Tatăl meu Grigore Ciolacu a fost categorisit chiabur de către Ion Floroiu, care era agent agricol şi secretar al organizaţiei PCR şi Petre Tomoniu, care era preşedintele Sfatului Popular al comunei Pocruia, amândoi beţivani şi duşmănoşi, afirmând că tatăl meu a avut prăvălie în Pocruia până pe data de 29 decembrie 1949 când localul prăvăliei a fost ocupat de Bufetul Cooperativei de Consum şi etajul casei cu trei camere a fost ocupat de Postul de Miliţie al comunei Pocruia, având ca şef pe sergentul major Costică Cicu originar din satul Bâlta, comuna Runcu.
Părinţilor mei le-a rămas la parterul ataşat de casa cu etaj, două camere, una pentru dormit şi cealaltă ca bucătărie până în ziua de 14 octombrie 1952 când eu eram în ultimul an de studiu şi am fost exmatriculat de la Şcoala Pedagogică fiind fiu de chiabur zi în care am venit pe jos din Târgu-Jiu, iar în Pocruia a venit la Sfatul Popular Pocruia ca preşedinte în locul lui Tomoniu, un ungur Harda muncitor miner la Brad din regiunea Hunedoara şi a venit cu Ion Floroiu să le spună părinţilor să plece din locuinţă ca să locuiască el cu nevasta şi cele două fiice ale lui, dar atât camera de locuit şi bucătăria să aibă în ele tot ce e necesar. Auzind ce a zis Harda mama mea a zis: dacă familia mea e obligată să părăsească locuinţa, noi unde o să locuim?
Locuinţa pentru chiaburi şi moşieri este asigurată de conducerea partidului nostru în Bărăgan în barăci şi sunt plătiţi pentru culesul porumbilor şi sunt scutiţi să predea cote la Stat şi tatăl meu s-a dus acasă la cumnatul Nae Bocean să-i spună ce a zis Harda şi cumnatul Nae i-a spus să vină la el acasă că îi oferă o cameră din cele trei pe care le are casa, cameră cu un pat pentru ca să doarmă părinţii mei, iar mie mi-a oferit o plapumă veche pusă pe duşumea ca să dorm noapte. Cumnatul Nae avea şi doi copii, pe Cristian de 4 ani şi Marcela 1 an. Dimineaţa când m-am dus să mă bărbieresc, am văzut în oglindă fire albe de păr în cap.
Pe timpul acela se cultiva grâul pe o suprafaţă mare în locul numit în lunca satului Pocruia. Părinţii mei posedau 2,86 hectare de teren agricol, dar ce era recoltat de pe această suprafaţă grâul şi porumbul recoltat, nu era suficiente să fie achitate cotele obligatorii planificate de Sfatul popular şi tatăl meu cumpăra din pieţe şi târguri şi le ducea la Centrul de Colectare. Tatăl meu cu grâul secerat manual s-a dus cu tot grâul în saci să predea cota de grâu, dar nu a fost suficient să achite cota rămânând restanţă 43 kg pe care le-a luat împrumut de la Costică Sarcină. Părinţii mei care nu erau salariaţi şi nu aveau bani au fost nevoiţi să vândă un teren agricol unde cultivau in, cânepă, zarzavaturi şi legume lui Nicolae Paraschivu Şerban pe valea râului Pocruia, o sălişte unde Costică Brujan a construit o casă, pivniţă, cocină pentru porc şi coteţe pentru păsări, iar mama mea şi-a vândut costumele populare ţesute şi cusute de dânsa pe care le îmbrăca duminica şi la sărbători. Eu am căutat să găsesc unde să muncesc pentru a face rost de bani atât de necesari pentru a cumpăra cele necesare pentru achitarea cotelor obligatorii şi l-am întâlnit pe Nelu Istudor, care lucra la întreţinerea căii ferate pe care circulau trenurile cu lemnele din păduri la Târgu-Jiu pentru Combinatul CPL care avea cinci fabrici şi l-am întrebat dacă pot să lucrez şi eu cu el, dar mi-a spus că nu mai sunt locuri pentru angajare, dar este nevoie de 2 frânari pentru vagoanele încărcate cu lemne şi să mă duc la tovarăşul director Gheorghe Bordânc, care e director la IFEI şi are biroul la Gara Tismana. Bucuros de ce mi-a spus Istudor, am scris o cerere pentru angajare şi m-am dus la biroul directorului Bordânc, care când am ajuns la dânsul, mi-a zis:
– Ce doreşti bă cu hârtia asta scrisă?
– Tovarăşe director, mi-a spus un muncitor care lucrează la unitatea ce cu onoare o conduceţi că este nevoie de doi frânari pentru vagoanele pe care se încarcă cu lemne din păduri care circulă până la Târgu-Jiu şi vă rog să mă angajaţi şi pe mine ca frânar că am 18 ani şi am fost exmatriculat de la Şcoala Pedagogică din Târgu-Jiu când eram elev în ultimul an de studiu pe considerentul că tatăl meu a fost categorisit chiabur pentru că a avut prăvălie în Pocruia, fiind considerat exploatator.
Şi după ce m-a ascultat ce i-am spus, Bordânc a zis:
– Dă bă cererea să-ţi pun rezoluţia.
Eu i-am dat cererea pe care a scris că nu angajează copil al unui chiabur că provoacă deraierea vagoanelor de pe linia ferată şi poţi să te duci să mă reclami chiar la tovarăşul Stalin dacă nu-ţi convine.
Am plecat plângând spre casă şi m-am întâlnit cu Nelu Semenescu Vătărogu căruia i-am spus de ce plâng şi el a zis:
– Nu mai plânge Sandule că te poţi angaja factor poştal în locul vacant, deoarece eu demisionez că mă angajez casier la Cooperativa de Consum Pocruia în postul rămas vacant că s-a pensionat Ghiţă Semen.
Dorin să mă angajez factor poştal m-am dus la raiona la Baia de Aramă le preşedintele Poştei raionului care m-a întrebat ce studii şcolare am absolvit şi ce vârstă am şi când i-am spus că am 18 ani, acesta a spus că nu mă poate angaja că nu am stagiul militar făcut şi nu poate să-mi dea revolver pentru că umblu cu bani, scrisori şi pachete ca să fiu protejat de duşmani când se duce la destinatari.
Plecând la Pocruia l-am întâlnit pe Mişu raţă din Godineşti care mă cunoştea de când am fost coleg cu fiul dânsului la Gimnaziul Unic din Godineşti şi mi-a zis:
– Sandule, eu fac cursa cu călători Târgu Jiu-Pocruia şi mergi cu mine în autobuz că îl iau şi pe vecinul tău Ionel Foca şi merg cu voi la tovarăşul director al Autogării RATA din Târgu Jiu pentru ca să fiţi angajaţi taxatori pentru autobuzele ce transportă călători că e nevoie de doi taxatori.
Şi am mers cu Ionel la Autogara din Târgu Jiu, duşi de nenea Mişu Raţă în biroul directorului, unde primul examinat a fost Ionel Foca, care a spus că părinţii lui sunt categorisiţi ţărani mijlocaşi şi el este membru UTM şi este absolvent a şapte clase şi directorul i-a spus să semneze cererea pentru angajare şi a doua zi va fi taxator pe autobuz.
Când am urmat eu să fiu examinat, am spus că nu sunt căsătorit şi am fost şi eu membru UTM şi am fost exclus într-o şedinţă de instructorul raional Ion Cruceru că tatăl meu e chiabur.
