Cultura

Despre delatorii… de ieri și de astăzi

05 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  179 vizualizari
balasa

Fraților,
În intervențiile mele anterioare, fie că vă vorbeam de vremuri, în încercarea de a surprinde și vremea copilăriei mele, fie că vorbeam de timp, răvășit de gânduri, v-am tot povestit. Ba despre una, ba despre alta, ba despre un consătean, Leancă, omul care, după ce a stat ani buni la Periprava, ca presupus legionar, a intrat din nou în temniță, pentru că a scăpat un pârț mai tare, la o adunare generală, tocmai în momentul în care a luat cuvântul tovarășul de la județ, tov. prim secretar. …Tovarăș, tovarăș mare! Cum o fi fost cu tovărășia aia, numai Dumnezeu știe?! Mă rog, a încercat Leancă să explice că tot ce s-a întâmplat ar fi fost o problemă de sănătate, că la mijloc stăteau bătăile primite în lagărul amintit mai înainte, dar degeaba. La vremurile de atunci, era suficient să i se pară unuia că ai fi, cumva, împotriva orânduirii, și nici dracu nu te mai scăpa! Sau dacă te pizmuia un oarecare frustrat de pe la oraș sau sat, aceeași soartă aveai. Tovarășii intrau în acțiune. Și ca să se remarce și să fie avansați, îți rupeau mai întâi oasele, apoi te aruncau în duba securității. Nici măcar unul dintre cei angrenați în sistemul ticălos, n-ar fi scăpat, cumva, ocazia. În consecință, un idiot te turna, altul te pisa, iar ultimul te împușca. Nu tu sentiment, nu tu rațiune, nu tu omenie, nimic! Omul, bestie și atât! Cu alte cuvinte, un delator bolnav de preamărire, putea extermina, fără vreun semn de remușcare, un sat. Totuși, Leancă a avut noroc. Mai mult de jumătate din cei ce au fost săltați de securitate, au fost împușcați fără proces. Atunci au dispărut, fără urmă, Chirțu, Amărăzeanu și încă mulți alții. Oamenii nu scoteau însă o șoaptă. Frica le intrase în oase. Când trecea pe drum, într-o parte și în alta, potera, totul încremenea. Mai târziu, când regimul, abia instalat, și-a făcut cât de cât suma, a dat sălbaticilor de prin sate adunarea. Atunci, în una din zile, pe înserate, ,,tovarășii” din copilăria mea au plecat. Prima care a văzut când se urnise din loc maşina cu ei, fusese femeia lui Ion al lui Păsat. S-a uitat lung, până s-a convins că dusă e duba, apoi a dat fuga la vecina din spatele casei.
,,– Ioană!
– Ăi?
– Ia ieşi, fată, să-ţi spun o vorbă …
– …
– Fă, plecară ăia!
– Plecară?
– Plecară!
– Ducă-se-nvârtindu-se! Ai iaca-cui să fie!
– Mărie ! – a strigat Ioana, peste gard, la femeia lui Banţa.
– Ău?
– Fată, plecară!
– Cine?
– Ăia, lua-le-ar Dumnezeu pământul din fața ochilor…!
– Ducă-se, arză-i-ar focul să-i arză!
– Leliţă ! – a strigat Măria.
– Ce ţi-e, femeie, arde ?
– Scăparăm!
– De cine?
– De blestemaţii ăia.
– Aaa, da… Bată-i-ar ciuma să-i bată!
– Liţă ! Bă, Tache! Ăsta a surzit definitiv. Liţă, fire-al focului cu urechile tale!
– Ce-ai fă, hârba dracului, turbaşi?
– Bă, plecară ăia!
– Ducă-se unde s-a dus muma! …Și să vină când i oi chema eu!
– Făsui! Auzişi, mă? Scăparăm!..
– Scăparăm pe dracu!” (Nicolae Bălașa, Pe apa sâmbetei, Ed. Horion, Craiova, pp 173-174)
…Mda! Făsui a avut dreptate! Într-o primă fază, bestiile au fost înlocuite cu altele, o idee mai puțin analfabete și, pentru impresie, ceva mai ferchezuite. Delatorii, desigur au ieșit ca păduchii în frunte și au rămas fruntași deasupra, peste obște. Regimul i-a școlit cam până pe la patru clase, apoi le-a dat diplome, după caz. Și uite așa, unul Tropăneață a fost instalat președinte la c.a.p., Dragu, rebotezat în Drăguleasa, cu diplomă de univesitar la ff, numit președinte de sfat… Sfatu`Popular, pentru cei tineri și pentru cei ce nu mai țin minte… Pe scurt, cei ce au pus umărul la scosul lumii din firesc, s-au trezit peste noapte sus, ba activiști, ba directori, șefi peste mai toate, ba chiar mai mult, profesori cu vechi ștate la universitățile de stat, reinventate. Și cum comenduirea, și la nivel înalt, și zonal, avea nevoie de flașnete, din adunătură au selectat când pe unul, când pe altul, aproape toți un fel de Lulescu, toți telectuali scoși, la comandă, doar pe țeava escu. Al de Lulescu, și el bolând de preamărire, s-a pus pe scris și pe turnat. Din câte îmi aduc aminte, a turnat, nu doar pe cei apropiați, prietenii de chefuri și pahar, ci chiar și pe mumă-sa, care ar fi zis, odată, în fundul curții, înainte de aș fi dat jos chiloții, ,,fir-ar al dracu de rahat!” Cum era firesc, într-un nefiresc dat dracu, a ajuns femeia pe la secu. Iar acolo, luni întregi ar fi tot dat cu subsemnatul, până ce și-a ieșit din minți și ar fi recunoscut că rahatul ajuns nespălat pe culme, devenise de la o zi la alta, greu de suportat. Meșchetarii au meditat, au analizat, s-au sfătuit unii cu alții și au hotărât să ducă femeia, deja sedată, direct în casa de nebuni. A avut, totuși, noroc prin faptul că, între timp, fiul său, Lulescu, imnuri și ode, la fițuică, a publicat. …Evident, ca drept recunoștință, orânduirea i-ar fi decernat titlul de puiet al neamului. Iar de aici, Lulescu și iar Lulescu!… Om cu influență! Acum să nu credeți că pe mine viața m-a iertat! Nu! Ca pionier, apoi ca utecist, în momente când altfel nici că se putea, pe rahatul pus pe culme, vrând, nevrând, l-am tot citat și recitat.
Fraților, ce a fost în ‘89?!… Nici nu știu și nici nu scormonesc mai mult. Abia a prins coajă! Totuși, după unii, cică s-ar fi schimbat culmea, iar pe ea, excelențe, una, alta… Iar de aici, în marea lor parte, tovarășii Lulescu și-au pierdut obiectul muncii. De la de-i ca el, noile instituții nu mai voiau informații. Organul partidului, cu care își învelea țăranul brânza și cu mămăliga, a devenit hodoronc-tronc, un altceva. Apoi, odele au fost arse sau au căzut toate, peste noapte, cu toți Luleștii, în closetele spurcate…
Unii s-au cățărat și au ieșit la suprafață. Nu, nu vă spun mai mult, că vi se face greață. S-au dușuit, s-au pieptănat și ca să li se piardă urma, deja împrăștiați prin lume, unii au devenit ,,Neață”, alții ,,Fleață” alții ,,Pârță”… Printre ei și tovarășul nostru, domn Lulescu, Scârță! Odată reinventat, Domn Scârță, plin de el, s-a pus iarăși pe turnat:
,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla cu duşumeaua, în seara asta, treaz, adică negustat, am văzut cu ochii mei chestiuni împotriva partidului şi împotriva orânduirii. Aşa că vă aduc la cunoştinţă că l-am văzut pe pocitul ăsta de Firică, investit de partid cu credinţă, să-i culturalizeze cu doctrina sau să-i belească pe ţărani, acum trădător de stat… Şi ar mai fi… În consecinţă, cobora pe scări cu ambele putori, cu care o viaţă s-a distrat, dar cu care la sfat, neam! Din acest motiv zic, conform stătutului în partid, că e, după aliniatul al şaşelea, mai mult decât poligam, că a trăit, când cu una, când cu alta, încât unul ca mine, cu origini sănătoase, neam! Acu, târziu, la ora asta, când latră câinii peste drum, nu ştiu. Sunt la Drincă, ce o face ei doi derbedei împotriva moralei la partid, cu două, iar nu ştiu! Io, Scârţă, propun să luaţi la cunoştinţă şi să-i băgaţi la temniţă vreo câteva luni, că e pericol mare pentru scară şi pentru neam. Că poate atenta şi la Scârţa mea. De- aia io zic să fiţi fermi şi să-l tăbăciţi ca să opriţi toate aceste nenorociţi.
Că după aceea, Tăsică al meu, pâinea lui Dumnezeu, şi cu Scârţa face ei cele de trebuinţă şi pomana. Şi pentru dumneata! Nu mai semnezi că mă ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza! Pentru totdeauna, Scârţ.’’ (Nicolae Bălașa, Ziua a șasea, Autograf MJM, Craiova, 2012, pp 28-29’
Dragii mei, ca omul care a trăit și într-un regim, și în altul, vă mai spun doar atât: ai de Lulescu, Scârță, Fleață, Neață, nu o să dispară niciodată. Îi recunoașteți relativ ușor. Sunt vestejiți în ziua în care nu au reușit să facă un rău în jurul lor.
În consecință, ochii mari, ochii în patru, apoi tot înainte și fără frică!
Nicolae Bălașa

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL