Dimensiuni europene în educația timpurie – Erasmus+ ”Good Start, Grow Smart” în Grădinița Cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu

814

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu această toamnă a marcat debutul unui proiect european ambițios în care sunt implicate șase unități școlare din șase țări(România – Grădința cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Gorj, Turcia – Sehit Anil Eruluc Kindergarten, Salihli, Manisa, Italia – Nuova Direzione Didactica – Vasto – Abruzzo, Estonia – Sillaotsa School – Haaslava Parish, Päkste village – Tartu County, Bulgaria – CDG 29 “Lubimka” – Dobrich, Franța – École Les Moulins – Barbentane – Provence, Alpes – Côte d’Azur), durata proiectului fiind de 24 de luni, septembrie 2016 – septembrie 2018.
După bucuria și mândria rezultatului selecției naționale prin care Grădinița cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu a devenit beneficiara grantului Erasmus+, Acțiune Cheie 219, Parteneriate strategice în domeniul școlar, în calitate de coordonator al proiectului ”Good Start, Grow Smart” , profesionalismul, creativitatea, efortul susținut și implicarea cadrelor didactice din această prestigioasă instituție de învățământ au fost canalizate în buna desfășurare a acțiunilor acestui proiect, în atingerea obiectivelor acestuia. Astfel formarea și dezvoltarea competențelor matematice în grădiniță, educația de calitate bazată pe accesibilitate, în copilăria timpurie, revizuirea și îmbunătățirea profilului profesional al cadrelor didactice, schimbul de experiență și de bune practici prin workshop-uri, activități de învățare reciprocă, favorizarea interacțiunii dintre cadru didactic și copil, copil și copil, părinte și copil în activitățile cu caracter științific, extinderea abordărilor în activitățile științifice prin deprinderea unor mai bune strategii de predare-învățare, cu accent pe calitate educației, încurajarea inovării, împărtășirea în diversitate, soliditate în îndemânarea profesională, asigurarea unui impact de lungă durată a dimensiunii europene a educației, obiectivele fundamentale ale proiectului au fost internalizate instituțional, iar îndeplinirea acestora va aduce plus valoare Grădiniței cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu.
gradinita nr 8 (2)Proiectul Erasmus+ ”Good Start, Grow Smart” este unul inovativ – în termeni neacademici „sare gardul”, trece dincolo de abordarea convențională a activităților cu caracter științific, pune în situația, nu de a rezolva multe probleme, ci de a face față multor provocări. Metodele adiționale furnizoare de inovație și maniera de împărtășire vor fi sursă de inspirație în abordările curriculare și extracurriculare.
De asemenea, dimensiunea transnațională a acestui proiect contribuie la modernizarea sistemelor educaționale, aduce valoarea europeană adăugată, încurajează schimbul de bune pratici, dezvoltă noi abordări metodice, permite descrierea, înțelegerea, compararea și explorarea dincolo de granițe. În lungul șir de evenimente care vor avea loc în cadrul Proiectului Erasmus+ ”Good Start, Grow Smart”, prima întâlnire transnațională de management de proiect a avut loc în perioada 13-16 octombrie 2016, gazda acesteia fiind Sehit Anil Eruluc Kindergarten, Salihli, Manisa, Turcia.
Echipa de proiect a Romaniei a fost reprezentată de prof. Slivilescu Aurora, responsabilul proiectului, prof. Văduva Ionela, membru în echipa de implementare și prof. Chivulescu Ana-Letiția, membru în echipa de implementare.
Această întâlnire a urmărit o agendă de lucru stabilită de comun acord cu toți partenerii, obiectivele reuniunii concretizându-se în activități zilnice pentru intervalul anunțat anterior. Introducerea membrilor echipelor de proiect, prezentări ale țării/orașului de proveniență a școlilor partenere, ale sistemelor de învățământ și ale grădinițelor implicate în proiect, descrierea scopulului și caracterului proiectului, descrierea managementului activităților proiectului, stabilirea rolului fiecărui partener din proiect, descrierea detaliată a activităților, descrierea rezultatelor așteptate și a produselor finale, descrirea rețelei de colaborare între parteneri, descrierea formelor de expertiză și colaborare, schimbul de experiență – vizitarea și participarea la activitățile Grădiniței Sehit Anil Eruluc, Salihli, Colegiului Privat ”Fen Belimleri” Salihli, Liceului Hafsa Sultan Mesleki ve Teknik Anadolu Salihli sunt doar câteva repere ale acestei întâlniri, fructuoasă în informație, decizie și armonizare.
gradinita nr 8 (3)În aceste zile de noiembrie trei cadre didactice ale Grădiniței cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu, prof. Daniela Sevastru, directorul instituției, prof. Slivilescu Aurora, responsabilul de proiect, prof. Mălăescu Cicilia, membru în echipa de implementare, se pregătesc pentru participarea la întâlnirea de formare profesională de scurtă durată care va avea loc în Bulgaria, orașul Dobich fiind gazda acestui eveniment, din 27 noiembrie până în 3 decembrie 2016. Pe parcursul acestei întâlniri reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu vor compara sistemele și metodologiile educaționale, vor face schimb de experiență, idei, planuri de lecție și vor încerca să descopere noi oportunități de învățare, bagaj cu care vor reveni în grădiniță, spre valorificare în favoarea preșcolarilor și cadrelor didactice.
Managerul şi mentorul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, prof. Daniela Sevastru face menţiunea că, pentru cadrele didactice din această instituţie, acest proiect este un plus de profesionalism, unitatea fiind într-o continuă ascensiune a proiectelor europene. Este optimistă în finalizarea cu succes a proiectului “Good Start, Grow Smart” şi precizează, întărind rezultatele aşteptate: “Sunt convinsă că beneficiile acestui proiect vor completa multiplele şi complexele realizări, astfel încât Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu îşi va demonstra aspectul european, atât auditiv, cât şi practic, iar micuţii preşcolari vor păşi cu toată încrederea pragul instituţiei.
Întreaga echipă a grădiniţei va duce la îndeplinire misiunea pe care şi-a propus-o: asigurarea accesului la o educaţie complexă şi echilibrată pentru fiecare copil, indiferent de condiţia socială şi materială, apartenenţă etnică sau religioasă.”
Responsabil de proiect, Prof. Slivilescu Aurora

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here