Cultura gorjeană, la ceas de bilanț

509

Ce a însemnat anul 2015 din punct de vedere cultural, cu ce probleme se confruntă la momentul actual cultura gorjeană și ce evenimente vor fi organizate anul acesta la nivel local, județean, național sau chiar internațional de către așezămintele culturale din Gorj – toate acestea s-au numărat printre subiectele abordate în cadrul unei întâlniri a responsabiliilor de așezăminte culturale din județ, prima de acest fel din 2016. Întâlnirea s-a desfășurat la Muzeul Județean Gorj și a reunit reprezentanții căminelor culturale sau ale caselor de cultură din 55 de localități ale județului.

Ca în fiecare an, la sfârșitul primei luni a anului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a organizat seminarul metodic ,,Strategii și politici culturale în Gorj”, seminar în cadrul căruia a fost analizată activitatea așezămintelor în anul 2015, a fost prezentată Agenda Culturală a Județului Gorj pe anul 2016 și au fost stabilite responsabilitățile așezămintelor în cadrul programului ,,2016 – Anul Brâncuși în Gorj”. Potrivit conducerii CJCPCT Gorj, anul 2015 a fost unul destul de bun din punct de vedere cultural, un an în care peste 60% dintre așezămintele culturale din județ și-au respectat agenda stabilită, un an în care căminele culturale din localități diferite au început să colaboreze în organizarea unor evenimente, dar și un an în care au fost create noi spații culturale. ”2015 a fost un an bun. Pot să spun cu toată certitudinea că peste 60% dintre așezămintele culturale din județul Gorj au făcut performanță – mă refer la faptul că și-au respectat agenda culturală proprie. Au mers chiar mai departe de agenda culturală proprie. Am reușit în sfârșit să convingem unele dintre căminele culturale să aibă relație și să organizeze evenimente împreună cu localități aparținând altor comune, cum s-a întâmplat la Drăguțești, la Dragotești, la Negomir, ceea ce este un lucru foarte bun. Mai mult decât atât, Căminul Cultural de la Padeș are relații culturale foarte bune cu Casa de Cultură de la Baia de Aramă. (…) Au fost peste 160 de evenimente, începând din plan local, județean, național și internațional. Au fost lucruri extraordinare care s-au întâmplat în perioada unei luni întregi, în august, când au fost ”Zilele Gorjului Turistic și Cultural”. A fost o perioadă în care instituția Centrului, ea însăși ajunsă la un anume nivel de experiență, a început să nuanțeze și unul din lucrurile foarte bune pe care le-am făcut în cursul anului 2015 este că am încercat să creăm niște spații culturale distincte în unele dintre localitățile promițătoare din punct de vedere cultural. Mai exact, la Peștișani, la Casa Obștii, am realizat o colecție de sculptură, iar la Săcelu, chiar în centrul stațiunii, o altă colecție sculpturală. Sperăm în felul acesta să revitalizăm activitatea culturală din respectivele localități și să fie un punct de pornire în promovarea imaginii culturale a respectivelor localități”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj. Tot anul trecut, responsabilii de așezăminte culturale din județ au început să se implice mai mult în viața comunității din care fac parte, să-i ajute pe membrii acesteia. ”Un alt lucru foarte bun în 2015 este că o parte dintre directorii de cămine culturale au înțeles în sfârșit că a face activitate culturală nu înseamnă doar niște evenimente organizate ocazional, ci înseamnă implicare mai profundă, mai directă, în viața comunității. Mai exact, mă refer la faptul că există cămine culturale, cum e cel de la Bărbătești, care deja înțeleg misiunea socială în cadrul comunității pe care o are un astfel de așezământ. Au început, de pildă, să strângă și să acorde ajutoare pentru familiile nevoiașe, pentru copiii aflați într-o situație mai puțin bună, ori lucrul acesta demonstrează faptul că, încetul cu încetul, se realizează ceea ce speram de ani și ani de zile – un proces de resocializiare, un proces în care căminul cultural să devină instituție fundamentală, alături de biserică și de școală, în comunitatea respectivă”, a mai spus Ion Cepoi.

bilant cultura2Anul 2016, unul special
În ceea ce privește anul 2016, acesta se anunță a fi unul special din punct de vedere cultural. ”La nivelul județului Gorj s-a decis ca anul acesta să fie <<Anul Brâncuși în Gorj>>. De altfel, una dintre temele acestei întâlniri este capacitatea fiecărui așezământ de a organiza manifestări și evenimente închinate lui Constantin Brâncuși și împlinirii a 140 de la naștere, evenimente care, într-un fel sau altul, să încerce să demonstreze că a-l omagia pe Brâncuși nu înseamnă doar a organiza niște manifestări festiviste, niște manifestări pentru că așa face toată lumea și așa trebuie să facem și noi. Trebuie să încercăm să mergem pe proiecte directe, pe proiecte corecte, pe proiecte reale pentru că numai în felul acesta localitatea respectivă are posibilitatea să crească vizibilitatea culturală, să demonstreze, într-un fel sau altul, că face parte din teritoriul acesta pe care noi îl numim <<Acasă la Brâncuși>>”, a declarat directorul CJCPCT Gorj. Anul acesta va aduce și câteva noutăți în ceea ce privește manifestările din unele localități. ”Sunt câteva localități care și-au propus să organizeze festivaluri proprii în primă ediție. Lucrul acesta este unul foarte bun, fără îndoială. Sunt, de asemenea, localități care încep să-și creeze propriile reviste, propriile organisme de publicitate și de informare a locuitorilor. Există, de asemenea, evenimente care se petrec în cursul ”Anului Brâncuși” în care sunt implicate localități. Una peste alta, se observă foarte clar că, începând de o perioadă de timp, proiectele culturale încep să vină de la nivelul comunităților spre județ, nu invers”, a mai precizat Ion Cepoi.

Lipsa de personal și slaba finanțare, principalele probleme
Când vine vorba de problemele cu care se confruntă cultura gorjeană sunt menționate mai ales lipsa de personal specializat și slaba finanțare. ”Situația personalului din căminele culturale nu s-a îmbunătățit. Lipsește personalul calificat, personalul specializat. Și în unele localități în care există, să spunem, director, acesta nu este cu adevărat un lider cultural pentru comunitatea respectivă. De asemenea, destul de multe lăcașuri de cultură nu sunt ceea ce ar trebui să fie. Omul trebuie să găsească acolo ceea ce găsește acasă, la școală sau la biserică. Mai este și problema finanțării. Un studiu pe care l-am finalizat anul trecut demonstrează, din păcate, că la nivelul județului Gorj, la nivelul comunităților locale și aici mă refer la comunele care sunt deținătoare de cămine culturale, cuantumul sumei pe cap de locuitor al comunității respective, sumă care este cheltuită pe activități culturale, se situează undeva la 2 lei, ori asta spune tot”, a spus directorul CJCPCT Gorj. Acesta a precizat însă că sunt și localități în care primarii au început să dea mai multă importanță căminelor culturale sau caselor de cultură. ”În decembrie, de pildă, un număr de 15 localități au venit la Centrul pentru Conservare ca să obțină avize de activitate culturală, necesare fiecăreia dintre respectivele comunități pentru accesare de proiecte pe reabilitare, modernizare, unele chiar de construire de spații culturale noi. Lucrul acesta este bun. Înseamnă că primăriile respective au început să înțeleagă că acest cămin cultural sau casă de cultură chiar este important în cadrul comunității”, a spus Ion Cepoi.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here