Cultura

Concluzia specialiştilor – Coloana fără Sfârşit nu prezintă probleme majore

 | 10 iulie 2011, 18:35 | 0 comentarii | 

Picture 045Starea de conservarea a Coloanei fără Sfârşit este bună. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma cercetărilor efectuate joi, 7 iulie, de Dorin Dănilă, restaurator autorizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional, împreună cu Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Semnatura eletronica CertDigital

Potrivit acestora, monumentul este afectat numai la nivelul lacului, în principal din cauza grindinii şi a vântului.

Joi, 7 iulie, a fost efectuată o analiză a stării de conservare a Coloanei fără Sfârşit. Au fost verificate şi fotografiate suprafeţele celor 17 module, concluzia specialiştilor fiind că starea de conservare a monumentului este bună, având în vedere cei 11 ani care au trecut de la ultima restaurare.

Lacul protector, afectat de grindină

În general, pe module sunt depuneri atmosferice de praf – care pot fi îndepărtate prin curăţire cu apă oxigenată – pe modulele 7, 8, 11 şi 13 apărând exfolieri ale lacului protector datorate loviturilor de grindină – în special pe părţile nord-vestice – care nu au afectat însă metalizarea monumentului. „Această operă, aşa cum a fost restaurată în anul 2000, nu are probleme majore sau fundamentale de comportament, în sensul că toate lucrurile care fotografiate de jos păreau dezastre, sunt de fapt nişte atacuri la nivelul lacului de protecţie al Coloanei, nu la nivelul metalizării. Lacul nu a fost afectat peste tot; sunt câteva module (modulul 7, modulul 8, modulul 11 şi modulul 13) care pe partea de nord, în special, au fost afectate de grindină”, a spus Dorin Dănilă, restaurator autorizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional. Şi Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a fost surprins de starea monumentului: „Această cercetare se impunea deoarece timpul lucrează asupra operelor. Se spune că degradarea unei opere începe de la inaugurarea sa. Şi eu am avut surpriza să văd că într-un fel se vede de jos şi altfel se prezintă situaţia de aproape”.

Lucrările de restaurare, anul viitor

DSCF3914Potrivit restauratorului Dorin Dănilă, după finalizarea raportului de expertiză şi întocmirea dosarului de restaurare – ce urmează a fi aprobat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – în funcţie şi de găsirea soluţiilor de finanţare, se va executa o intervenţie de restaurare a suprafeţelor de lac protector: „După această examinare urmează o documentaţie depusă la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, pentru că e vorba de o intervenţie; această intervenţie va avea la bază proiectul şi materialele originale. Se va emite un aviz al Ministerului Culturii de intervenţie, cu acceptarea metodei sau cu recomandări, după care se va purcede la realizarea intervenţiilor de urgenţă; intervenţiile se vor face de la caz la caz, într-o manieră controlată. Vor fi mici diferenţe, dar în niciun caz flagrante”. Începerea lucrărilor de restaurare ar putea fi amânată până anul viitor, mai ales din cauza lipsei fondurilor. Potrivit directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Ovidiu Popescu, banii necesari acestui proiect ar urma să vină de la Consiliul Local Târgu-Jiu şi de la Ministerul Culturii: „Despre bani am discutat cu domnul primar; probabil că o parte din bani o să-i pună şi Consiliul Local, în măsura în care va avea disponibilităţi în sensul acesta, însă o să căutăm bani şi la Ministerul Culturii, pentru anul acesta din păcate nu, pentru că nu a fost prevăzut în programul de restaurare bugetat. Vom încerca să mai atragem şi alte fonduri. Nu este vorba de sume exorbitante, însă nefiind planificate într-un buget de cheltuieli trebuie respectate procedurile. În orice caz, accederea în UNESCO nu va costa milioane de euro, aşa cum s-a vehiculat”.

Acoperământul Porţii Sărutului, înlocuit anul acesta

O altă operă a lui Brâncuşi asupra căreia s-ar putea interveni în cursul acestui an este Poarta Sărutului, Ovidiu Popescu spunând că intervenţia este una urgentă, existând deja unele crăpături la nivelul foliei de tablă de plumb ce acoperă monumentul: „Acea placă de plumb care este aşezată pe Poarta Sărutului este o folie de tablă de plumb. În timp, au fost nişte infiltraţii de apă. Au apărut nişte mici crăpături. Ele au fost remediate anul trecut în octombrie. Din punctul de vedere al specialiştilor, acoperământul acela trebuie refăcut dintr-o singură bucată de tablă şi pusă acolo o tablă de plumb dintr-o singură bucată care să ţină sute de ani”. Din anul 1937, asupra Coloanei fără sfârşit au fost executate trei restaurări, cea mai recentă fiind cea din anul 2000, coordonată de altfel tot de Dorin Dănilă.

Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL