La E.M. CIORAN, ideile decurg din viaţa imediată sau mai de mult, din gândirea şi cultura acumulată prin studiile făcute. Avea o putere de sinteză şi de a vedea lucrurile în viitor, nemaipomenită.
A fost o minte iscoditoare ce a sclipit în faţa vremurilor, a avut puterea de a separa adevărul de minciună. Teoria dublului adevăr distruge, uneori, esenţa sau lipsa de esenţă a trăirii în timp, ce se regăseşte şi în scrierile lui Cioran.
Cioran spune, la un moment dat, că ,,societaţile arhaice au durat vreme atât de îndelungată pentru că ignorau pofta de a inova şi de a se posterna mereu în faţa altor simulacre.’’ Şi de aici, pierderea unor elemente de identitate ale societăţii respective sau de estompare. Atâta timp când nu eşti receptiv la nou, la o schimbare instituţională benefică, devii greoi în acţiune, se iau decizii anapoda, ineficiente, progresul social nu se simte, apar erori în managementul societăţii.
Dacă se va pierde aşa-zisul ,,monopol al stagnării’’ societăţile civile, societatea în general ,,se vor prăbuşi, ca şi acele civilizaţii febrile, inapte să se întindă pe mai mult de zece secole’’, cum spune , de fapt, Cioran. În accepţiunea noastră, credem că adoptarea şi schimbarea de legi sau a unor legi, de la un an la altul, numai pentru a supravieţui o comunitate socială sau un grup social de interese, duce la o prăbuşire inevitabilă, a mersului societăţii, cât mai curând, posibil. Acele popoare care vor deţine hegemonia (menţionăm, după cum se ştie, că în orice etapă sau epocă istorică au fost popoare hegemone) se vor bucura şi mai puţin de aceasta, pentru că, după cum recunoaşte şi spune Cioran: ,,istoriei încetinite i s-a substituit, în mod inexorabil istoria precipitată’’, un mare adevăr de care trebuie să se ţină seama, mai ales teoreticieni şi implicit practicienii. Şi acest lucru se întâmplă în zilele noastre, după cum, uşor, este de constatat.
În ,,ESEURI’’, de E.M. CIORAN, volum publicat sub îngrijirea lui MODEST MORARIU, la editura ,,Carte Românească’’, în anul 1988, ca o selecţie reuşită din operele acestui mare scriitor şi personalitate deosebită, găsim unele reflecţii şi idei, care, pot şoca, la un moment dat, în ziua de azi.
Vom transcrie ad-literram unele dintre aceste constatări de bun gust şi un adevăr imediat care se derulează ca scenele unui film. Să le urmărim!
..În metrou (la Paris,n.a.), într-o seară, priveam atent în jur: eram cu toţi veniţi de aiurea…’’. Urmăriţi, acum, cu atenţie ceea ce urmează şi veţi remarca puterea de prezicător a lui E.M.Cioran.
,,Printre noi totuşi două sau trei figuri de aici, siluete stinghere care păreau să-şi ceară iertare că se aflau acolo. Acelaşi spectacol la Londra.’’ Ei, ce spui, bunule cititor?! Scena parcă ar fi ruptă din zilele noastre. Ideea de identitate poate fi disociată. Se apelează la aspecte culturale, la tradiţii, atitudini sociale, armonie, înţelegere, adaptabilitate, accepţiune, pentru o convieţuire în grup. Şi continuă.
**Astăzi, (este vorba de anul 1979) imigraţiile nu se mai fac prin deplasări compacte, ci prin infiltrări succesive: o insinuare treptată printre ,,indigenii’’ prea ameninţaţi şi prea distinşi pentru a se mai înjosi la ideea de ,,teritoriu’’. După o mie de ani de vigilenţă, porţile se deschid…**. Observăm cum aceste cuvinte ne lovesc implacabil, arătându-ne adevărata realitate a zilelor din vremurile noastre. IDENTITATEA dispare încetul cu încetul.
E.M.Cioran are o previziune şi o senzaţie de demiurg, de o sinteză uimitoare.
**Când te gândeşti la îndelungatele rivalităţi dintre francezi şi englezi, apoi dintre francezi şi germani, ai spune că, slăbindu-se reciproc, toţi aceştia n-aveau altă menire decât să grăbească momentul prăbuşirii anume pentru ca alte specimene de umanitate să preia schimbul. Ca şi cea veche Volkerwanderung va stârni o confuzie etnică ale cărei faze nu le putem prevedea limpede. În faţa acestor mutre atât de desperecheate, ideea unei comunităţi cât de cât omogene este de conceput**. Cât de mare adevăr glăsuieşte Cioran! La anul 1979 să prevezi ce se întâmplă la început de mileniu’ III, nici pomeneală. O radiografie surprinzătoare pe care o confirmă realităţile de azi. Continuarea are un aspect lămuritor la ceea ce ar trebui să facă un popor.
** Însuşi faptul că o asemenea mulţime pestriţă este posibilă sugerează că autohtonii din spaţiul pe care ea îl ocupă au renunţat de mult la dorinţa de a salva fie şi umbra unei identităţi. La Roma, în secolul al III-lea al erei noastre, dintr-un milion de locuitori, doar şaizeci de mii erau de viţă latină. De îndată ce un popor a dus la bun sfârşit ideea istorică pe care avea misiunea s-o întrupeze, el nu mai are nici un motiv să-şi păstreze specificul, să-şi cultive originalitatea, să-şi apere trăsăturile în mijlocul unui haos de chipuri**. Evident, acest lucru se derulează în zilele noastre. Identitatea unui popor constă în arialul unde îşi desfăşoară activitatea, în tradiţiile şi cultura specifică, în credinţă, în respectul faţă de înaintaşii şi eroii neamului, în artă şi muzică, în portul stămoşesc, în chiar gândire şi mentalitate, în modul de comportament, în limba ce o vorbeşte, în modul de acţiune, în modul cum îşi orânduieşte viaţa, în atitudine, în modul de promovare a valorilor morale. Adică, trebuie să ne respectăm ca popor, să fim solidari cu semenii noştri, promovând un naţionalism constructiv, eficace, de natură sănătoasă. Sau, poate există un remediu, un demers pe care guvernanţii îl au în vedere, un proiect de ţară bine fundamentat, în care se regăsesc şi căile necesare pentru păstrarea identităţii ale fiinţei naţionale. Ceea ce urmează sunt idei şi constatări ale lui E.M.Cioran care pot fi luate în considerare şi analizate cu mare atenţie, căci pot avea un efect de, ’’trezire’’ pentru epoca de azi. Urmăriţi limbajul folosit, gândirea şi remarcabilul fler politic, de care dă dovadă Cioran:
** După ce au guvernat asupra celor două emisfere, occidentalii sunt pe cale a se stinge, hărăziţi unei condiţii de paria, de sclavi vlăguiţi şi veştezi, căreia poate îi vor scăpa ruşii, aceşti ultimi albi. Pentru că ei (ruşii, n.n.) mai au orgoliu, acest motor, nu această cauză a istoriei. Când o naţiune nu mai are orgoliu şi încetează să se considere raţiunea sau scuza universului, ea se exclude singură din devenire**. Se pare că ruşii, actualmente, prin glasul preşedintelui PUTIN, parcurg paşii ,,hărăziţi’’ de Cioran. Numai naţiunile avansate şi puternice au resortul de a corecta demersul Timpului, ele fiind instrumentul ce pot sancţiona sau chiar ar pedepsi, de a pune ordine şi de a controla anumite devieri sau deraieri a mersului istoriei. Obsesia istoriei, regăsită la unele popoare, poate fi obsesia căderii, a unei căderi fără posibilitatea unei reveniri. Conştiinţa istoriei, poate fi, la un moment dat, un simptom de sfârşit al timpurilor, după cum şi ERWIN REISNER recunoaşte, undeva.
Se pare că, uneori, concluziile istoriei sunt dure. Identitatea unor naţii, unor popoare este mersul istoriei acestora prin comparaţie cu istoria altor popoare. Tragicul este hărăzit atât individului, cât şi istoriei.
Cât despre IDENTITATE, de modul cum ne identificăm sau suntem ataşaţi de o idee istorică, vom constata că acesta este parcursul nostru individual în consens cu suma vectorilor a celor care mărşăluiesc paralel sau se intersectează la un punct terminus. Şi cum istoria este o procesiune de erori acceptabile şi repetabile, putem concluziona, fără a spune adio, aşa cum, de fapt, glăsuieşte şi Cyril Connolly, la un moment dat: ’’Ora închiderii a sunat în grădinile Occidentului’’. Să fie oare adevărat?
În ceea ce ne priveşte, ca români, oare mai putem vorbi de o identitate, fie ea naţională, avem destule iniţiative şi proiecte care să nu ne uităm rădăcinile, să ştim cine ne-au fost înaintaşii, să ne păstrăm tradiţiile, cultura, să nu dărâmăm ce-am construit, fie, chiar şi, fabrici sau uzine, să avem acel ,,orgoliu’’, de care amintea şi Cioran, de a fi un popor cu demnitate, respectat de toate cancelariile lumii? Credem că avem tăria şi puterea de a arăta tuturor că prin venele noastre mai curge sânge de român adevărat. Avem o ţară frumoasă, chiar bogată, important este ,,ce facem cu ea?’’. Clasa politică, guvernanţii, oamenii de bună credinţă, cu iniţiativă, pot aduce poporul român, acolo, unde îi este locul, având un important cuvânt de spus, între naţiunile lumii. Esenţial, este, să vedem ce poate să realizeze România de azi şi mai ales, tânăra generaţie, în acest sens. Să auzim numai de bine!
Profesor Zălog Constantin – Colibaşi
