Cultura

Cronica de carte – Provincia Coşmarului de Silviu Doinaş Popescu

 | 16 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

1. A apărut, exact pe 29 decembrie 2016, când autorul a împlinit 33 de ani, vârsta lui Iisus Hristos, volumul „Provincia coşmarului” de Silviu Doinaş Popescu. E o antologie a întregii opere poetice, apărută în celebra colecţie „Opera Omnia. Poezie contemporană” la fel de prestigioasei Edituri TipoMoldova din Iaşi, directorul ei fiind poetul Aurel Ştefanachi, iar coordonatorul seriei Valeriu Stancu, şi el un scriitor polivalent.
Prefaţa – „Devenirea întru poezie” îmi aparţine (pp.3-19) şi ea scoate în relief profilul complex al po(i)eticii lui Silviu Doinaş Popescu sub semn orfic ori ludic, postmodernist, dar şi meta- ori – transmodernist.
Cartea „Provincia coşmarului” numără 209 pagini şi e subîmpărţită în nouă capitole după cum urmează: I. Amiază pe mare; II. Enigma generalului; III. Azilul nopţilor de granit; IV. Ciclul Andromeda; V. Provincia coşmarului; VI. Ideea de gheaţă; VII. Dedicaţii lui Nimeni; VIII. Cetatea din Soare; IX. Addenda.
La o primă privire, cele nouă „transversalii” oferă cititorului avizat primele repere: ca punct de plecare perechea complementară dintre apolinic şi dionisiac, pe urmele lui Nietzsche din „Naşterea tragediei”. Aceeaşi viziune oximoronică se regăseşte în ciclurile „Provincia coşmarului” şi „Cetatea din Soare”, având ca terţiu inclus ciclul „Azilul nopţii de granit”. Ideea de gheaţă devine sub razele soarelui dintr-o amiază pe mare o serie de „dedicaţii lui Nimeni” (personajul homeric din Odiseea regelui Ithacăi, Ulysses). Ciclul Andromeda asigură un regim cosmogenic scriiturii „la rece”, dar şi „la cald”, într-o baie filozofică guvernată de relaţia dintre general şi particular, reconotată enigmatic-tainic exact ca în codul teoretic al transdisciplinarităţii şi transmodernităţii de după anul 2000.
2. Dar să trec de la „general” la „concret”. (Meta)po(i)eticitatea lui Silviu Doinaş Popescu trasează un arc de boltă, dublat de un altul voltaic, între subconştient şi supraconştiinţă, între surrealism şi transimaginar. Iată de unde survine noutatea absolută, din conjugarea „sunetului pur” de sorginte eminesciană cu „misterul blagian”: „O simfonie mută/ de sunete ascunse -/ deci arta nu-i pierdută”. Poetul – cel mai tânăr vlăstar al Şcolii de Literatură de la Târgu-Jiu – e un artist specializat pe spaţiu scurt, exprimându-se fie minimalist, fie compoziţional, preferând flash-ul de un dinamism imploziv ca la Ion Barbu: „Se mistuie-ntr-un cântec/ un gând sădit în febră -/ cuprinde-ncet tot trupul/ extatica algebră” (Poetica algebrei). De fapt poezia-i esenţă (chiar chintesenţă) curată, dar provenind dintr-o apă însângerată, care fierbe alchimic într-un athanor în care, Alchimistului, îi cad sudorile de pe fruntea – şi ea însângerată de cununa de spini golgotici. Adică mai exact proezia-i e „rouă dulce” – semn al prospeţimii şi al transparenţei în care magia s-a transformat în dicteu „transaparent” (care reuneşte cripticul şi fanicul, sacrul şi profanul într-un întreg dicţional performant, dar uluitor de accesibil).
În mod deschis, poemul practicat de Silviu Doinaş Popescu în „Provincia coşmarului” are caracter cristalografic, iniţiatic, semiologic, bibliopolisian, fecund (e vorba de acea inevitabilă graviditate a literelor): „O carte se deschide./ Tremurător, o foaie,/ cu litere gravide/ se stinge în odaie”. (În Bibliopolis). Procesual/ fenomenologic, „dese(m)nele devin”, se transformă, sub privirea miticului Orfeu, a regelui Alphonse, a lui Manole de pe schela-i autosacrificială, a lui Venus, a lui Platon, Pan, a Omului tainic ş.a.m.d., toţi parcă nişte heteronimi existenţi şi, totuşi, reinventaţi într-un limbaj propriu, distinct, de o frumuseţe vie, expresivă, transcendentă a adâncurilor, a unui „păgân regat”, a „deşertului de sare”, a amintirilor de catifea, a unui Alt tărâm „sub cerul de aluni mistuitori”.
Exerciţiul de extracţie (transsubstaţială – n.m.) dobândeşte, ca la Ion Pillat, forma unui distih expurgat de orice balast, o emanaţie a unei interiorităţi virgine: „Crepuscul de lumină verde/ treptat într-un copac se pierde” (Distih interior). Iar copacul e însuşi Pomul Călăuzitor spectral (acesta fiind câteodată nominalizat): „infinit salcâm, cu crengile crescute-n cuie şi trunchiul aromat ca o gutuie”(Creangă de salcâm, curmal viu al lui Platon, salcia lui Vincente etc.).
3. Volumul, superb ca realizare grafică, aparţinând lui Andrei Ştefanachi, are, spre sfârşit, propus, un eseu intitulat „O vizită imaginară în atelierul lui Brâncuşi” de la Paris (pp.171-176) şi nişte note de jurnal intitulat „Consumatorii de lotus” – titlul figurând iniţial pe coperta romanului „Dorinţa” din 2015 (comentat elogios de Emanoil Marcu în „Convorbiri Literare” – n.m). Curriculum vitae e semnat de mine, I.P.B., şi de prof. Gabriela Popescu, ambii fiind părinţii poetului. La secţiunea de „Comentarii critice” semnează, după mine, I.P.B., Anghel Dumbrăveanu, Zenovie Cârlugea, Al. Florin Ţene, Ioana Dinulescu, Eugen Negrici, Valentin Taşcu, Alex.V.Alexandru. Închei cu precizarea că Silviu Doinaş Popescu a făcut parte o vreme din echipa „Gorjeanul”, iar în prezent e redactor-şef al revistei „Miracol de Brădiceni”.
Ion Popescu-Brădiceni

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL