1. A fi transdiscursiv
Doamne, ce bucuros sunt că am pe masa de lucru, în biroul meu ionaionic, ticsit de volume, şi încă o carte pe care îndrăzneşte a şi-o publica Ionel Cioabă. Se numeşte „Opere politice” (şi e doar primul volet – n.m.I.P.B.).
Sigur că titlul e polemic şi (auto)ironic căci intertextul la Marx, Engels, Lenin ş.a. e evident. În epoca post-modernă, a fi transdiscursiv nu e la îndemâna oricui (fie el filosof, publicist ori comentator (trans)politic).
Citesc, relecturez, mă orientez critic şi încerc această prefaţă. A câta o fi? Ei, ce contează! Am comis sute de asemenea întâmpinări încercând să transgresez orizontul de aşteptare al viitorului şi să întrezăresc profilul autorial în devenire (şi în deveninţă/ diferanţă).
Tinerii, cărora le-am îndrumat paşii, neşovăind eu, ca să performeze ei, au confirmat, Doamne, şi-ţi mulţumesc. Ajută-i Tu, de-acum încolo, căci, de-oi pleca, Tu-rămâne-vei de veghe!
2. Scriitura îndrăgostită
Ce remarc în întreprinderea curajoasă a lui Ionel Cioabă: seriozitate, îndrăzneală, stil ştiinţific, sobrietate bibliografică, redactare atentă, elaborare transparentă, coerenţă internă, atitudine clară (a se citi: tranşantă), poftă de cercetare, directitudine aprofundată, insistenţa metodologică, dezvoltare internă, coerenţă, expresivitate susţinută cu „arme” hermeneutice aplicate.
Apoi nu-mi pot reţine cea de-a doua idee care-mi dă impuls operaţional şi aderenţa civică, ba chiar încântarea unui biet om aflat mai degrabă sub vremuri: Ionel Cioabă care scrie entuziasto-lucid, paradoxalitatea-i fiindu-i totuşi, repet, (auto)controlată, căci în 143 de pagini sunt presărate, argumentativ/ augmentativ exact 332 de note de subsol. Impresionant, nu-i aşa, iubiţii mei comilitoni de cetate, patrie şi europenism.
Fără să cad în antifenomenul unei aderenţe… gratuite, ţin să subliniez în cazul de faţă talentul/ vocaţia unei scriituri îndrăgostite de subiectul/ obiectul său.
3. Actualitatea şi Valoarea
Aşa se face că Ionel Cioabă nu admite superficialitatea, ca şi Valentin Popa ori Adrian Gorun, Vladimir Tismăneanu ori Cristian Pârvulescu, Lucian Boia sau Aurelian Bondrea. Regretatul Şt. Aug. Doinaş mi se confesa, cu nişte destui ani în urmă, că a fi actual trebuie să fie totuna cu a avea valoare, întrucât doar prin axiologie ontologia dobândeşte un plus de semnificaţie.
Cunoscându-se pe sine însuşi – doar aceşti condeieri au şansa să se impună pe piaţa „academică” concurenţială – laboriosul Ionel Cioabă (şi un excelent editor de revistă, Magazin Critic, on-line, cândva şi tipărită pe hârtie – n.m.I.P.B.), de altfel un profesor capabil să ia cu asalt orice redută ideologică, altruist şi posedând arta pedagogică, sare din post- în trans-modernism, fiindcă îmbină avangardist cunoaşterea religioasă cu celelalte tipuri de cognitivitate.
Închei şi această transversalie cu felicitările de rigoare, care vin din partea unui coleg de redacţie la strălucita revistă „Polemika” a lui Doru Strâmbulescu, unde şi el, şi eu, am avut rubrică permanentă.
4. Eticul, politicul şi economicul
Cum consideră Paul Ricoeur, eticul şi politicul sunt mai degrabă într-un raport de intersectare decât de subordonare. Societatea modernă este societatea pentru care lupta omului cu natura, chiar cu natura-i proprie, unită cu primatul acordat calculului şi eficacităţii, tinde să devină noua formă a sacrului, dacă nu distruge pur şi simplu diferenţa dintre sacru şi profan. O societate care s-ar defini exclusiv prin economic ar fi cu siguranţă o societate complet profană.
Iată una din premizele cărţii, ambiţioase, semnată de Ionel Cioabă, istoric etician preocupat de a da soluţii insatisfacţiei omului postmodern. Eu îl încredinţez că saltul în transmodernitate/ transmodernism i-ar fi cu mult mai productiv/ creativ/ prospectiv.
Întrucât eu însumi, în publicistica-mi din „Gorjeanul” (1980-2015), am pledat pentru implementarea unei paradigme noi, izbăvitoare a vieţii private. O viaţă privată asediată, deteriorată, vai, de sentimentul de injustiţie, de înfruntarea fără arbitraj a categoriilor şi grupurilor sociale.
Ferindu-se de mirajul apologiei, Ionel Cioabă îmbracă armura unui cavaler, a unui toreador, a unui mânuitor al floretei, ca să sfărâme mitul postmodern al enclavizării fericirii în numele plus-valorii extorcate imoral şi vizibilă hidos pe ecranul ipocrit al aşa-zisului liberalism economic care, azi, pare să distrugă/ să corupă liberalismul politic, umilindu-l, mituindu-l etc.
5. Angajarea cetăţeanului
Sarcina filozofiei politice se defineşte astfel prin reflecţia asupra a ceea ce, în viaţa politică, este purtător al unei acţiuni cu sens în istorie. Ionel Cioabă intuieşte că, da, traiectul politic al libertăţii e un traiect rezonabil, iar libertatea rezonabilă a individului rezultă din inserţia sa politică. Acest traiect poate fi rezumat translucid: este drumul (CALEA) de la individ la cetăţean. Ionel Cioabă, ca şi mine, bănuiesc, ar prefera ca filosofia politică, pentru a fi autentică, trebuie să redevină o reflecţie asupra cetăţeniei, într-un stat care instituie condiţii reale şi garanţiile egalităţii tuturor în faţa Legii, deşi viaţa politică rămâne ineluctabil marcată de lupta pentru cucerirea, păstrarea, reluarea puterii, este o luptă pentru dominaţia politică. Ca atare, statul de drept este în acest sens efectuarea intenţiei etice în sfera politicului. Aceasta înseamnă că legea civilă defineşte, ordonează, pune în relaţie rolurile, astfel ca toţi titularii aceloraşi roluri să fie trataţi în mod egal de dreptul pozitiv.
În ceea ce mă priveşte, nu ezit să confer – ca şi Paul Ricoeur – o semnificaţie etică, nu doar prudenţei care se cere de la guverne, ci şi angajării cetăţeanului într-o democraţie. Discursul politic trebuie să fie cel mult o opinie dreaptă (ortoretorică), de unde, automat, accentul pus în această definiţie pe formarea unei opinii publice libere în expresia ei. În ce priveşte definirea democraţiei prin raportare la putere, aş sublinia imperativ că democraţia este regimul în care participarea la decizie este asigurată de un număr tot mai mare de cetăţeni, a căror cultură şi civilizaţie trebuie să fie, obligatoriu, transdisciplinară şi integrală.
Conf.univ. Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, membru titular al Societăţii Naţionale Române de Filozofie
