Cultura

Cronica plastică / Reflexul oglinzilor

 | 05 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Sunt un modest „cititor” al artei, dar calificat hermeneutic. Atât şi nimic mai mult. Pe cele două artiste Cristina Cioplea, graficiană, şi Lucica Popescu, pictoriţă le-am mai comentat şi o primă impresie este că au ca «loc comun» diferenţa abordării.
Despre tehnica propriu-zisă vă puteţi interesa direct. Rolul meu e să mă pronunţ asupra imaginarului simbolic şi plastic, dar şi asupra frumosului dincolo de artă şi chiar de non-artă, precum şi asupra mesajului direct ori doar sugerat prin pura expresivitate dincolo de naraţiune sau nonnaraţiune.
Fiecare din tablourile pe care le vedeţi îşi au propria lor «poveste» spusă vizual şi alternativ, arhetipal ori semiotic. Aş vrea să mă credeţi pe cuvânt că, în privinţa conceptului de artă, important e mai degrabă procesul prin care se ajunge la reprezentarea obiectului contemplat, adică schema lui conceptuală.
Cât priveşte designul de comunicări vizuale, acesta apelează – pe lângă fantezie – la stilizări şi puneri în pagină (în format) cu intenţie vădit avatarizată.
Ştiţi ce mărturisea Paul Gauguin – în Noanoa şi alte scrieri – că pentru a reuşi trebuie să sacrifici tot: execuţie, culoare, în favoarea stilului. Desenul e abstracţie completă, personificând şi latura simbolică. Lucica Popescu e adepta culorilor generoase, irizate de lumină. Cristina Cioplea e absconsă, e isufiană, plonjează într-un subconştient forţat să semnifice. Dar e vorba despre forţa centrului vizual: acela despre care Rudolf Arnheim consideră că e geometric şi dinamic, e tensiune prin deviere, adică prin ambiguitate, prin simbolistica spontană a unor configurări perceptibile cu ochiul liber de prejudecăţile unor încastrări formativiste. În cazul de faţă ambiguizarea semantică îl provoacă pe vizitatorul oprit la simeză a oscila mereu între serii de imagini semnificative, totodată semnificante de sine.
Gilbert Durand ar crede că azi cele două tinere artiste nu pot scăpa de reflexul oglinzilor: cea a lui Zeuxis aproape totalmente neutralizată, dacă nu uităm totuşi localizările imaginar-arhetipice; cea a lui Pygmalion, erotizantă, expresionistă şi, fie vorba între noi, Cristina Cioplea coboară de prin aceste galateice tărâmuri. Oglinda lui Pygmalion, domnilor şi doamnelor, reflectă lumea tainică a dorinţelor şi aspiraţiilor sufletului, transcense însă în dimensiunea unui suprarealism marcat de o excavare a suprafeţei prin contrastul valorilor. Estimp Lucia Popescu cucereşte suprafaţa luminoasă sau întunecoasă a lumii poetice prin culoarea entuziastă, explozivă, radiantă, molipsitoare, cathartică în ultimă instanţă prin policromatismul risipitor. Nu lipsesc din expoziţia de faţă nici jocurile lui Narcis în care oglinda se reflectă pe sine, într-o pură desfătare ludică a picturalului, a graficului şi a plasticului. Asta pentru că fie şi involuntar în artistul contemporan tendinţa spre jocul formal al liniilor sau al culorilor, spre arta pentru artă e imposibil de frânat/ înăbuşit, care persistă de la formele abstracte până la cele vădit nonfigurative.
Herbert Read se autosesizează firesc că plasticitatea vizează mai degrabă simboluri ale necunoscutului. Că iluzia realului a rămas deficientă în ariergardă. Că imaginea constructivă se bazează pe nuanţele irealităţii vizuale-intelective. Că – desigur – eul sau personalitatea se exprimă cu cea mai perfectă (in)exactitate în tablouri despuiate de „Gestalt”, dar paradoxal create ca forme menite să însemne un simţământ irepresibil.
Am susţinut şi susţin în continuare că explorarea hotarelor eului constituie şi ea o sarcină constructivă. De la Cézanne încoace tabloul este epifania stării conştiinţei pure, dar este şi propria sa realitate răsfăţându-se în culori imaculate precum la Lucia Popescu ori configuraţii geometrice restructurate prin aventurarea în zonele acelei creativităţi sintetice, idealiste, imaginante ca-n teoria lui Saussure, precum la Cristina Cioplea.
– un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni,
doctor în ştiinţele literaturii –

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL