– Rep. Domnule profesor dr. Gheorghe Gorun, se pare că mai întotdeauna, Dumnezeu ne aduce în cale oamenii potriviți, la momentul potrivit!
-Fără Dumnezeu, nu există nimic, iar articolele dumneavoastră din «Gorjeanul», să știți că le citesc mereu!
– Rep. Dar, cum ați ajuns ca să fiți profesorul care cercetează istoria și să accedeți la «condeiul» care scrie despre istorie?
-Nu am un răspuns «pregătit» la această întrebare! Cred că după 1990, am simțit nevoia să scriu despre ceea ce se întâmplă în lumea aceasta!
“Da, da, politica desparte și dezbină oamenii”
– Rep. Dar, mai făceați acest lucru și înainte de 1989, când veneați cu unele lucruri interesante!
-Nu mi s-au publicat decât niște cugetări privitoare la bacalaureat! Știu că m-am dus cu profesorul și prietenul Titu Rădoi, un mare profesor, chiar dacă am avut dispute puternice unul cu altul, dar, ne-am iertat reciproc!
– Rep. V-ați găsit două caractere puternice, încercate de un exces de orgoliu!
-Să știți că ne-am înțeles perfect, atunci, chiar dacă după 1990 s-au despărțit drumurile noastre! El a rămas pe «stânga» politică!
– Rep. Să înțeleg că politica a fost aceea care v-a despărțit? Domnule director, deci, politica este «microbul» care dezbină oamenii?
-Categoric! Da, da, politica desparte și dezbină oamenii!
– Rep. Care este cauza, domnule profesor dr., Gheorghe Gorun?
-Legătura sa cu ideologiile, pentru că dacă e să definim ideologiile…
– Rep. Dacă politica derivă de la «polis», de la cerința de a fi în folosul comunității, cum ajung oamenii să fie dezbinați?
-Nici la această chestiune, nu am un răspuns elaborat! E posibil să fie mâna diavolului, pentru că mă gândesc la ceea ce înseamnă a fi într-un partid, deci, a fi într-o «parte», iar aici intervin caracterele puternice despre care vorbeați sau chiar încăpățânarea reciprocă!
– Rep. Nu e un fel de închistare a fiecăruia dintre noi în «punctul său de orbire», cum spunea Șerban Cioculescu?
-Poate că nu acest lucru era cel mai grav, ci, acela că se făceau trimiteri la momentele și la vremurile anterioare! Nu are sens ca să mai dezvoltăm acest lucru!
“Sunt persoane care nu au niciun fel de repere morale”
– Rep. Considerați că anul 1989 a însemnat o deschidere a omului spre alte orizonturi și o eliberare a spiritualității românești?
-Din păcate, a fost și o avalanșă a detractorilor, a lichelelor, a celor care «vomită» ceea ce este mai detestabil în viața noastră! Sunt persoane care nu au niciun fel de repere morale! O să mă injure, unii, că eu am fost un comunist imbatabil, am fost un dogmatic! Domnule profesor, când m-am înscris în partidul comunist, era prin 1967, și eram student în anul al doilea, când m-au propus profesorii mei de la facultate ca să mă înscriu în acest partid și să fiu în organizație cu ei! Mi se părea că este o chestiune de onoare! Și era, pentru că acolo era și recunoașterea meritelor mele! Apoi, era anul în care România și Nicolae Ceaușescu se aflau în prim-planul politicii mondiale! Apoi, a fost și intervenția din Cehoslovacia! Vedeți, adunarea și manifestarea uriașă din fața Palatului regal, când Ceaușescu era…nu știu cine era! Dar, era singurul lider comunist cu un asemenea moment de «apoteoză»!
– Rep. Cred că a fost un moment deosebit, care a stârnit și care va genera în continuare multe comentarii!
-Știți bine că Pavel Câmpeanu, colegul dumneavoastră de meserie, sociolog, povestește toate acestea! În acele momente, habar nu aveam ce se întâmplă în închisorile comuniste! Nu știam că peste jumătate de milion de oameni suportaseră, precum profesorul meu de istorie, asemenea privațiuni, asemenea nenorociri! Nu m-a obligat nimeni să fiu membru de partid! Aș putea să spun, domnule, m-a obligat una ca să fiu informatorul securității, că m-a șantajat cu anumite lucruri, dar am spus că nu vreau, și femeia m-a lăsat în pace! Deci, eu nu-i condamn pe cei care «strânși cu ușa» au semnat angajamente, ci, pe aceia care, în același context ca al meu, au catadaxit să semneze astfel de angajamente! Pe aceștia îi condamn cu toată fermitatea! Ce înseamnă, până la urmă, să te ridici pe «cadavrele» altora, pe răul altora?
“Dacă nu venea 1989, cred că înnebuneam! Nu mai suportam”
– Rep. Nu vreți să «poposim» ceva mai atent la momentul 1989?
-Ca să revenim! Dacă n-ar fi venit Decembrie 1989, toată nenorocirea, nu știu unde ne ducea! Până în 1964, când eram copii, nu știam prea multe, n-aveam de unde să știm ce înseamnă totalitarismul! Dacă nu venea 1989, cred că înnebuneam! Nu mai suportam! Nu știu, nu pot să explic ce au însemnat acestea toate! Pentru mine, iar o spun, 1989 a fost «o minune dumnezeiască», așa cum cred că a fost pentru toți cetățenii români, nu doar cei de etnie românească!
– Rep. Parcă simțeai că te încovoaie un jug apăsător, un «jug» al așteptării!
-Da, da, și a venit această «izbăvire» dumnezeiască! Pentru mine, cred că a fost descătușarea gândului!
– Rep. Considerați că la nivel social, începând cu momentul 1989, au dobândit libertatea de exprimare și de manifestare numai acele «forțe pozitive» care…?
-Nu, nu, nici pomeneală! Păi, din păcate…hai să recunoaștem!
– Rep. Nu au ieșit la iveală și anumite «zoaie» ale «talazului» social?
-Bineînțeles! Din nenorocire, asemenea «zoaie» sunt din ce în ce mai mari! Deși, ne așteptam să se potolească! Să se retragă acești «torenți» extrem de murdari! Din păcate, aceștia parcă au devenit din ce în ce mai agresivi! Din ce în ce mai periculoși, mai impertinenți! Dar, mă simt protejat de Dumnezeu, vă spun cu toată bucuria mea sufletească!
– Rep. Domnule director, trăim în veacul unui «Aurea mediocritas» (lat. “Mediocritate aurită“), ca să invocăm cele două cuvinte desprinse dintr-o odă a lui Horaţiu, dar care fiind invocate, nu se referă doar la traiul modest, departe de splendorile măririlor şi ale vieţii zgomotoase, la moderaţie, măsură, cale de mijloc, mai ales că expresia, mai întotdeauna citată în latineşte, a căpătat în limbajul nostru cotidian un sens peiorativ!
-Cred că o asemenea stare am trăit-o mai tot timpul! Cred că întotdeauna am fost sub această dictatură a «mediocrității aurite»!
– Rep. Dar, considerați că ne apasă aceasta, din ce în ce mai greu?
-Vedeți, stimate coleg, din ceea ce consider eu, din ce cunosc eu, domnule profesor, pentru că în rest, citesc, iar citind, mereu mă pun pe «partea» unuia sau altuia! De exemplu, acum citesc o carte despre cercetătorul Marius Oprea, scrisă de un italian! Îmi place să lecturez mai multe cărți în același timp, ca să fac unele comparații! Nu știu dacă e bine! Vreau să adaug, domnule profesor, că toate aceste «zoaie» la care făcem referire amândoi, se năpustesc cu toată ura, cu tot veninul lor asupra a tot, a toate și în toate împrejurările!
“Regele Carol I, cel mai mare om de stat pe care noi l-am avut”
– Rep. Dumneavoastră, ce credeți, alegerea Președintelui Klaus Iohannis în fruntea statului reprezintă o îndreptare spre Binele pe care noi îl așteptăm atât de mult sau este o simplă iluzie pe taraba «vânzătorilor de iluzii»?
-Domnule profesor, este o mare utopie! Și, știți de ce? Care «mai bine»? Să fim serioși! Eu am numărat «pe degete» anii pe care să-i putem numi, de relativ bine, referindu-mă la ceea ce numim noi România! Vorbim de România de la 1866 încoace, deoarece, până atunci, am fost sub ocupație, nu știu ce! De la 1866 vorbim, însă, de Regele Carol I, cel mai mare om de stat pe care noi l-am avut! Nu vom mai avea, în vecii vecilor, un asemenea om de stat! El este «modelul» omului de stat! Nimeni…
– Rep. Totuși, faceți abstracție de străluciții voievozi ai neamului românesc: Mihai Viteazul, Ștefan Cel Mare și Sfânt? Mihai Viteazul este întregitorul neamului românesc!
-Da, da! Pe Mihai Viteazul îl simpatizez foarte mult, pentru ambiția și pentru marea lui realizare, nu încape nici o îndoială!
– Rep. Mai ales că este unul de-al nostru, oltean și român adevărat!
-Ceea ce a realizat Mihai Viteazul este ambiția lui de oltean!
– Rep. Dar, el a luptat și s-a jertfit pentru împlinirea unui ideal, domnule director!
-Niciun ideal! Este doar un simbol! Ideea de unitate națională…Păi, luați-l pe Ștefan Cel Mare, care a luat nevasta și fiica domnitorului Țării Românești, iar cele mai multe lupte le-a dus cu cei din Țara Românească! Mihai Viteazul, în schimb, nu și-a trimis oamenii lui la moarte, el a plătit mercenari, militari, din banii lui! El, mai întâi s-a făcut bogat! El n-a confiscat proprietăți, așa cum au făcut ceilalți! Din banii lui și-a făcut armată și a împlinit «pohta ce-am pohtit-o eu!»: Țara Românească, Ardealul și Țara Moldovei!
“Un ideal național se plămădește, mai întâi pe altarul bisericii unite cu Roma”
– Rep. Dar, să nu uităm pe boierii care l-au ajutat și care i-au fost mereu alături!
-Frații Buzești au urmărit interesele lor, pentru asta l-au urmat pe Mihai Viteazul! Vedeți, mi-ați vorbit de «ideal», dar noi nu vorbim de un ideal național, decât după ce se plămădește, iar aici, poate intrăm într-un ușor dezacord, deci, acest ideal se plămădește mai întâi pe altarul bisericii greco-catolice, al bisericii unite cu Roma, ceea ce numim «Școala Ardeleană»! Este «intelighentia» ardeleană, formată în interiorul bisericii greco-catolice! Problema Transilvaniei este extrem de complicată! Poate discutăm altădată despre ea! Deci, acești copii de țărani români au avut posibilitatea să se înscrie la școlile statului!
– Rep. Doamne, dar, dacă mă gândesc numai la Andrei Șaguna, un ziditor de ortodoxie, unul dintre cei mai mari ierahi ai bisericii dreptmăritoare din Transilvania secolului al XIX-lea!
-Dar, Andrei Șaguna a colaborat foarte bine cu biserica greco-catolică! De aceea, a și avut succes! Prin urmare, la 1699, prin Pacea de la Karlowitz…
– Rep. După asediul Vienei(1683), apoi Tratatul de la Karlowitz!
-Deci, Transilvania intră sub dominația austriacă, urmează Diploma Leopoldină, o constituție pentru Transilvania, apoi, la 1700, sinodul de la Alba Iulia, cu Episcopul Dionisie Anghel, așa cred că se numea, când nouă epitropi trec la Biserica unită cu Roma! Ei o numesc biserica orthodox-catolică! Și o consideră «puntea» de legătură între creștinismul de rit apusean greco-catolic și cel răsăritean de rit orthodox!(VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
