Voi porni, pentru început, de la o perspectivă mai amplă, pentru a susţine că şcoala a fost dintotdeauna şi rămâne o instituţie care oferă un serviciu social, fiind influenţată direct de ceea ce se întâmplă în mediul social. Ea transmite cunoştinţe din multe domenii de activitate, dezvoltă abilităţi, norme, valori recunoscute şi acceptate social, are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare, într-un cuvânt, ea este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici, poliţie, biserică, unităţi sanitare etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită sau implicită. În acest fel, devine cât se poate de evident că unităţile de învăţământ depind foarte mult de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte resursele materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale şi altele.
Atât comunitatea influenţează instituţia şcolară, cât şi aceasta influenţează comunitatea
Şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală și zonală, care furnizează elevii, dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă. Desigur, influenţele sunt manifestate din ambele părţi, deoarece, atât comunitatea influenţează instituţia şcolară, cât şi aceasta influenţează comunitatea. De aceea, conducerile unităților de învățământ își fundamentează deciziile pe dialog şi consultare, promovând participarea părinților la viața școlii, respectând dreptul la opinie al elevului şi asigurând transparenţa deciziilor şi a rezultatelor, printr-o comunicare periodică, adecvată a acestora, în conformitate cu Legea Educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ei ulterioare. Unitățile de învățământ se organizează și trebuie să funcţioneze independent de orice ingerințe politice sau religioase, în incinta acestora fiind interzise crearea și funcționarea oricăror formațiuni politice, organizarea și desfășurarea activităților de natură politică și de prozelitism religios, precum și orice formă de activitate care încalcă normele de conduită morală și de conviețuire socială, care pun în pericol sănătatea și integritatea fizică și psihică a beneficiarilor primari ai educației, adică, a elevilor, dar și a personalului din unitate. Desigur, transparența în educație şi colectarea resurselor educaționale deschise constituie două dintre angajamentele pe care Ministerul Educației Naționale și le-a asumat în Planul Național pentru o Guvernare Deschisă 2016-2018. În acest sens, la nivel european, mai multe organizații non-guvernamentale solicită Parlamentului European flexibilizarea și uniformizarea legislației drepturilor de autor, pentru resursele educaționale. De cele mai multe ori, soluțiile pe care le întrevede un cercetător merg în direcția reîntoarcerii educației în sfera cooperării voluntare firești și a comunităților organice: în familie (homeschooling), în parohie, în firmă, în comunitatea locală (câtă vreme există și este autentică), în școli private, organizații profesionale etc, adică, acolo de unde a fost luată cu arcanul și mutată în universul cu aer concentraționar al învățământului obligatoriu. Cum este firesc, fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică are conducere, personal și buget proprii, întocmește situațiile financiare, dispunând, în limitele și condițiile prevăzute de lege, de autonomie instituțională și decizională. În unitățile de învățământ, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu și se constituie, la propunerea directorului sau a managerului, prin hotărâre a consiliului de administrație, iar efectivele formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar se constituie conform prevederilor legale.
Procesul educațional reformează și schimbă comportamentul individului și al societății
Educația omului este funcția pe care trebuie să o îndeplinească atât natura proprie a ființei umane, cât și comunitatea prezentă în viața acestuia. Procesul educațional, cu reguli concrete în acțiuni, prin mișcarea lor evolutivă, reformează și schimbă comportamentul individului și al societății, formând în acest fel ierarhia valorilor în raport cu cerințele și necesitățile existente ale timpului. Treptat, atât omul, cât și societatea, devin dependenți unul față de altul în procesul schimbărilor, corelat cu mediul educațional și al instruirii, creând sistemul comun de activitate. Sistemul respectiv de activitate, definit de ansamblul fenomenelor educaționale și sociale, în rezultat, stabilește legile specifice ale domeniului, incluzând în sine educația, instruirea, învățământul. Toate, la rândul lor, fac parte din activitatea pedagogică privind acțiunea de formare a personalității individului. În activitatea de formare și instruire a omului, într-un mediu social sunt prezenți diverși factori cu însemnatul rol de a contribui considerabil la procesul educațional și al tuturor fenomenelor educaționale. Diversitatea factorilor ce contribuie la procesul educațional, într-un mediu social, sunt actorii societății precum: școala sau unitatea de învățământ, societatea în cauză, statul, familia, instituțiile și întreprinderile interesate în promovarea procesului de educație și instruire, centrele bisericești. Relația dintre școală – societate – stat – individ completează rolul esențial și factorul primordial în dezvoltarea unui sistem real de instruire și educație. În procesul de colaborare, cu acțiunea de a contribui benefic la dezvoltarea sistemului educațional, se concentrează tot mai mult valoarea bazată pe specificul și caracterul național al educației. Specificul și caracterul național al educației se manifestă prin modul de comportare, gândire, acțiuni, limba comună și unică de comunicare, deprinderi, obiceiuri. Totalitatea acestor manifestări în interacțiune cu omul și societatea care îl reprezintă sintetizează acțiunea și procesul reciproc, oarecum ignorat astăzi, cu care se completează patrimoniul național și cultural al unei țări. Educația omului nu poate fi efectuată separat de societate, ambele având un scop comun, de a obține cât mai multe beneficii comune. Atât omul, cât și societatea, își au menirea de a ridica mereu calitatea vieții, nivelul de cultură și civilizație, remodelarea intelectului uman, rezultat al unei bune instruiri și al unui bun nivel de educație. Din perspectiva acestui rol, nu poate exista separat nicidecum statul, care reglează și administrează societatea și ființa umană.
Realitatea prin care se desfăşoară procesul de instruire, climatul instituției…
Dezvoltarea unui sistem bazat pe educație și instruire are nevoie de susținerea și ajutorul permanent din partea statului, organ care își exercită controlul și autoritatea asupra societății, cât şi asupra individul din cadrul acesteia. Sistemul de învățământ păstrează rolul de a educa și a instrui omul, este centrul cultural și intelectual al oricărei societăți și al oricărui stat. Ţinând cont de această importantă valoare a sistemului de învățământ, orice stat cu societatea respectivă urmează să respecte și să contribuie cu demnitate la acțiunea de valorificare a procesului de instruire, care este imaginea reprezentativă a identității naționale și de valorificare a specificului personalității individului, ca şi a propriei societăți. Instituția de învățământ sau școala se constituie mereu ca fiind acel mediu social în care crește, se dezvoltă, se educă și se instruiește omul-copilul-elevul. Pentru a atinge nivelul corespunzător de educație și de instruire, tânărul are nevoie de multă învățătură, de multă atenție din partea școlii și a cadrului didactic, de multă autonomie și de relații socio-umane necesare comunicării pentru o dezvoltare personală. Aici trebuie să-și spună cuvântul comportamentul cadrului didactic, acela care este dascălul, îndrumătorul și propagatorul ideilor despre identitatea personalității și identitatea sistemului de învățământ. Rolul profesorului în educația copilului este esențial. Rolul acestuia este de a educa, de a cultiva și a transmite copiilor esența valorilor, exprimate de importanța factorului uman în societate. Prin această acțiune, profesorul din unitatea de învățământ trebuie să promoveze principiul referitor la identitatea educației școlare, parte esențială a sistemului de valori sociale. Identitatea educației școlare este realitatea prin care se desfăşoară procesul de instruire, climatul instituției, cultura educațională și, totodată, prin care se exprimă acțiunea și rolul școlii de a ajuta individul să-și dezvolte propria identitate într-o anumită societate. Școala, ca identitate a societății, exprimă caracterul misiunii prin care se dezvoltă factorul uman cu personalitatea corespunzătoare. În acest fel, sistemul de învățământ, în realitate, reprezintă un «producător» de identități. Prin educație se dezvoltă identitatea națională, iar prin calificarea profesională se dezvoltă economia națională sau, mai bine zis, identitatea economiei naționale. Atât educația, cât și calificarea profesională sunt domenii esențiale care urmează a fi apreciate în aceeași măsură și la justa lor valoare. Ca rezultat, personalitatea ființei umane se manifestă prin educație și profesionalism, calități acumulate în instituția de învățământ. Deci, rolul profesorului și al unității de învățământ în societate amplifică acțiunea prin care se formează personalitatea copilului, a elevului. Profesorul din unitatea de învățământ este principalul element ce contribuie la formarea capitalului uman, resursă prioritară în dezvoltarea unei societăți. Prin intermediul sistemului de învățământ, dascălul este persoana care influențează și reglează societatea în dezvoltare. Cadrul didactic, școala şi elevul prefigurează prezentul și viitorul societății în dezvoltare și al procesului evolutiv de transformare a vieții, cu tendințe mereu spre perfecțiune. Iar managerul unităţii de învăţământ este coordonatorul şi mânuitorul tuturor proceselor din acest domeniu, care implementează metode performante de administrare şi realizează regulile de joc în pas cu schimbările şi cerințele impuse de societate. (Va urma)
Profesor, Vasile GOGONEA
