Cultura

Discuţii pe teme religioase, în Postul Crăciunului

 | 17 noiembrie 2010, 23:21 | 0 comentarii | 

PB154229Manifestarea religios-spirituală „Filocalia” s-a încheiat aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, după trei seri de conferinţe şi discuţii pe teme religioase. Sala a fost plină de fiecare dată, credincioşii din municipiu neratând ocazia de a se întâlni cu feţe bisericeşti importante.

Semnatura eletronica CertDigital

În cadrul acestei ediţii din „Filocalia” au fost abordate mai multe teme de discuţie, inclusiv cele privind perioada de post în care ne aflăm sau taina spovedaniei. “Eu am susţinut o comunicare legată de perioada postului Crăciunului, de aşteptare a bucuriei naşterii Domnului Iisus Hristos. De asemenea am vorbit despre taina sfintei spovedanii şi a sfintei euharistii, despre cum trebuie să ne împărtăşim”, a povestit unul dintre invitaţi, anume preotul Claudiu Porneală, din Craiova. În fiecare dintre cele trei seri în care a avut loc “Filocalia”, amfitrion a fost Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. “Această manifestare a fost mai întâi realizată de regretata Rodica Săpun, cea care a pus bazele acestei întâmplări de suflet. De câţiva ani noi am reluat această manifestare spirituală”, a povestit Gârbaciu.

Muzică bisericească şi religioasă

Origanizatorii evenimentului sunt Mitropolia Olteniei, Consiliul Judeţean Gorj, Protopopiatele de Nord şi de Sud, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Asociaţia Studenţilor Creştini-Ortodocşi din România – filiala Târgu-Jiu şi Casa de Cultură din municipiu. S-a desfăşurat în serile de luni, marţi şi miercuri, de la ora 18, sala fiind plină de fiecare dată.

Îmbucurător este că cei mai mulţi dintre cei prezenţi sunt tineri, în mare parte elevi ai Liceului Teologic.

“Eu am venit împreună cu Corul Liceului Teologic, 30 de elevi, care au cântat mai multe piese religioase. De asemenea am cântat şi eu după conferinţă”, a povestit Angelica Mirea, profesor.

În fiecare seară, după prezentările şi discuţiile dintre conferenţiari şi cei prezenţi au fost susţinute concerte de muzică bisericească.

Dorina Cioplea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL