi se urmărea mai ales prezenţa socialului, astfel că la Eminescu se predau doar poeziile „Împărat şi proletar” şi „Viaţa”, în schimb se punea accentul pe studierea poeţilor de la „Contemporanul”, care cultivau o poezie cu tematică socială. Titu Maiorescu, Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, din prejudecăţi politice, erau puşi la index. Aşa se explică şi o anumită afecţiune îndreptată spre predarea cronicarilor, a literaturii premoderne şi moderne. Orele de gramatică le aşteptam cu mult interes, deşi severitatea era sporită.
De remarcat superioritatea morală a domnului profesor Cornel Cârstoiu, pentru dânsul, moralitatea nu era un simplu termen de dicţionar, era un om integru, incoruptibil, nu ceda presiunilor politice venite chiar de la vârf, îşi menţinea verticalitatea. Era un exemplu de dascăl erudit, de pedagog, de om de caracter.
Cu câţiva ani în urmă, nisipul din clepsidra vieţii Domniei Sale s-a sfârşit. A plecat în veşnicie cu satisfacţia că, pe această lume, nu a făcut umbră pământului degeaba, că a lăsat posterităţii însemnate valori spirituale şi urme de neşters în învăţământul şi cultura gorjeană.
Odihnească-se în pace şi fie ca amintirea-i să fie nepieritoare!
Constantin E. Ungureanu