Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Decerebrarea» și «arta simulacrului» în societatea românească de azi

Am revenit cu fervoare și o vom face și de acum înainte, cu aceeași pasiune și cu același interes legitim, care se regăsesc în provocările societății românești de ieri, de azi și de mâine, la ideile acroșante pe care le aflăm detaliate în excepționala lucrare «ROMÂNIA SUB INVAZIA MÂRLĂNIEI – O alertă sociologică», de Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Cluj-Napoca, Editura “Ecou Transilvan”, 2014, pentru a expune o serie de implicații sociologice privind procesul «decerebrării» conștiinței apartenenței la comunitate și la psihologia grupului social, într-o societate în care «arta simulacrului» vădește resorturi nebănuite și chiar unele efecte devastatoare asupra comportamentului individual educațional, ca să nu mai vorbim despre impactul decisiv asupra mentalului colectiv!

“Folosesc cuvintele vulgare ca să arate că ei sunt într-o situaţie foarte bună”
Conceptul referitor la ceea ce numim «decerebrare» la nivelul segmentului social, desigur, nu se rezumă nicidecum la sensul strict etimologic pe care îl găsim în dicționar și care privește “o îndepărtare a emisferelor cerebrale, practicată experimental pe animale, în cadrul studiilor asupra funcțiunilor diferitelor părți ale creierului” sau acea “stare, de obicei ireversibilă, caracterizată prin rigiditate musculară spontană sau declanșată de stimuli dureroși, prezentă la bolnavii în comă”, deoarece autorii cărții la care facem referire au în vedere aspectul psiho-sociologic prin care unele persoane “folosesc cuvintele vulgare într-un mod direct şi puternic, nu doar ca să se impună, ci ca să arate că ei sunt într-o situaţie foarte bună”(sic??!!), mai ales că la toate palierele vieții sociale, dar mai ales în «cotloanele» politicianismului exasperat de vulgaritatea campaniei electorale, se demonstrează că trăim într-o societate prea sensibilă și dispusă la scandal, telenovelă, indiscreţie picantă, senzaţional şi vulgaritate, în contrast cu ceea ce se mai întâmplă în ţările cât de cât normale, pe fondul unui proces de tabloidizare a ziarelor şi a posturilor de televiziune la cote alarmante, mai ales că extrapolând puțin, parcă ne aflăm la nivelul alienant al simptomului unei primejdioase degradări sociale, morale şi intelectuale, în care decența, bunul gust şi buna cuviinţă sunt aruncate în «bena» produselor reziduale, al containerelor de gunoi, când constatăm că pe aproape toate canalele televizuale se difuzează atâta dejecţie verbală, că ceas de ceas și clipă de clipă suntem invadați de vulgaritate și aproape neverosimil suntem angrenaţi într-o voluptuoasă scormonire prin subteranele sordide ale “cotidianului” de prost gust, că la capitolul «actualități» ni se prezintă situații care supralicitează: moartea, divorţul, adulterul, micile fiţe erotice ale unor persoane decerebrate, violul, crima, accidentul, scandalul sau dihonia «ofițerilor sub acoperire», de parcă principala menire a noastră este să ne spionăm unii pe alții și să râdem de noi înșine! Asiști aproape paralizat la catalogul unei “culturi” autohtone cu parfum balcanic, ce ajunge de multe ori să semene a groapă de gunoi de la periferia societății, cu fluierături și huiduieli la sărbătorile naţionale şi la înmormântări, cu dezvăluiri din alcovul cuplurilor deocheate, cu erotismul și beția celor care ar trebui să asigure ordinea și liniștea publică, cu disputele interlopilor, în condițile în care talk-show-ul politic a decăzut în retorică de mahala, în tacla de bodegă și în sentimentalism turmentat, mai ales când constați că buna-creștere și educația sunt într-o comă profundă ce conduce ireversibil către o problemă psiho-sociologică gravă!

“Procesul de decerebrare este atât de pervers, încât vădesc afinităţi…”
Autorii cărții «România sub invazia mârlăniei, o alertă sociologică» ne demonstrează că “Procesul de decerebrare este atât de pervers, încât vădesc afinităţi comuniste chiar şi unii membri de vârf ai partidelor istorice şi, respectiv, este atât de inerţial, încât, chiar şi tineri care au absolvit cu unele rezultate universităţi occidentale de faimă se manifestă în cel mai îmbâcsit mod comunist”, ceea ni se pare o viziune unilaterală și cu o tentă politică reducționistă, pentru că alienarea și debusolarea socială sunt vechi de când lumea! Așadar, pentru autori, «decerebrarea» este o marotă a ideologiei comuniste, ceea ce nu epuizează nicidecum întreaga conotație a termenului, pentru că vulgaritatea și dezmățul din lumea de azi, poate că ar face invidioși până și pe «mizerabilii» lui Victor Hugo sau pe «idiotul» lui Dostoievski. De aceea, adresându-le domnilor autori ai cărții o invitație la dialog, am dori să le atragem atenția că publicul românesc nu este nici pe departe «idiot», sau o parte însemnată a publicului, mai bine zis, pentru că acest public nu este unul imbecil, decât dacă te ocupi asiduu, pe termen lung, de imbecilizarea lui, dacă îl hrăneşti ani întregi cu deşeuri și reziduuri verbale și informaționale de slabă factură, iar abia atunci, oamenii noștri ar putea face indigestie la cozonac sau la sărmăluțe cu mămăliguță! Apare, așadar, argumentul «idiotului» din spatele ecranului sau chiar al celui de lângă tine: “dacă nu-ti place de ce te uiţi”? “n-ai decât să-ţi foloseşti telecomanda” sau “ce tot dădăceşti poporul cu palavrele tale? Dar, cum poți răspunde unor asemenea argumente intempestive și pline de acreală? Detașându-te de idiosincrasiile proprii sau de funcţionarea unei instituţii şi de posibilele ei efecte publice, de acești comercianți de informații care se consideră “publiciști” ai “hranei” noastre spirituale care se livrează la minut, până la intoxicare, multor tineri imprudenți și fără o educație bine conturată! Nu poate fi indiferent faptul că sunt puşi să “consume” putreziciuni verbale copiii minori, ca să nu mai vorbim de toţi cei care, cu un cuvânt vag, dar decisiv, se cheamă “electorat”, pentru că ei votează şi hotărăsc, cine va conduce destinele noastre! Iar dacă minţile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane şi de trivialităţi de gang, “savurând în extaz vomismentele unor televiziuni şi ziare de diversiune politruco-securistică” în care ne simțim vulnerabili la “kitsch” și nu ne putem preface că nu vedem nimic și putem renunța la datoria de a le atrage atenția, ne facem datoria de a le semnala pericolul celor încă educabili!

“Efectele decerebrării – se constată că această stare s-a extins în toată societatea”
Da, pe bună dreptate, autorii cărții la care  facem referire, nu ezită să fie ei înșiși excesiv de onești și de concreți, atunci când redau expresii și fapte care nu pot fi eludate nicidecum. De fapt, ei ne atenționează prin cuvinte care ar trebui rostite mai cu sfială într-o carte care se respectă, chiar dacă ele fac parte din cotidianul cenușiu al vieții noastre, spunând că: “Efectele decerebrării transpunându-se şi sub forma stării de pulime, se constată că această stare s-a extins în toată societatea, diferenţiindu-se, în funcţie de statusul social, la nivelul categoriilor favorizate prin ostentaţie (locuinţe, autoturisme, îmbrăcăminte, podoabe şi consum curent de fiţe) şi vulgaritate, iar la nivelul categoriilor defavorizate, prin promiscuitate (lenevie, sărăcie, mizerie, vicii, depravare, violenţă) şi, desigur, vulgaritate. Vulgaritatea fiind comună întregii societăţi, se exteriorizează printr-un arsenal de înjurături şi injurii, între care tronează expresiile «ce pula mea», «băga-mi-aş pula», «du-te-n pula mea!», iar din moment ce aceste expresii sunt împroşcate, în pofida absenţei instinctului, de băieţei de vârste din ce în ce mai mici şi, în pofida absenţei organului, de doamne şi domnişoare de condiţie din ce în ce mai bună şi chiar şi de fetiţe de vârste din ce în ce mai mici, rezultă că ele sunt atât de înrădăcinate şi de generalizate, încât au intrat în mentalul naţional ca sloganuri ale identităţii de neam, ceea ce îi face pe mulţi români să considere că «am ajuns un fel de de neam al lui Pulă»”(!). Cam dure expresiile și chiar jenante, dar, nu ne rămâne decât să constatăm cu amărăciune că în ultmă instanță: «Quod erat demonstrandum», ca într-un sofism despre care le vorbeam elevilor la logică, o eroare de limbaj care decurge din universul sordid în care ne afundă! Din fericire, am spune noi, «realul» nu se reduce la sublimităţile vieţii şi ale pseudo-culturii de mahala, mai ales dacă vulgaritatea și promiscuitatea există şi au drept sălaș în perimetrul gazetăriei sau al micului ecran, al mass-media! E adevărat, ne agasează de multe ori mirosul de nespălat sau de cadavru, există şi voma beţivului sau cea verbală a nesimțitului de duzină, așa cum există şi râsul prostesc şi înjurăturile exhibiţioniştilor de pe stadioane, ale pedofililori şi ale tâlharilor, ale sadicilor care ocultează limitele vieții, dar laturile mitocăniei sunt nedefinite!

“În raport cu «pulimea», conceptul politologic de electorat captiv este impropriu”
În concluzia de azi, putem spune că autorii noștri sunt consecvenți cu ei înșiși, perseverenți în tot ceea ce fac, pentru că într-un dialog interesant cu autorul propriu-zis al cărții, d-l Nicolae Grosu, fostul meu coleg de facultate, printr-un citat din paginile cărții, el îmi atrăgea atenția că: “Fiind de aşteptat că un asemenea neam să nu îşi dorească proiecte, ci amăgiri, şi nici soluţii, ci chilipiruri, este cert că, dacă oamenilor li se oferă la alegeri o porţie de fasole şi un ţoi de ţuică este veselă un ciclu electoral, patru ani nefăcând altceva decât să rânjească tâmp, să se scobească în nas, să se scarpine în fund şi/sau la testicule şi în plus să se şi vaite, motiv pentru care se poate considera că în raport cu pulimea, conceptul politologic de electorat captiv este impropriu, cuvântul «electorat» provenind, totuşi, de la a alege, a opta, propriu în acest caz fiind sintagma fixaţie idolatră, ceea ce este de domeniul patologiei”(!), pentru că dincolo de «arta simulacrului», poate că n-ar strica să căpătăm, din partea emisiunilor de informaţii şi de divertisment, poate și din partea unor dezbateri electorale, câte o pauză vindecătoare! Poate o gură de aer tămăduitor și restaurator, iar ideea că realul este nemărginit şi că toate compartimentele sale sunt la fel de “legitime” ne va îngădui, în curând, să transformăm privatul în privată şi, de dragul comodităţii, să umblăm pe stradă în lenjerie intimă, cu scopul de a crea, de a promova și a sprijini o societate civilă în România. Dar, să fie una care să dea glas fiecărei idei bine gândite, menite să aducă îmbunătățiri în satele noastre, în orașe, dar și în ființa națiunii noastre! Am dori ca această lucrare, ca și multe altele sau puține care mai apar de acest gen, să le redea românilor demnitatea și încrederea de care au nevoie în efortul lor de a-și croi drum spre o nouă realitate. Dacă vorbim despre «decerebrarea» și «arta simulacrului» în societatea românească de azi, așa cum o face cartea «România sub invazia mârlăniei – o alertă sociologică», lectura cărții poate fi o platformă menită să împuternicească societatea civilă, una care să dea glas oricărei idei menite să îmbunătățească ceva în comunitatea, în orașul sau națiunea în care trăim. Dorim să creăm inițiative în mentalul nostru individual și colectiv, în oricare dintre oamenii care trăiesc azi în România, fie ei părinți, prieteni, elevi sau colegi de muncă!
Putem spune că toți avem astăzi ocazia de a da o direcție nouă mersului lucrurilor din această țară, indiferent de spațiul geografic unde trăim, dacă fiecare dintre noi poate avea ceva bun de oferit! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA