Pentru că suntem conectați cu un gen de responsabilizare sporită la circuitul scrutinului prezidențial, în contextul etapelor evolutive prin care trece sistemul nostru democratic, așa cum subliniază atât de bine autorii cărții «ROMÂNIA SUB INVAZIA MÂRLĂNIEI – O alertă sociologică», de Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Cluj-Napoca, Editura “Ecou Transilvan”, 2014, putem spune că o amplă mișcare socială, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă mai mult decât o acțiune colectivă care vizează capacitatea de a stabili o nouă ordine socială, mai ales dacă o surprindem atunci când se confruntă cu provocările unui scrutin electoral, singurul care validează viabilitatea democrației ca regim politic sau ca mod de organizare a relațiilor unei puteri structurate ca sistem social.
“De la comunismul de clan la capitalismul de gaşcă, sau «de cumetrie»”
Pentru a fi tranșanți în exprimare și convingători în argumentare, autorii lucrării mai sus amintite, pe care o putem socoti a fi un veritabil «excurs de diagnoză socială», se dovedesc de-a dreptul surprinzători și ușor speculativi, nu doar ca “situaţia să se adapteze la nivelul vremurilor”, ci, pentru a provoca un dialog nealterat de prejudecăți sau de imprecizii contextuale, atunci când afirmă că “în decembrie 1989 s-a procedat la o diversiune cu aparenţă de revoluţie”, mai ales dacă pornim de la premisa că, de cele mai multe ori, caracterul problematic al unei schimbări sociale este subliniat de marea diversitate a concepţiilor ideologice, dar şi de varietatea teoriilor pe care le-au generat evenimentele în desfășurarea lor ulterioară. Oricum, opiniile exprimate de către autorii cărții converg în direcţia unor clarificări conceptuale care nu se suprapun totalmente ideii de «diversiune», ci, dimpotrivă, dincolo de zonele de contact şi de interferenţă există şi puncte de vedere diferite, mergând chiar de la nuanţări ale aceleiaşi probleme, până la contraste de natură să arunce o umbră asupra înţelegerii fenomenelor şi proceselor ce dau conţinut procesului schimbării sociale! Raportându-se la evenimentele din decembrie 1989, autorii acestui veritabil bestseller al anului 2014, ne demonstrează că temeiul «diversiunii cu aparență de revoluție» a fost de natură economică, “deoarece la sfârşitul anilor ’80, averile acumulate şi dosite de activişti şi securişti, deci de eşalonul doi al puterii comuniste, ajunseseră la asemenea proporţii încât, pentru a se putea fi scoase la lumină şi deci folosite nestingherit, aceştia au resimţit nevoia unei schimbări, adică a trecerii spre o economie care să fie de piaţă, dar monopolizată de ei. Din această contradicţie în termeni – căci este o gravă contradicţie în termeni între economia de piaţă şi monopolizare, cam cum este între a fi simultan şi sănătos şi bolnav – a rezultat un mod echivoc pervers de a se face reforme şi, ca atare, o tranziţie interminabilă de democraţie de dezmăţ şi de economie de jaf, ceea ce relevă că evenimentele din decembrie 1989 n-au constituit o revoluţie, ci o lovitură de eşalon, prin care s-a trecut de la comunismul de clan la capitalismul de gaşcă, sau «de cumetrie»”! Dar, pentru că vorbim de schimbare socială, atunci când ne referim la modernizarea relațiilor de structură, de globalizare, poate chiar de dezvoltare regională, avem în vedere resursa umană, mai exact, comportamentele şi atitudinile unor grupuri de oameni.
O mișcare socială se bazează pe mobilizarea actorilor care o alcătuiesc
Studiul schimbărilor sociale și al conceptului de mișcare socială dobândeşte sens şi o deplină aplicabilitate prin sublinierea conexiunilor dintre tradiţia sociologică de mare profunzime şi toţi acei care, fie individual, fie grupaţi în interiorul unor curente de gândire, marșează pe ideea continuității sau a unor minime contingenţe cu evoluția ulterioară a evenimentelor. Aceasta constituie dovada că întotdeauna cercetarea este documentar-teoretică şi are ca obiectiv evidenţierea sintetică a principalelor perspective asupra desfășurării unei mișcări sociale, mai ales dacă metoda folosită este documentarea şi analiza teoretică a fenomenului respectiv, atunci când el este surprins în câmpul social, economic şi cultural. Cei doi autori ai cărții, Nicolae Grosu și Ionel Dănciuc, fac referire directă la cauzele obiective ale mișcărilor sociale, dar și la nivelul subiectiv al acestora, invocând o serie de teorii consacrate ale sociologilor americani: A. Oberschall, John Farley sau Neil Smelser, tocmai pentru a sublinia că orice mișcare socială se bazează pe o mobilizare totală a actorilor care o alcătuiesc, așa cum scrutinul electoral presupune mobilizarea prealabilă a electoratului pentru a se prezenta în fața urnelor. Să reținem faptul că în viziunea autorilor, pe bună dreptate, această mobilizare nu implică obligativitatea asumării unor angajamente sau a unor identități colective noi, mai ales că din punctul de vedere al profunzimii schimbărilor urmărite, putem deosebi între mişcări revoluţionare şi mişcări reformatoare. Desigur, primele vizează răsturnarea ordinii sociale, politice sau economice, așa cum este cazul manifestărilor islamismului fundamentalist contemporan, pe când mișcările reformatoare nu ţintesc răsturnarea ordinii instituţionale, ci doar modificarea unor norme, obiectivele lor fiind structurale, precum în cazul mişcărilor de emancipare a femeilor sau a mişcărilor ecologiste din zilele noastre. Considerăm că o altă manieră de a surprinde specificul mișcărilor sociale, despre care autorii nu amintesc, o poate constitui perspectiva transnațională a mișcării sociale, aceasta având obiective globale, iar în acest sens, ea tinde a se organiza la nivel internațional şi acţionează în cele mai variate locuri de pe glob, așa cum avem cazurile organizațiilor: «Greenpeace» sau «Amnesty International», acestea fiind printre cele mai cunoscute în lumea de azi! În mod paradoxal, mişcarea anti-globalizare este una dintre reflecţiile cele mai clare ale globalizării la nivelul mişcărilor sociale, de cele mai multe ori aderenţii acesteia fiind capabili să se mobilizeze împotriva reuniunilor capitalismului global din toate colţurile lumii!
“Ceea ce relevă faptul că «vremurile de cotitură îşi devorează eroii»”
Meritul deosebit al autorilor cărții, poate nu e doar acela de a ne atenționa asupra faptului că «mârlănia invadează România», ci, mai ales acela de a ne convinge că așa cum tranziția pare a nu se mai încheia niciodată, nici criza profundă prin care trece societatea românească nu poate fi atât de ușor depășită, iar “cu cât criza este mai profundă, cu atât nevoia de schimbare fiind mai mare, este sigur că în măsura în care schimbările sunt mai rapide, cu atât mai repede se erodează imaginea celor care apar în fruntea unor mișcări sociale, ceea ce relevă faptul că «vremurile de cotitură îşi devorează eroii», că în atitudinea unei persoane de a lua o decizie intervine personalitatea, cea care include un set de caracteristici mentale și care reflectă cum gândește omul, cum simte și acționează o persoană. Să reținem că în opinia psihologului francez Paul Fraisse (1911-1996), înainte de a defini personalitatea, trebuie să definim persoana, ea însemnând individul uman concret. Da, personalitatea este unică și noi putem constata că există similitudini între oameni, dar cu toate acestea, sesizăm că indivizii posedă caracteristici speciale sau combinații de caracteristici care-i disting pe unii de ceilalți. Diferența dintre indivizi definește natura unică a persoanei, un sumum de factori care influențează asupra modului în care persoana reacționează și interacționează cu ceilalți sau cu mediul de viață. Personalitatea are la bază ereditatea, prin moștenirea genetică, dar este dezvoltată în funcție de mediul social, de educația, cultura și experiența pe care omul o trăiește. Ereditatea poate fi șlefuită de-a lungul vieții, în mod favorabil sau mai puțin favorabil, precum o statuie, în scop estetic sau dizgrațios, aceasta înfăptuindu-se în viața de familie, în contextul religiei și al grupurilor de oameni din care persoana face parte. Prin urmare, mediul social-cultural joacă un rol important în formarea personalității eroilor consacrați sau celor anonimi, iar despre personalitatea «eroilor devorați în vremurile de cotitură» se spune că unii dintre aceștia reprezintă, nici mai mult, nici mai puțin decât tipul modern și post-modern «al dezvoltării speciei, în forma cea mai înaintată», fapt pentru care este necesar a i se acorda o mare atenție din partea comunității. Acesta este și motivul principal pentru care autorii cărții aduc față în față «eroii» și «pulimea», realizând aceasta fără infatuare constrângătoare, dar și dincolo de orice supoziție pedantă!
