Crucea Învinge Lumea

528

Dacă există ceva pentru care un creștin trebuie să se bucure, să se veselească și să se laude, noi credem că aceasta este Crucea, pe care Biserica noastră dreptmăritoare o sărbătorește astăzi. Dar, când spunem Cruce, nu înțelegem doar lemnul din care este confecționată, deoarece Îl subînțelegem pe Cel Răstignit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care a suferit înfricoșata mucenicie a răstignirii, iar prin aceasta, jertfa pe care a oferit-o pe lemnul Crucii a izbăvit neamul omenesc de păcat.

Fiecare picătură a sângelui care s-a vărsat din rănile Celui Răstignit, din mâinile, din picioarele și din coasta Lui, găurite fiecare, picătura sângelui Lui Hristos credem că s-a făcut un râu –ce zic?- s-a făcut o mare, un ocean în care se spală și se curățesc milioanele de oameni păcătoși.
Dar, oameni buni, cea care aduce la iveală Crucea sfântă, cea adevărată, spre venerarea întregii omeniri creştine, știm că a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Împărăteasa-mamă i-a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota, spre a descoperi sfânta Cruce, iar Dumnezeu i-a ajutat şi Crucea a fost dezgropată în anul 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, știindu-se că cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru o mai bună verificare, Crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.
Crucea care Învinge Lumea! Fără sângele Lui Hristos, nimeni, nici un om, oricât de bun și de sfânt ar părea, nu poate să se mântuiască! Se mântuiește se curățește și se izbăvește doar omul care crede în Izbăvitorul lumii, Hristos Cel Răstignit. Puterea care izvorăște din jertfa pe Cruce a Lui Hristos depășește orice altă putere. Este o putere tainică și nevăzută! Această putere a Crucii a atins sufletul tâlharului și l-a făcut să spună: «Pomenește-mă, Doamne, când voi veni întru împărăția Ta» (Luca 23,42). De fapt, această putere l-a făcut pe sutaș să îngenuncheze înaintea Celui Răstignit și să spună: «Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!»(Matei 27,54). Această putere a atins și sufletul unui fanatic vrăjmaș al Celui Răstignit și l-a făcut cel mai fierbinte propovăduitor al Evangheliei, iar acesta este Apostolul Pavel.
Acum, plin de recunoștință, Pavel cade și se închină Crucii Domnului și spune cuvintele care împreună cu acele cuvinte pe care le-au spus tâlharul și sutașul constituie un veșnic imn al Celui Răstignit. Căci zice Sf. Ap Pavel: «Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume» (Galateni 6,14). Adică, am spune noi, alții pot să se laude cu ceea ce doresc, e dreptul lor. Eu, însă, doar cu un lucru mă laud, cu Crucea Domnului, Cruce care m-a mântuit! Ea-mi dă putere să înving răul care există în lume, iar niciodată răul nu poate să ne învingă! Da, Crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru!
Pe de altă parte, Crucea este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, fiindcă ea constituie simbolul Bisericii Lui Hristos, care stă cu sfântă rădăcina sa în dealul Golgotei, dar trăgându-şi seva din sângele Mântuitorului!
Preot Ion Fotescu, Parohia Roșiuța, Motru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here