Auzind ce am spus, tovarăşul director mi-a spus că nici dânsul nu angajează copil al unui chiabur, duşman al poporului român. Venind la Pocruia m-a văzut vecinul pădurar al Ocolului Silvic din Tismana, Nicolae Popescu(Cucu) care cunoştea necazurile familiei mele şi a cumnatului Nae Bocean, care era cantor bisericesc şi nu a mai primit salariu lunar că avea socru categorisit chiabur şi nenea Nicolae a spus să merg cu Nae la pădure pentru tăiatul copacilor marcaţi de inginerul silvic şi se plăteşte 5 lei pentru metrul stivuit la Bârzâni pe valea Pocruiei şi că fiecare luni dimineaţa vine căruţa Ocolului Silvic Tismana şi dă fiecărui muncitor pentru o săptămână lucrată 6 kg pâine neagră, 1 kg slănină sărată, 1 litru de ulei, o cutie cu cafea cicoare şi 1 kg zahăr şi valoarea acestor alimente este oprită din valoarea muncii în pădure pentru fasonatul lemnelor.
A doua zi eu cu Nae Bocean am pus într-o raniţă un ştergar, două sticle de câte un litru în care să se pună uleiul dat ca aliment , două străchini, două linguri, două furculiţe, două cuţite, o pungă cu boabe de fasole, o pungă cu sare, o pungă cu zahăr, o oală din pământ pentru fiert fasolea, două ulcele de pământ, încălţaţi în opinci cu obele, cu două topoare şi un ferestrău mare, ne-am dus la pădure unde pădurarul a făcut instructajul cu noi. Eu cu Nae, în prima zi, am fasonat şi stivuit 6 metri steri în valoare de 30 lei de care ne-am bucurat noi şi părinţii când am dus acasă la părinţi alimentele primite de la Ocolul Silvic Tismana. Şi pentru că la capătul liniei ferate pe valea râului Tismana, unde lucrau ca muncitori în pădure cinci pocruieni, dar erau mai bine plătiţi, m-am dus şi eu cu Nae să muncim, acolo unde maistru forestier era Costică Sala şi luam alimente de la un magazin din Tismeniţa şi plata lor era ca şi când lucram în pădure la Pocruia. Urcam luni dimineaţa pe vagoanele în care încărcam lemne luni dimineaţa şi coboram din munte sâmbăta la frâna vagoanelor încărcate cu lemne şi coboram în staţia fostului Stadion din Tismana. În munte eram cazaţi într-o baracă din scânduri sub formă de cerc în mijlocul căreia ardea focul pentru gătitul mâncării şi un felinar aprins de seara până dimineaţa şi dormeam îmbrăcaţi pe scânduri peste care puneam cetină din crengi de brad peste care puneam frunze uscate peste care le acopeream cu o pătură. În fiecare zi pleca din echipă să mai pună lemne pe foc, cât şi ce mai trebuia pus în oale la foc. Într-o zi de vineri când am fost eu de rând să plec din echipă să merg la focul din baracă şi când am ajuns la deschizătura de intrat în baracă am văzut un urs acre trăgea prin cenuşă raniţele noastre şi spărsese oala în care fierbea mâncarea la foc.
Când am văzut ursul m-am rezemat de peretele barăcii şi am strigat la muncitorii din pădure că ursul e în baracă şi când m-au auzit, au venit fugind şi hoind, iar ursul când i-a auzit, au ieşit agale din baracă la circa 50 cm distanţă de mine şi a intrat în tufărişul din spatele barăcii şi noi seara şi sâmbătă dimineaţa nu am mai avut ce mânca şi am plecat toţi acasă la frâna vagoanelor.
Auzind a doua zi duminică că este nevoie de muncitori la depozitele cu lemne de la Izlaz Pocruia, cât şi la depozitele cu lemne de la Gara Tismana şi m-am dus şi eu şi am muncit la descărcatul lemnelor aduse din păduri şi încărcatul lor în vagoanele ce erau remorcate locomotivei care pe linia ferată erau duse CPL din Târgu-Jiu, alături de pocruienii Petrică Verboncu(Călin), Vasile Tilea (Doamne), Ion Sarcină (Pistol) şi aveam ca şef care întocmea statele de plată şi lua banii de la casieria IFEI şi ne plătea pe noi muncitorii, dar ne oprea fostul pădurar silvic Ion Duicu (Haplea) spunând că trebuie să dea şi la şefii lui. Dar pentru că nu a fost corect, Dumnezeu l-a pedepsit că a fost găsit decedat când noi munceam, el s-a dus să stea la umbra unui pom. În ziua de 25 martie 1954 era sărbătoarea religioasă Buna Vestire şi era târg şi bâlci în Zăvoiul din Tismana, iar eu Sandu Ciolacu munceam la încărcatul lemnelor din Depozitul Gară Tismana în vagoane pentru a fi duse la CPL din Târgu-Jiu şi a venit în staţia pentru autobuze consăteanul meu Aurel Cocină, care era şeful depozitelor TAPL cu alimente şi băuturi din Lupeni şi când m-a văzut a zis:
– Măi Sandule, eu îţi asigur loc de muncă la Lupeni, unde vine şi Georgică Guran căruia îi dau gestiunea depozitului de alimente şi ţie să-ţi dau gestiunea depozitelor cu băuturi spirtoase, vinuri şi bere. Eu i-am mulţumit pentru oferta făcută şi a doua zi cu Georgică am ajuns în biroul lui Aurel Cocină la TAPL din Lupeni, care ne-a spus că până ne găseşte o gazdă să locuim la momârlanul Lazariu, unde dorm şi muncitorii depozitului Gicu Dodenciu, Gore Dodenciu, Victor Semenescu şi Nicolae Brujan, toţi din satul Pocruia. Am luat sacoşele cu ce pusesem în ele din Pocruia, m-am dus cu Georgică acolo şi am rămas dezamăgiţi când am văzut patul din scânduri prinse pe ţăruşi înfipţi în pământ că nu era duşumea din scânduri, pe pat în loc de saltea erau puse piei de la berbecii sacrificaţi pentru a vinde carnea la piaţă. Şi pe pământ erau puse piei pe care m-am culcat îmbrăcat şi dimineaţa aveam blânde pe abdomen şi pe şoldurile picioarelor şi am început să plâng şi nenea Gore a zis:
– Nu mai plânge Sandule că blândele sunt făcute de păduchi pe care poţi să îi prinzi, iar purecii sunt ai dracu că sar şi nu-i prinzi.
Şi când dimineaţa ne-am dus în birou la şeful Aurel şi i-am spus necazul nostru, a spus că până ne găseşte gazdă să locuim în biroul lui stând pe scaun şi cu capul pe masa biroului, dar spre norocul nostru pe data de 27 septembrie 1957 am fost anunţaţi că trebuie să mergem pentru 45 de zile la Detaşamentul de Muncă din satul Mănăştur din raionul Vinga, regiunea Timişoara însoţiţi de un fost frizer la Lupeni căruia i s-a dat gradul de locotenent. Am mers cu trenul până în staţia CFR din Vinga unde am fost rugaţi să urcăm în două remorci ale IAS Mănăştur, care ne-a dus până în curtea unei locuinţe a unui boier care a fost deportat cu familia în Câmpia Bărăganului.
Şi la Mănăştur am fost cazaţi ca să dormim pe duşumea într-o încăpere mare unde am primit o pătură şi o pernă. Un sergent venit de la o Unitate Militară din Timişoara ne-a dat echipament militar care era uniformă militară de Vânători de Munte, iar dimineaţa în curtea unităţii am fost încolonaţi în linie dreaptă şi a spus comandantul că persoanele care au lucrat ca măcelari bucătari să facă doi paşi în faţă şi au fost opriţi după depunerea sub drapelul tricolor a jurământului militar, un bucătar, un veselar şi un măcelar pentru bucătărie şi sala de mese erau găsiţi şi duşi la Mănăştur. Dimineaţa în sala de mese ni se da o cană cu ceai, 200 grame pâine, trei feliuţe de brânză şi o bucată de praz. Până nu ne urcam în remorcile tractoarelor care ne ducea pentru culesul porumbilor, ni s-a dat să luăm la noi o gamelă în care ni se punea mâncare, o lingură, o furculiţă şi un cuţit. La orele 13.00 venea căruţa cu două bidoane cu apă, două bidoane cu ciorbă din carne de oaie şi un bidon cu tocană din praz în care erau şi bucăţi din carne de oaie şi bucătarul cu polonicul ne punea pe rând ciorbă şi tocana în aceeaşi gamelă şi mâncam jos pe pământ la capul tarabei unde culegeam porumbul despănuşat care era dus în pătule la IAS. După 45 de zile am predat echipamentul militar şi ne-am îmbrăcat în hainele noastre şi după ce am servit masa care a fost mai bună şi directorul de la IAS ni s-a dat la fiecare şi câte o sticlă de bere şi când ne-am dus la poarta unităţii ca să ne urcăm în tractoare ca să ne ducă la Vinga, eram aşteptaţi de doi locotenenţi, unul de la Detaşamentul de Muncă pentru construcţii din Deva şi unul de la Detaşamentul de Muncă pentru Mina Lupeni şi ni s-a spus că vom fi în continuare militari şi fiecare merge unde doreşte. Eu care am lucrat la Lupeni, am spus că eu vreau la Lupeni. Şi când am ajuns la Detaşamentul de Muncă din Lupeni, am găsit militari cunoscuţi din satele vecine localităţii mele Pocruia, pe Ghiţă Gavrilescu din satul Sohodol care era croitor în atelierul de croitorie care mi-a dat tot echipamentul nou şi ţiganul Mărgelu din Celei, care lucra în atelierul de cizmărie care mi-a dat ciorapi şi bocanci noi, dar după câteva zile a venit un ordin de la DGSM din Bucureşti că este interzis să satisfaci stagiul militar în regiunea unde ai domiciliul. Aşa eu care aveam domiciliul stabil în Lupeni din Regiunea Hunedoara,a fost transferat în Regiunea Oltenia, m-a trimis la Detaşamentul de Muncă la Podari în apropiere de oraşul Craiova şi când m-am prezentat acolo la tovarăşul comandant cu dosarul personal sigilat, mi-a spus să lucrez în staţia pentru a prelucra cimentul pentru aleile pe care circulau maşinile să ia uleiul din floarea soarelui de la fabrica ce îl prepara. Eu am fost mulţumit acolo că eram vizitat de căpitanul Ion Bololoi, pocruian şi el care era la o Unitate din Craiova şi de colonel Ion Stoicescu, care era însurat cu sora nevestei fratelui meu Gorică CIolacu, care era contabil la Turnu Severin. Vizitatorii mei veneau la mine cu câte un pachet cu produse alimentare, dar Detaşamentul de Muncă s-a desfiinţat şi comandantul Detaşamentului mi-a dat un plic mare sigilat, bilete de călătorie pentru tren şi-a zis să mă prezint la comandamentul Detaşamentului de Muncă din Năvodari. Ajungând la Năvodari, m-am prezentat la comandant care era locotenent. Adam căruia i-am dat marele plic sigilat cu actele aduse de la Podari şi a rupt sigiliul şi a răsfoit actele şi i-a spus adjunctului maiorul Romică Julea care citea un ziar, ca eu Sandu Ciolacu să fiu cazat într-o cameră liberă cu pat, masă, scaun şi să-mi instaleze un telefon şi să mă ocup seara cu alfabetizarea militarilor analfabeţi, cât şi să-mi dea şi cheile de la cele două aresturi, sever şi simplu şi săptămânal să fiu avansat în grad şi când am fost lăsat la vatră aveam gradul de plutonier major. În ziua de 28 decembrie 1958 a sosit ordinul de la DGSM din Bucureşti, semnat de generalul comandant Dămăceanu că Detaşamentul de Muncă Năvodari se desfiinţează şi militarii membri UTM şi candidaţi PCR împreună cu conducătorii Detaşamentului cu mobilierul sunt detaşaţi la Oneşti pentru construirea unui mare combinat, iar restul militarilor printre care m-am numărat şi eu sunt lăsaţi la vatră până la noi ordine şi eu până la vârsta de 26 de ani nu am mai primit ordin să continui stagiul militar şi m-am dus la Comisariatul Militar din Baia de Aramă şi am primit livretul militar cu gradul de soldat neinstruit, întrucât gradele la Detaşamente de Muncă sunt onorifice.
Sandu Ciolacu
