CNE premiază elevii pasionaţi de lectură

465

Elevii gorjeni pasionaţi de lectură pot câştiga o participare gratuită la Târgul de carte Gaudeamus şi cărţi cu autograful autorilor contemporani preferaţi. Premiul este oferit de Consiliul Naţional al Elevilor, în cadrul concursului “CNE premiază iubitorii de carte”, concurs ce are drept scop promovarea interesului pentru lectură în rândul tinerilor.

Toţi elevii care iubesc cărţile se pot înscrie, până la data de 20 august, la concursul „CNE premiază iubitorii de carte”, organizat de Consiliul Naţional al Elevilor. Tot ce au de făcut cei care doresc să se înscrie în concurs este să-şi creeze un cont pe platforma Wedu.ro şi să depună aplicaţia, răspunzând la cinci întrebări simple: „Ce cărţi ai citit vara aceasta?”, „Ce titluri conţine lista ta de vacanţă?”, „De unde îţi procuri cărţile?”, „La recomandarea cui ai făcut aceste alegeri?” şi „Care este cartea ta preferată şi ce te-a surprins cel mai mult la ea?”. Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi, la finalul perioadei de înscriere, numărul acestora depinzând de numărul celor înscrişi. Cei premiaţi vor avea asigurat tot ce ţine de transport, masă, cazare pe parcursul Târgului de Carte Gaudeamus şi vor primi cărţi semnate  de autori contemporani preferaţi.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here