Dumitru Dănău şi conferenţiarul universitar doctor, Ion Popescu-Brădiceni, intelectuali de calibru, de altminteri, rubedenii, prin cărţile publicate, nu puţine, continuă o frumoasă tradiţie, trezind admiraţia, a unei familii spirituale, amintind de Ion şi Titu Rădoi, tată şi fiu, dascăli de prestigiu, şi a unor personalităţi de seamă din aceeaşi mirifică şi bogat folclorică zonă geografică, profesorul universitar Vasile Cărăbiş, fraţii Pupăză şi fraţii Smeu. Dumitru Dănău, un intelectual cu vocaţie de poet, eseist, traducător şi documentarist, specialist în germanistică, cu aplecare spre cercetare, umblat prin lume, n-a uitat o clipă de stirpea sa gorjeană, de Câmpofenii săi natali, revenind, la pensionare, pe locurile de baştină.
Apariţia cărţii „Abagii şi croitori de pe Jaleş”, Editura Măiastra, 2015, o succintă monografie a unor meserii, se întemeiază pe Comunicarea ţinută la Simpozionul “Satul românesc tradiţional” din 09.IX.2005. Aceasta a fost concepută în urma unei duble şi temeinice cercetări, după normele clasice ale unei activităţi riguros ştiinţifice, în primul rând, prin studierea literaturii de specialitate în domeniu, cărţile profesorului universitar Vasile Cărăbiş, “Sate şi moşneni de pe Valea Jaleşului” şi “Morile şi pivele de pe Valea Jaleşului”, apoi “Meşteşuguri tradiţionale şi meşteşugari din Gorj” , autori Alexandru-Doru Şerban şi Nicolae Mischie, “Mărturii etnolingvistice despre vechimea meseriilor populare româneşti, în “Scrisul Românesc”, Craiova, 1980, de Gheorghe Iordache, „Meserii dispărute”, un articol de Voicu Berca, “Băleşti-file de monografie”, învăţător C.Negrea şi altele, în al doilea rând, cercetarea directă, nemijlocită, a unor documente, consultarea unor urmaşi ai dimierilor şi croitorilor, fără a omite faptul că Dumitru Dănău este un trăitor al faptelor prezentate, tatăl său fiind unul din croitorii de lux din Câmpofeni. Autorul întreprinde o cercetare complexă : etnologică, etnografică şi etnolingvistică. Demnă de remarcat este simetria compoziţională şi iconografică.
În primele pagini, prezintă nişte texte paremiologice (proverbe) legate de meserii: „Meseria este brăţară de aur”; „Câte sate a umblat,/Atâtea meserii a învăţat”; „Cine are un meşteşug,/Nu trage ca vita-n plug”; “Măsoară de mai multe ori/Şi croieşte o singură dată”; „Croitorul bun nu leapădă niciun petic”.
Tratarea este diacronică, cu alte cuvinte, autorul prezintă „povestea” meseriilor în evoluţie, în timp, plecând de la mitul biblic Adam şi Eva, oamenii primordiali, culmea creaţiei terestre, care, înainte de a cădea în păcat, purtau, ca veşminte, straiele incoruptibilităţii, erau amândoi goi, fără pudoare, iar, după căderea în păcat („păcatul originar”), prin descoperirea erosului, au fost izgoniţi din „Grădina Edenului, ca să lucreze pământul.” Atunci, descoperind că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele, iar „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi soţiei lui haine din piele şi i-a îmbrăcat cu ele.” În demersul său istoric, justificat, autorul continuă spre strămoşii noştri îndepărtaţi, dacii şi romanii, de la primii am preluat, în patrimoniul nostru vestimentar, „iţarii şi cioarecii”, fapt observat chiar şi pe Columna lui Traian. De fapt, când Badea Cârţan (1849-1911), ţăran român ardelean, autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania, a călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian, trecătorii exclamau: „A înviat un dac!”. Existenţa unor topusuri, „Gura apelor”, „La morminţi”, sunt grăitoare pentru străvechimea lor. Toponimul Arcani, precizează autorul, are origine latino-romanică (lat.„arcanus”;fr.„arcane”), cu sensurile: taină; secret; loc tainic, ascuns. Zona ar prezenta interes pentru o atestare arheologică, era de părere profesorul universiatar Vasile Cărăbiş, de aceea, nu întâmplătoare erau versurile recitate de Costică Coiculusecu (Ceaucă): „Pe a satului vatră/noi avem dovezi de piatră/unde scrie că dacii/ se îmbrăcau toţi în dimie,/ca să aibă ca scuturi/de ploi/şi să-i apare de săgeţi în război.”
În primul capitol al lucrării, autorul consemnează cronologic şi statistic prezenţa breslelor de croitori şi abagii în Gorj, începând din anii 1813-1823. Pe baza înregistrării la Camera de Comerţ şi Industrie Craiova, Oficiul Târgu-Jiu, Camera de Muncă, consemnării în lucrările apărute în literatura de specialitate şi în urma cercetării directe pe teren, Dumitru Dănău înşiră numele abagiilor şi croitorilor de pe Valea Jaleşului. Activitatea lor era în floare, perioada interbelică, se lucra necontenit, fapt evidenţiat şi în creaţiile folclorice: „Pe Jaleş în jos,/Pe-acest râu frumos,/Pivele când bat/Se aud în sat/Şi ziuă şi noapte/Ele având ce bate,/Că dimii sunt multe/De la Dolj venite…”.
În ultima parte a primului capitol, autorul face referiri la importanţa socială a acestor meserii în viaţa localităţilor şi în propria familie, tatăl său fiind croitor de lux, acesta, precum şi ceilalţi îşi exercită meseria şi pe timpul concentrării, la regimentul din Târgu-Jiu.
Autorul demonstrează că stăpâneşte temeinic terminologia specifică domeniului respectiv, denominaţia obiectelor din sfera celor două meserii. Etnolingvistica în domeniile abageriei şi croitoriei face obiectul celui de-al doilea capitol. Dumitru Dănău explică etimologia cuvintelor din câmpul semantic al abageriei şi croitoriei: cuvinte de origine latină-“a coase”(lat. populară: “cosere”); “aţă” (lat. : “acia”); “piepţi” (lat. : “pectus” ); “cheotoare” (lat. : “clautoria”); “bată”, regional “betelie”(lat. : “bitta”); “imbrăcăminte” (lat. : “vestimentum”); “vestimentaţie” (it. : “vestimenta”); de origine slavă- “a croi” (sl. : “krojiti”); “croitor” s-a format prin derivare: “a croi” plus sufixul “tor”; “a cârpi” (sl. : “krupiti”); “nădrag” (sl. : “nadragy”); “clin” (sl. : “klinu”); “postav” (sl. : “postavu”); de origine turcă- “aba” (tc. : “aba”); “abagiu” (tc. : “abaci”); “dimie” (tc.: “dimi”); “găitan”(tc.: “gaytan”); “mintean”(tc. : “mintan”). După 1830, lexical vestimentaţiei sporeşte cu termeni din franceză : “client”(fr. : “client”); “furnitură”(fr. : “fourrniture”); “vestă”( fr. : “veste”); “pantalon”(fr. : “pantalon”); “costum” (fr. : “costume”); “rever”( fr. : “revers”); “manşetă”(fr. : “manchette”) şi germană : “vatelină” (germ. : “Wattelin”); “şorţ” (germ. : “Schurz”) etc. Va urma
Constantin E. Ungureanu
