Cultura

Concurs de postere pentru elevi

17 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  243 vizualizari
download

Elevii de gimnaziu și liceu din toată țara sunt invitați să participe la concursul de postere ”Fii inspirat”, organizat în perioada noiembrie – decembrie 2016 de către Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

În acest an, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie – Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, UNOPA doreşte să atragă atenția populaţiei, în special a copiilor și tinerilor, asupra nevoii de deschidere și acceptare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. S-a decis astfel organizarea unui concurs de postere cu titlul „Fii inspirat!”, concurs ce are ca obiective încurajarea elevilor să adopte un comportament de acceptare şi deschidere faţă de persoanele seropozitive, dar și oferirea posibilității acestora de a reda prin artă o experienţă/înţelegere proprie legată de problematica HIV/SIDA şi persoanele seropozitive. Concursul se va desfăşura pe două categorii de vârstă: clasele V-VIII şi IX-XII. Fiecare elev se poate înscrie în concurs cu maximum trei postere. Fiecare poster va fi însoțit de un formular de înscriere. Pe spatele fiecărui poster, în colțul din dreapta jos, va fi lipită o etichetă în care se vor specifica următoarele: numele şi prenumele elevului, profesorul coordonator, şcoala/liceul, oraşul, titlul posterului. Posterul împreună cu formularul de înscriere vor fi expediate prin poștă, curierat sau depuse personal la adresa: Str. Ştefan Greceanu, nr. 7, sector 2, București, cod poștal 020109, Federația UNOPA, cu mențiunea Concurs de postere „Fii inspirat!”. Termenul limită pentru crearea posterelor și înscrierea participanților este 5 decembrie 2016; jurizarea posterelor va avea loc în perioada 6-9 decembrie, iar premierea câștigătorilor este programată pe 16 decembrie. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat pe site-ul UNOPA: www.unopa.ro.
R.L.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL