Cultura

Domnu` învăţător (18.03.1915 – 3.03.2005)

 | 05 noiembrie 2012, 14:43 | 0 comentarii | 

Multă dreptate avea Gala Galaction când afirma: “Un învăţător adevărat când îşi formează ucenicii, prin creşterea şi învăţătura ce le-o dă, trebuie să se încarneze nepieritor în sufletul lor. Învăţătorul, ca sărmană persoană fizică, se vestejeşte, (…) învăţătura lui însă îl hipostaziază în inima ucenicului.”

Semnatura eletronica CertDigital

Tot aşa, zecile de generaţii de oameni, cărora învăţătorul Ungureanu Gh Constantin le-a pus condeiul în mână, în primii ani de şcoală, nu l-au uitat. Şi nu greşesc când spun “condeiul”, pentru că de când a absolvit Şcoala Normală de la Năsăud, în perioada interbelică şi ani buni după Al doilea Război Mondial, materialul didactic de bază, la clasa a I-a era tăbliţa şi condeiul. Născut la 18 martie 1915 în Ţicleni, ca fiu al lui Ungureanu Gheorghe şi Ungureanu Maria(născută Cimpoieru), de mic rămâne orfan de tatăl său, căzut eroic în luptele de la Mărăşeşti. Pe foaia comemorativă a eroului se poate citi:”MORT PENTRU ROMÂNIA. 1916 – 1919. În amintirea eroului Ungureanu Gh Gheorghe din Regimentul 18 Infanterie mort în războiul pentru întregirea neamului. PATRIA RECUNOSCĂTOARE”. În condiţii grele urmează primele clase primare în localitatea natală şi apoi Şcoala Normală de învăţători de la Năsăud. Vine ca învăţător la şcoala primară din localitatea natală cu elanul tineresc şi dorinţa arzătoare de a lupta împotriva analfabetismului, încurajând tinerii să înveţe şi să-i convingă pe părinţi să-şi dea copiii să înveţe carte. Ilustrativ în acest sens, evoc procesul verbal încheiat la data de, 19 decembrie 1936(în preajma Crăciunului), împreună cu preotul şi primarul comunei Ţicleni, în care nominalizează un număr important de elevi săraci. Documentul olograf este scris chiar de învăţător. Odată cu declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial este încorporat la Regimentul 18 Infanterie, apoi multat la Regimentul 26 Rovine cu care a luptat pe frontal de est cu gradul de locotenent. A fost decorat cu “Steaua României” cu gradul de cavaler şi “Coroana României” cu spadă şi Panglica de Virtute Militară, clasa a I-a. A fost rănit în Răsărit. A ajuns la gradul de căpitan, ulterior în rezervă. Sosit de pe front, îşi reia activitatea didactică la Şcoala primară Ţicleni, unde mulţi ani a îndeplinit şi funcţia de director. A fost căsătorit cu Maria, unica fiică a lui Constantin şi Ioana Popescu. Au avut 2 copii dintre care unul a murit încă mic iar al doilea – Ion, strigat şi Nicu mi-a fost coleg la liceul seral şi din nefericire a decedat cu doi ani înaintea tatălui său. Are două nepoate de fiu şi 5 strănepoţi. Învăţătorul Constantin Gh Ungureanu s-a manifestat în localitate şi ca un bun gospodar. Îmi amintesc cum încerca să ne îmbogăţească cunoştinţele despre natură. Ne învăţa, primăvara şi toamna, să punem un anumit număr de seminţe de diferite plante în câte-o strachină cu hâtie, umezită periodic, şi când încolţeau, după numărare, stabileam procentul de răsărire, trăgând concluzia dacă îndeplinesc condiţiile de calitate. De asemeni, la orele de lucru manual, căpătam multe deprinderi din cele predate de învăţător – împletituri, grădinărit, pomicultură, etc,. Până la reforma din 1948, existând învăţământ de 7 clase, fiecare învăţător, cu excepţia celui de la clasa a I-a, preda simultan la două clase, care stăteau în aceiaşi sală de clasă. Desigur că nu era uşor efortul acesta pentru un învăţător. Reforma învăţământului din 1948 aduce şcoala de la Ţicleni, de la învăţământul obligatoriu de 7 clase, la 4 clase – un recul simţit cu multe consecinţe grave pentru câteva generaţii. Şcoli gimnaziale au fost menţinute doar la reşedinţele de plasă(cele mi apropiate fiind la Peşteana Jiu şi Cărbuneşti), măsură retrogradă, care l-a nemulţumit foarte mult pe inimosul nosatru învăţător, care era numit de oamenii mai în vârstă “Costică Dascălul”. Unii absolvenţi de 4 clase au încercat să se înscrie la şcoala de la plasa Peşteana, dar din cauza distanţei mari au abandonat. Elevilor le spunea că nu învaţă pentru şcoală, ci pentru viaţă, aşa cum spuneau latinii: „Non schole, sed vitae discimus”. Întreprinde demersuri persistente, cu memorii la forurile judeţului Gorj, pentru a se înfiinţa ciclu gimnazial şi la Ţicleni, având izbândă în anul 1949, când se înfiinţează clasa a V-a, cu 29 de elevi , amenajând sală de clasă în casa lui Donţu, deoarece şcoala din centru, dată în funcţiune în anul 1912, nu avea decât două săli de clasă, care funcţiona în două ture . Sunt aduşi în localitate profesorul de matematică, Victor Crăiniceanu din Godineşti şi profesorul de limba română Ion Spahiu de la Câlceşti. Cum era criză de spaţii de cazare, o bună perioadă de timp a oferit găzduire familiei profesorului de matematică, soţia acestuia predând limba rusă. Cum după ce promoţia primei clase de a V-a a trecut în clasa a VI-a, apărând noua clasă a V-a, spaţiul de la casa lui Donţu am trebuit să fie eliberat, că acolo s-a înfiinţat Casa de naşteri, cele două clase de ciclu II s-au mutat în casa lui Constantin Mişoi Ungureanu, unde funcţiona şi primăria comunei Ţicleni, unele lecţii fiind predate chiar de învăţătorul Constantin Gh Ungureanu, pentru că era o mare lipsă de cadre didactice. Se introdusese obligatoriu, din clasa a IV-a , ca obiect de studi, limba rusă, obiect care a fost în primii ani predat tot de acest învăţător, care o învăţase pe frontal de est. O mare contribuţie, cu eforturi destul de substanţiale, a condus Campania de alfabetizare a neştiutorilor de carte, iniţiată după război, numărul fiind destul de mare. Faptul că pentru elevii din Gura Lumezii şi partea vestică a satului Răşina, erau nevoiţi să parcurgă o distanţă destul de lungă până la şcoala cea mai apropiată, situată la hotarul satelor Ţicleni şi Răşina, învăţătorul Constantin Gh Ungureanu, sprijinit şi de noul învăţător sosit de pe băncile Şcolii Normale, Gheorghe Scurtu s-au implicat plenar, împreună cu sătenii şi administraţia locală, la construcţia Şcolii generale din Câmpul Moruşii, finalizată în anul 1950 . Cum în localitate se stabilesc multe familii, după 1950, odată cu începerea forajului şi producţiei de petrol şi gaze, populaţia şcolară creşte vertiginos, încît cele două săli de clasă construite în 1912 nu mai puteau face faţă cerinţelor, învăţătorul Constantin Gh Ungureanu mobilizează cetăţenii să adune de pe râuri piatră şi să o aducă cu carele cu boi, în curtea şcolii, se trece la confecţionarea cărămizii, procurarea varului, lemnăriei, acoperişului, tâmplăriei, etc şi 1n 1955 se trece la construcţia altei şcoli ce va fi terminată în anul 1958. Crescând mereu populaţia şcolară, eforturi asemănătoare se vor depune şi după aceea , astfel că în 1968 vor mai fi construite alte două săli de clasă în continuarea noii şcoli. Viaţa acestui învăţător a fost dăruită şcolii şi învăţăceilor. În 1959 găseşte înţelegerea necesară la şeful Secţiei Raionale de învăţământ Gilort, Prof. Dumitru Ciocârlie, obţinând aprobarea de la ministerul de resort, pentru înfiinţarea Liceului Seral pentru petrolişti la Ţicleni, liceu ce va funcţiona între anii 1959 – 1964, dar din păcate nu au putut absolvi liceul decât două promoţii, după care a fost desfiinţat. Avem datoria să ne preţuim valorile culturii, care prin strădania lor au contribuit la înlăturarea întunericului ştiinţei de carte, dar şi pe cei care continuă această nobilă operă. Să nu uităm câtă valoare are învăţătura. Scriitorul şi dramaturgul Indian din secolul 8, Bhavabhuti(Bhav Gun), a rostit un mare adevăr: “Învăţătura e o perlă, o avere mare, pe care rudele n-o pot împărţi între ele, nici hoţii fura, şi care nu se împuţinează prin dăruire.
Consilier juridic, Ion M Ungureanu
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL