Cultura

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Arta poate oferi o alternativă, atunci când oamenii nu mai au răbdare”

 | 22 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

-Rep. Domnule Dragoş Bădiţa, eşti un băiat frumos şi timid, cu chip de adolescent, aş putea spune, dar, în realitate, reprezinţi un tânăr artist plastic al Gorjului, care de curând a împlinit frumoasa vârstă de treizeci de ani, amintindu-le cititorilor «Gorjeanului» că te mândreşti cu un palmares demn de apreciat, pentru că unele dintre picturile pe care le-ai realizat au fost prezentate cu succes la o serie de expoziţii din ţară şi de peste hotare!
-Vă mulţumesc pentru aceste cuvinte frumoase, care-mi dau încredere şi în acest fel, pot să privesc înainte cu mai mult curaj!
-Rep. Mă alătur urărilor frumoase venite din partea părinţilor, d-na doctor, Maria Bădiţa şi domnul avocat, Nicolae Bădiţa, să te bucuri de multă sănătate şi să-ţi împlineşti visurile frumoase care îţi dau aripi să zbori spre înalturile creaţiei artistice!
-Aceleaşi mulţumiri şi urări de bine vă adresez şi eu!

Semnatura eletronica CertDigital

“În toţi aceşti ani, mi-am pus în valoare modestul meu talent”

-Rep. Te consideri un pasionat al picturii, pentru că eşti perceput ca un mare talent?
-Aş putea spune că pictura e chiar meseria mea!
-Rep. E vorba chiar de o meserie?
-Da, pictura e chiar o meserie, poate chiar una deosebită, cu veleităţi artistice! În facultate am înţeles mai bine ceea ce înseamnă arta contemporană.
-Rep. Cum s-a născut această pasiune?
-Am absolvit Liceul de artă «Constantin Brăiloiu» de la Târgu-Jiu, unde m-au atras unele albume cu artişti consacraţi, iar toate acestea m-au inspirat în activitatea mea. Apoi, am urmat şi facultatea la Cluj-Napoca, specialitatea «design», tot acolo, am urmat şi masterul, iar în toţi aceşti ani, mi-am pus în valoare modestul meu talent, cum se spune!
-Rep. Ai fost sfătuit şi îndrumat de o anumită persoană în această direcţie?
-Nu am beneficiat neapărat de o îndrumare, dar, pot spune că părinţii m-au sprijinit şi m-au încurajat în activitatea mea! Mai întâi, am început să desenez ceea ce îmi plăcea, încă din anii de liceu!
-Rep. Poate că e vorba şi despre meritul profesorului de desen…
-Da, da, domnul profesor, Vasile Fuiorea, cred că a avut un rol important în drumul pe care am pornit! Am făcut pictură cu domnia sa! Aşa cum spuneam, în facultate am intrat în contact cu arta contemporană şi cu posibilităţile unui artist de a se afirma.
-Rep. Se poate realiza un câştig prin vânzarea tablourilor?
-Piaţa artei e foarte ciudată! România nu excelează prin acest tip de piaţă!
-Rep. Domnul Dragoş, care a fost prima apariţie în faţa publicului şi a criticii de specialitate, în cadrul unei expoziţii oficiale?
-A fost o expoziţie în grup, cu colegi de facultate, care a fost organizată la Cluj-Napoca, iar prima expoziţie personală a fost la Bucureşti, la o galerie privată, Galeria «Ivan», prima a fost în 2008, iar expoziţia personală a fost în 2012. De mai multe ori, am avut expoziţii personale la Cluj-Napoca, unde şi locuiesc în prezent, iar anul acesta, am avut o expoziţie deosebită la Bucureşti, la Galeria «Anca Poteraşu», din nou la Cluj-Napoca, de curând, prezentându-mă anul acesta cu o serie de lucrări noi, care au atras atenţia criticii şi a specialiştilor în domeniul creaţiei plastice.
-Rep. Deci, în ţară, a fost un fel de circuit între Cluj-Napoca şi Bucureşti, dar, parcă aţi ocolit Gorjul, Târgu-Jiul nostru, domnule Dragoş Bădiţa!
-Sper să urmeze şi Municipiul Târgu-Jiu, cât de curând!
-Rep. Îmi vorbeai şi despre expoziţiile organizate în alte ţări!
-Da, am expus la Londra, la o expoziţie internaţională de portrete, la Copenhaga, la Gent(Belgia), la Atena, la Berlin, la Lucerna(Elveţia), la Istanbul, acestea le reţin deocamdată!

“Mă inspir din realitate, din ceea ce se întâmplă în jurul meu”

-Rep. Ce teme vă inspiră cel mai mult şi care sunt principalele subiecte spre care vă îndreptaţi atenţia când pictaţi un tablou?
-Majoritatea lucrărilor mele pornesc de la observaţii directe, mă inspir din realitate, din ceea ce se întâmplă în jurul meu, peisaje, activităţi ale oamenilor din societate, uneori fac fotografii din natură, de la care mă inspir şi apoi le pictez, fac diferite schiţe ale unui tablou, pornesc de la o experienţă personală, ca după aceea să finisez lucrarea, deci, un proces care parcurge mai multe etape.
-Rep. Înţeleg că o temă aleasă face parte din percepţia subiectivă a realităţii, portretul unei persoane, să spunem, sau chiar altceva…
-Da, mă opresc la persoane pe care le cunosc, mă preocupă un aspect al vieţii unui om, uneori mă opresc asupra unor impresii de călătorie, cum a fost cazul când am vizitat Islanda, cu acele peisaje magnifice, cu acele gheizere, nişte izbucniri intermitente de apă termală şi de abur din «miezul» pământului. Sunt imagini de neuitat, pe care le pot imortaliza în tablouri pictate. Cel mai mult m-a impresionat Islanda, cu peisaje, parcă de pe altă planetă, cu câmpii de lavă neagră întărită, cu vreme instabilă!
-Rep. Te gândeşti la oameni şi locuri deosebite, pline de pitoresc?
-Nu mă gândesc dinainte, aşa, «programatic», ce trebuie sau ce aş putea să pictez, ci, pur şi simplu, mă inspiră un eveniment petrecut mai mult sau mai puţin întâmplător…
-Rep. Cum ar fi, spre exemplu…
-Iată, a fost un incendiu, la ţară, eram în vacanţă, la noi, la Polovragi, în hambar la nişte vecini, şi am alergat acolo, am realizat câteva fotografii, am făcut schiţe, iar de acolo au rezultat două lucrări. Vara stau mai mult la Polovragi, la bunici!
-Rep. Pentru un artist, primează sentimentul sau raţiunea? Să înţeleg că din imaginaţia unui tânăr care simte ca un copil, şi care îşi iubeşte copilăria, se naşte ceea ce noi numim creaţie artistică!
-Sentimentul şi raţiunea, nu pot fi niciodată separate! Totul porneşte de la o inspiraţie directă, nu neapărat de la o «sursă» anumită!
-Rep. Domnul Dragoş Bădiţa, ai un model anume, printre artiştii consacraţi, între pictorii care au format o anumită «şcoală» sau un curent artistic în pictura românească sau în cea universală, într-o anumită epocă?
-Da, sunt chiar mulţi printre acei creatori care m-au inspirat! Aş oferi, ca exemple din pictura universală: olandezul Johannes Vermeer, din sec. al XVII-lea, reprezentant al stilului baroc, pictorul francez, Georges de La Tour, tot din sec. al XVII-lea, italianul, Piero Della Francesca, sec. al XV-lea sau pictorul danez, Vilhelm Hammershoi, de la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, ca să vă ofer doar câteva exemple în acest sens, iar printre pictorii români, poate Corneliu Baba, craiovean de-al nostru, care a trăit în secolul trecut, un portretist desăvârşit, iar între pictorii contemporani, aş da ca exemplu pe Victor Man, o prezenţă notabilă în licitaţiile «Artmark» de artă contemporană. Pot spune că îmi plac mulţi artişti reprezentativi ai picturii, dar, nu toţi au avut o anumită influenţă asupra mea!

“Există o gamă largă de sentimente şi de gânduri care pot fi exprimate prin creaţia artistică”

-Rep. Aş dori să vă întreb, dacă v-au pasionat vreodată şi temele religioase, pictura icoanelor, a bisericilor, a sfinţilor?
-O singură dată, am pictat la şcoală o icoană, dar, în lucrările mele există o influenţă a picturii religioase. Nu am tablouri cu temă religioasă, dar mă preocupă şi acest aspect. Până în prezent, nu m-am gândit la o creaţie cu tematică religioasă, dar, poate în viitor! Icoanele au un anumit «canon» de la care nu te poţi abate. Trebuie să ai ceva foarte important de spus, ca să te orientezi spre pictura religioasă!
-Rep. Cunoaşteţi, cumva, un nume mare printre creatorii târgujieni, care a pictat biserici renumite în judeţ şi în ţară? S-a născut la Tg. Jiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi provine dintre familie de evrei, originară din Trier (Flandra)?
-Vă referiţi la Iosif Keber, sunt convins! Ca şi Grigorescu, a pictat biserici!
-Rep. Îmi place să «navigăm» puţin în discuţia noastră, de aceea, ţin să vă întreb, dacă aţi fost fascinat de pictura olandezului Vincent van Gogh, de viaţa lui aventuroasă?
-În goana lui după surse de inspiraţie exotică, van Gogh a avut o viaţă aventuroasă, dar şi tragică
-Rep. Ce proiecte aveţi pentru viitor, prin tablouri care să vă propulseze şi mai mult în creaţia artistică, domnule Dragoş Bădiţa?
-Mă aflu în momentul în care am finalizat mai multe proiecte din seria picturilor realizate în Islanda, apoi, am avut la Cuj-Napoca o expoziţie sugestiv intitulată «Pentru tine!», iar, ca proiecte, mă gândesc la unele peisaje «nocturne», pentru că mă fascinează jocul luminilor în toiul nopţii. Aş dori să rezerv o asemenea tematică, mai mult ca o surpriză pe care o voi dezvălui în viitor! Va fi o expoziţie programată la Timişoara, «Arten Campers», cred că va fi în toamnă, ca o posibilitate de afirmare pentru unii artişti mai tineri! Dar, să ştiţi că mă «bate» gândul să mă orientez chiar spre film, să fac regie-film, pentru a ilustra realitatea, prin ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi.
-Rep. În viziunea unui artist, poţi încerca simpla copiere a realităţii, sau crezi că e nevoie de a vedea dincolo de aparenţă, de ceea ce înseamnă impresia sensibilă?
-Între «figurativ» şi realist se înscrie viziunea unui artist! Nu poţi avea o atitudine contemplativă faţă de realitate, pentru că atunci când pictezi o floare sau un peisaj, cred că e nevoie să vezi cum «cade» lumina, cum se combină culorile, iar contemplarea naturii are un aspect spiritual în sine!
-Rep. Ne putem păstra siguranţa, într-o lume atât de nesigură?
– Când mergi în lume, sunt zone în care te nelinişteşti, dar, e bine să priveşti înainte! Unele probleme apar din cauza declinului economiei, pentru că nu mai este abundenţa aceea de produse, de bunuri la discreţie, mă rog…Oamenii au devenit dependenţi de spectacol, de ceea ce consumă ca divertisment! Arta poate oferi o alternativă, atunci când oamenii nu mai au răbdare!
-Rep. Care este mesajul unui tânăr creator, animat de ideea de a face bine, într-o lume bulversată de violenţă, de sărăcie, de atâtea «provocări» ale veacului ce va să fie?
-Să ne păstrăm optimismul, pentru că violenţa, sărăcia, crizele de tot felul, pot şi trebuie să fie depăşite, iar pentru că există o gamă largă de sentimente şi de gânduri care pot fi exprimate prin creaţia artistică, peste toate cred că primează sentimentul iubirii!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL