1. „Peste podul Jiului” este o şcoală: Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi”. Când am urmat-o eu se numea cifric „nr. 5”. Am nostalgia acelor ani (1966-1970), am o „reverie motivantă” şi autoreflexivă, am, în ceea ce priveşte acest sacru lăcaş al copilăriei mele, o nostalgie „înfiorătoare”.
În clasa a VII-a mă îndrăgostisem de Ileana, în clasa a VIII-a mă îndrăgostisem de Valentina, cu care petrecut-am numai o vară, după ce reuşisem amândoi la L. „T.V.” din urbea lui Brâncuşi, magicianul formelor (in)create. Dar sunt înamorat şi azi, căci, la mine starea de graţie o emerge pe cea erotică şi invers; căci întreaga-mi lirică se bazează pe o triadă tipologică: politicul – poeticul – eroticul.
Toată cariera-mi pedagogică s-a manifestat prin iubire: am fost „marele risipitor” al lui Marin Preda; limbajul meu estetic şi artistic este un logos-erotikon, este o pledoarie pentru transfigurare refondatoare a sacralităţii.
2. În această şcoală învaţă romii de prin preajmă. Copil fiind mă împrietenisem cu câţiva dintre ei; le împrumutam cărţi din colecţia „Cutezătorii”, „Aventura”; îi educam deci prin lectură; ce vreţi, visam, de „,mic prinţ” al Ţării Fanteziei, să ajung „dascăl”; şi, iată, chiar mi s-a întâmplat acest lucru, şi încă extraordinar pentru că am fost invitat, la acel „cerc pedagogic”, în calitate de profesor la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Fosta mea ucenică într-ale ştiinţelor literaturii / între-ale filologiei, admirabila pedagogă de azi Constantina Popescu (adică mai pe scurt Adina – n.m.) a fost gazda perfectă a tuturor fostelor mele studente, pe care le-am format după chipul şi asemănarea mea, chemate să asiste la o activitate inedită „Mărţişoare, mărţişoare, pentru fiecare”, dăruite de către şcolarii „de peste pod” cu inima lor pură, oaspeţilor, între care i-am descoperit pe criticul Ion Trancău şi pe poeta Mariana Popeangă-Cornoiu.
3. Ne reunise poeta Constantina Popescu pe toţi trei în acea incintă sacră, ca să ni se inducă spaima de droguri, încât să ne treacă pofta definitiv de-a le conduma vreodată (asta în pofida faptului că Baudelaire, Poe şi Van Gogh, consumau absint, Nichita Stănescu: votcă, iar Balzac: „elixirul nemuririi”). Apoi ca să ne resensibilizeze muzical, teatral, literar, sentimental, ori prin dansuri cu pirande încântătoare, sau, ca să ne readucă în actualitate interactiv-educativă cu „mărţişoare informate”. Pe urmă, să ne ia, sobru-ironic, în primire „conştiinţa civică-patriotică” (eventual chiar militantă-angajantă), consilierul-psihopedagog Vasile Hortopan, de-a cărui conversaţie mi-e dat uneori să mă îmbucurez. S-au dăruit apoi minunate mărţişoare-artizanale, ecologice, gospodărite, cam din tot ce găseşti; mărţişoare structurale preşcolare şi primare, felicitări, dăruite la after-school meşteşugite; în fine, ca să nu ne socotim noi, cei trei scriitori-invitaţi de onoare, cumva din „greşeală” (pe parcurs s-a teleportat între noi şi poetul, editorul şi actorul George Drăghescu – slavă Domnului întrucât a reînsufleţit atmosfera – n.m.), s-au oferit şi mărţişoare livreşti, să citeşti, să tot citeşti.
Ion Popescu-Brădiceni
