Cultura

Cronică de expoziţie – UTOPIA MAGNA în viziunea satirică a lui Florin Hutium

31 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  184 vizualizari
scriere

Pictografia, semioticovizualul lucrărilor lui Florin Hutium sunt violent satirice. Sărind din pamflet în accent demascator, în ton axiologic, arta sa utopică/ distopică/ antiutopică nu acceptă, nici măcar pe palier artistic, compromisul. Într-o vreme în care în România partidele politice trădează naţiunea, cauzele şi interesele comune, un manifest de o asemenea virulenţă este nu atât revendicativ, cât punitiv şi ostensiotic ostentativ, căci fiecare metaforă-titlu taie în carne vie, ambiţionează a da lucrurile pe faţă, a le zice pe nume.
Dacă fiecare dintre noi constatăm, în fiecare dimineaţă, că ne comportăm ca nişte maşini cu stricate deja rotiţe, ca nişte roboţi ce ar trebui dezasamblaţi, ca nişte androizi ce ar trebui reconfiguraţi, exact aceste aspecte le scoate în relief, în expoziţia sa „Utopia Magna”, Florin Hutium. Ambiţios în orice demers de o asemenea anvergură, artistul plastic imprimă discursului său ironia exprimată prin nişte emoţii „mecanice” de o fantezie nebună în care dialogul cu lumea este diseminat la modul corosiv. Referinţa politică şi reflecţia antipoliticianistă se resorb, ba subtil ba simbolic, într-o „antologică” rostire prin imagini foto-mecanice şi dinamitarde (vezi curentul Mec’Art de origine americană – n.m.).
Expoziţia lui Florin Hutium e un gest de frondă, ţesătura explodând într-o serie pe alocuri obscură pe alte locuri explicită, de linii, puncte, geometrii fabuloase, inexistente, ori de „animale” dintr-un bestiar fantastico-persiflant şi deseori joculare. Până la urmă, ideatica tablourilor e tragicomică, descendentă din absurdul ionescian, din Chagall, Picasso, Braque ş.a.
Developând „mutre de şefi de stat demenţi, criminali şi odioşi ori de şefi de „partide cu profil pescăresc”, F.Hutium îşi asumă subversiunea şi cruciada antitotalitară, cu un cinism care pică grozav în preajma oricărei campanii electorale de azi ori de mâine. Eu apreciez în mod deosebit spectaculosul inerturilor transpoetice şi metaparodice. Şi modul cum glosează inteligent, convingător, persuasiv, pe marginea imposturii, a toxinelor ideologice de sorginte sovieticorusă, confesionarismul său îmbrăcând de fapt haina unor mărturii ale unor epoci dogmatice vădit distopice şi a epocii ce i-a succedat: de confuză, ticăloasă, tranziţie către… nimic.
Formula hiperrealistă şi/ sau suprarealistă pare cheia lecturii unor asemenea abordări, caracterizate prin precizia extremă, răceala expresiei, metafizică halucinantă, folosirea culorilor vii ori calde, o punere în valoare cvasifetişizantă a obiectelor ori elementelor de faună… marină şi/ sau terestră. Acest hutiumism tinde să devină o identitate auctorială marcată de disecarea detaliului în semnificativităţi hirsute, antifrastice, menite să redea iluzia unei irealităţi condamnabile, digitate în registru major, antisentimental şi antinostalgic, psihologicopsihanalitic şi cu trimiteri făţişe la exorcizarea răului (le mal du siècle) în felurite sugestii meta-, infra- şi supra-textuale, specifice desigur unui creator insurgent-infernal, sarcastic, cinic, mai ales când atinge corzile unei estetici eretice, amplificată prin tensiune, vehiculată cu o dexteritate tenace şi insidioasă în aburii sufocanţi ai alienării socialo-culturale.
Pictorul Hutium provoacă disponibilitatea estetică, apelând la comunicarea cu viziuni, mai degrabă vitriolante şi în subsidiar compensatorii.
Dar, în meditaţia-i interiorizată, artistul încearcă „dureri abia înăbuşite”.
Un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL