„Culoare şi lumină în arta plastică gorjeană”

368

În primăvara acestui an, câțiva dintre membrii gorjeni ai U.A.P., cu ajutorul organelor locale şi judeţene, au participat, la Corfu (principalul oraş al insulei greceşti cu acelaşi nume) la a doua ediție a taberei de creaţie artistico-plastică.
La întoarcerea din instructiv-educativa lor activitate, participanţii (Fl. Gheorghiu, V. Fuiorea, Gh. Plăveţi, Il. Gheorghiu, I. Boban, St. Strâmtu, D. Bădiţa, Al. Botoș, C. Ploscariu, V. D. Pasăre, D. Cioplea şi Fl. Hutium, care se dovedesc că în creaţia artistică detestă facilul (fastidiosul, versatilul), în general… concesia, ca o constantă a creaţiei lor fiind (după cum se constată) cultivarea permanentă a dorinţei de confirmare şi afirmare pe simezele galeriei municipale de artă, într-o expoziţie reprezentativă (intitulată ca mai sus ) în care, şi-au etalat o parte din truda lor pe pământ elen.
Astfel, în câmpul atenţiei privitorului artiştii au adus (şi propun) un dialog cu operele lor, propensiunea lor sinceră, calofilă, dominată de încărcătură emoţională, de contiguitatea elementelor creaţiei plastice (subiective, vivace, persuasive şi peremptorii), cu evidente valori artistice, viziunile lor (creatoare) pendulând (după cum se constată) între… „discursuri” metaforice care, în compoziţii în care-şi caută stilul („Le style c’est homme”) chiar poematic, cu referinţe şi… ducturi apodictice, cu… palete (mai mult sau mai puţin dinamice, cursive, expresive,… indicatoare), aduc deci, în câmpul atenţiei elemente (picturale şi grafice) relevante, echilibrate şi… esenţializate, cu folosirea unor rezolvări proprii, cu trimiteri fie spre ilustrarea relaţiei simpatetice a vibraţiei generate de natură („ilustrând nu vizibilul ci făcându-l vizibil” – Brâncuşi), aplecarea lor spre vibraţia lirică, spre… pateticul generat de acesta, de… endemicul (organicul) teluric, fie „căutând” soluţii… elevate (moderne, de… înnoire), ale lui „multum in parvo”, ale modalităţilor de exprimare (expresionist-abstracte, în acest caz),respectivul act de cultură artistică al spaţiului gorjean constituindu-se într-un elevat confort spiritual.
Această concluzie a stării de spirit provocate, se conturează şi în urma…”citirii” exponatelor şi a înţelegerii că expozanţii cunosc şi folosesc…”ad infinitum „ elementele de limbaj plastic şi mijloacele de exprimare artistică, folosirea morfologiei și sintaxei în realizarea valorilor artistico-plastice (noţiuni despre care mulţi… nechemaţi vorbesc fără să ştie ce sunt), ale potenţialului liniei, punctului, formelor, petei, a… realizării armoniei şi armonizării culorilor (calde sau reci), a compoziției (închise – deschise, statice – dinamice, figurative – nonfigurative), a centrului de interes, a liniei de forţă, a ritmului, a dominantei, a griului etc., etc. (realizând… euritmii – R. Steiner), în care se cantonează şi pe care le folosesc „ab imo pectore”, pentru a da contur prin realizarea, deci, a unui… alt limbaj (al transformării limbajului verbal în cel al imaginilor artistico-plastice), al realizării unor „punți între sufletul lor şi al privitorilor (E.Delacroix)” opere inspirate, în acest caz, de meleagurile de legendă ale Eladei lui Platon, ceea ce expozanţii de care am vorbit mai sus au făcut, conştienţi fiind că „arta trebuie să educe, să facă virtutea atrăgătoare, viciul odios şi ridicolul manifest”. (D. Diderot, filosof francez, 1713-1784.
Prof. Marin Colţan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here