“Oamenii au ajuns să fie nevoiţi să-şi vândă demnitatea dreptului lor democratic de a contribui prin vot la destinul ţării”
Acesta pare a fi și motivul principal pentru care cartea: «România sub invazia mârlăniei, o alertă sociologică», prin autorii săi, ne convinge că: “În orice societate, deşi straturile de jos au cea mai mare nevoie de schimbare, ele neavând însă resurse să o înfăptuiască, este clar că schimbarea va fi înfăptuită de stratul care este şi nemulţumit, dar care are şi asemenea resurse, acesta fiind în majoritatea cazurilor eşalonul doi, ceea ce denotă că, tot în majoritatea cazurilor, schimbarea constituie doar o permutare între primele două straturi, la straturile de jos ajungând doar avantajele minore specifice acestui tip de permutare, decompensate însă de preluarea frontală a dezavantajelor majore, aşa cum sunt şomajul, inflaţia, jafurile dezlănţuite inclusiv de guvernanţi, evacuarea locuinţelor de serviciu sau retrocedate, dezorganizarea serviciilor fundamentale, criza produselor esenţiale, incertitudinea străzii, a traficului şi a locuinţei, destrămarea sistemului personal de relaţii şi înstrăinarea chiar şi de membrii familiei, exact tot ce s-a întâmplat în România după decembrie 1989”, iar noi trebuie să înțelegem și mai mult, cât este de necesar a se face educația și cultura cetățenilor pe diferite căi și că, aceasta ar trebui să fie una dintre preocupările importante ale societății. Ne-ar plăcea să credem că va veni vremea unei noi perioade cu o neostoită sete de cultură, când oamenii vor dori să se cultive și nu să se hârjonească sau să se drogheze cu iluzii, când privirile lor vor fi curioase și nu ucigașe, când absolvenții unor școli vor putea cu ușurință să-și continue studiul pentru lărgirea orizontului educațional și cultural, al specializării ulterioare și al formării personalității umane. A investi în educație și cultură, înseamnă a gândi asupra viitorului societății românești, pentru că educația din familie, dar mai ales cea instituționalizată au fost neglijate o mare perioadă de timp, iar personalitatea și comportamentul cotidian au avut de suferit. Prezența oamenilor la urnele de vot este un exercițiu de educație, iar absenteismul este un prejudiciu moral-social care excelează prin vulgaritatea întâlnită în toate domeniile, ca o replică la sentimentele nobile, umanitare ale omului! În concluzie, remarcăm cu deosebit interes faptul că autorii cărții «România sub invazia mârlăniei, o alertă sociologică» atrag atenția asupra unui lucru care trebuie să ne de mult de gândit, și anume faptul că toate sincopele și neajunsurile societății românești de azi își află rădăcinile în denaturarea evenimentelor din decembrie 1989, în viziunea vădit ideologizantă de a prezenta aceste evenimente ca fiind o mare «diversiune cu aparență de revoluție», “deoarece atunci nu s-a finalizat o mişcare socială, care ar fi avut ideologie şi program ce ar fi vizat interesele tuturor categoriilor sociale, ci a avut loc o lovitură de eşalon, un puci ce a vizat în exclusivitate interesele de bandă ale eşalonului doi, de activişti şi securişti, ceea ce a provocat prăbuşirea în masă în cea mai grea stare de pulime, atât de grea, încât oamenii au ajuns să fie nevoiţi să-şi vândă pe o găleată de plastic sau doar pe un ţoi de ţuică demnitatea dreptului lor democratic de a contribui prin vot la destinul ţării”! (VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea
