Cu privirea blajină şi mângâietoare, cu vocea blândă şi uşor întrebătoare, cu ochii care te iscodeau printr-o seducătoare şi adâncă lumină strălucitorae a sufletului, în acest fel m-a întâmpinat în curtea Şcolii generale din Arcani, domnul profesor Grigore Pupăză, în acea toamnă târzie a unui an 1976, binevoitor de bogat în evenimente culturale şi educaţionale, deoarece, după ce fusesem repartizat cu un an în urmă inspector în sistemul culturii gorjene, ca proaspăt absolvent de sociologie şi oarecum considerat un tânăr de perspectivă, cu atenţie direcţionat de către domnul preşedinte Constantin Băleanu să realizez un studiu despre societăţile culturale din Gorj, am avut posibilitatea extraordinară de a cunoaşte oameni de mare omenie, care au influenţat covârşitor viaţa mea la început de activitate şi care au împodobit ca nişte «candelabre spirituale» un arc al «minunilor lumii», cu adevărat inconfundabil şi irepetabil în curgerea ineluctabilă a timpului. Cu privirea blajină şi mângâietoare, cu vocea blândă şi uşor întrebătoare, cu ochii care te iscodeau printr-o seducătoare şi adâncă lumină strălucitorae a sufletului, în acest fel m-a întâmpinat în curtea Şcolii generale din Arcani, domnul profesor Grigore Pupăză, în acea toamnă târzie a unui an 1976, binevoitor de bogat în evenimente culturale şi educaţionale, deoarece, după ce fusesem repartizat cu un an în urmă inspector în sistemul culturii gorjene, ca proaspăt absolvent de sociologie şi oarecum considerat un tânăr de perspectivă, cu atenţie direcţionat de către domnul preşedinte Constantin Băleanu să realizez un studiu despre societăţile culturale din Gorj, am avut posibilitatea extraordinară de a cunoaşte oameni de mare omenie, care au influenţat covârşitor viaţa mea la început de activitate şi care au împodobit ca nişte «candelabre spirituale» un arc al «minunilor lumii», cu adevărat inconfundabil şi irepetabil în curgerea ineluctabilă a timpului.
Traiectoria extrem de tumultoasă a vieţii domnului Grigore Pupăză
Cred că în astfel de circumstanţe pătrunse de miracolul disponibilităţilor creatoare s-au cristalizat pentru mine coordonatele portretului unui Om despre care auzisem atâtea lucruri frumoase şi reţinusem o serie de aprecieri elogioase la adresa dascălului de excepţie, a omului de vastă cultură, pe care îl comparam atunci cu Domnul Constantin Mesteacăn, de la Polovragi, dar, cu o viaţă atât de zbuciumată, pentru a-l cunoaşte «acasă la dânsul» pe întemeietorul Muzeului Etnografic şi de Artă populară din Arcani şi de pe întreaga Vale a Jaleşului, pătrunzând în acest fel în cămările tăinuite ale cercetătorului neobosit pe tărâmul atât de roditor al activităţilor culturale din Gorjul «istoric şi pitoresc» cel atât de bine şi de frumos cuprins în scrierile lui Alexandru Ştefulescu. Ceva mai târziu, după ce trecusem în învăţământ, pe la sfârşitul deceniului al optulea şi începutul anilor optzeci, ai secolului trecut, am avut posibilitatea fericită de a-l cunoaşte îndeaproape şi pe fiul Domnului Grigore Pupăză, reputatul profesor de matematică, Dan Pupăză, fiind colegi la Liceul de la Bârseşti, iar cu acest prilej, am înţeles bine că «aşchia nu sare departe de trunchi», că dintr-un dascăl de mare valoare odrăsleşte tot un om de valoare! După ce am înţeles din diferite surse pe care le-am ascultat cu mare discreţie, traiectoria extrem de tumultoasă a vieţii domnului Grigore Pupăză, în anii din urmă, i-am destăinuit şi bunului meu prieten, profesorul Dan Pupăză, faptul că momentele cheie ale vieţii tatălui său sunt însoţite de cifra magică «7», deoarece Muzeul Etnografic a fost înfiinţat în anul 1967, Nenea Grigore a ieşit la pensie în anul 1977, iar trecerea la cele veşnice s-a petrecut în anul 1997, ceea ce face ca în anul 2017 să avem posibilitatea de a sărbători o jumătate de veac de la înfiinţarea muzeului, patruzeci de ani de când a ieşit la pensie profesorul Grigore Pupăză şi douăzeci de ani de când s-a înălţat la cer! Obiectele care alcătuiesc patrimoniul Muzeului Etnografic de la Arcani
Cu ajutorul «Conaşului», aşa cum îmi place mie să-l alint pe Dan Pupăză, am redescoperit actuala înfăţişare a Muzeului, amenajat în câteva camere ale unei clădiri construite în stilul arhitecturii tradiţionale gorjeneşti, ce se găseşte în perimetrul centrului civic al comunei, având în preajmă biserica, sediul primăriei, dispensarul şi farmacia, clădirea şcolii şi sediul căminului cultural. Vizitându-l cu un interes oarecum sporit, după mai mulţi ani, se poate aprecia că obiectele care alcătuiesc patrimoniul Muzeului Etnografic de la Arcani dezvăluie o mare varietate de «unelte» ţărăneşti din zona satelor de moşneni de pe Valea Jaleşului, o diversitate de valori materiale şi spirituale care definesc specificul nostru gorjenesc în contextul artei populare româneşti, această «oglindire a tezaurului» poporului român care ne face unici şi inconfundabili în cultura lumii, un domeniu fascinant în care se îmbină armonios moștenirea artistică populară cu o activitate încă vie, în multe regiuni ale țării, prin anumite centre meșteșugărești, dar, mai ales prin muzeele etnografice de mare valoare şi de veche tradiție. Ca o înmănunchiere a unor elemente de cultură materială și spirituală, arta populară gorjeanească reflectă specificul unei zone din care a «răsărit» marele Brâncuşi, un spaţiu de viaţă cu un profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre utilul și frumosul care se regăsesc în coloritul viu al costumelor populare, în exprimarea raportului dintre cerințele utilitar-materiale cu aplicaţii practice, cu implicaţii estetice reflectate în arhitectura populară, mai ales în cea bisericească. Ar fi multe de spus despre modul în care Muzeul Etnografic din Arcani păstrează pentru actualitate, dar, mai ales pentru viitorime, ceea ce se dovedesc a fi îmbinarea clară și eleganța sobră a pieselor de îmbrăcăminte, prin valoarea broderiilor cu un pătrunzător şi elevat rafinament cromatic al țesăturilor și cu frumusețea formelor și a ornamentelor ceramicii tradiţionale, atât de fascinantele dantelării ale crestăturilor în lemn, toate purtând pecetea vie a specificului unei zone etnografice care oferă atâtea minuni ale desfătării sufletului şi care pot să asigure pentru totdeauna un caracter de permanentă continuitate și de o varietate surprinzătoare, întemeiată pe un fond unitar al produselor create.
Muzeului Etnografic de la Arcani trebuie să poarte pentru totdeauna pe frontispiciu numele întemeietorului său
Cred că mintea ascuţită a dascălului Grigore Pupăză şi a omului de aleasă cultură a ştiut întotdeauna să selecteze ceea ce este autentic în actul de cultură, pentru a-l deosebi de ceea ce se dovedeşte contrafăcut, superficial şi de imitaţie, pentru că în sufletul său plin de nobleţe şi de pasiune a strâns mereu gânduri şi suferinţe, sentimente şi trăiri emoţionale care se regăsesc în anumite împletituri din alun şi răchită, coşurile acelea mari cât carul, în care se recoltau strugurii, obiectele casnice confecţionate din paie de grâu, de secară sau de ovăz, foi sau pănuși de porumb, toate în strânsă legătură cu ocupațiile curente ale locuitorilor de pe Valea Jaleşului. Se remarcă faptul că agricultura, pescuitul, vânătoarea, culesul din natură, cum am spus, coșuri de tot felul, unele mai mari pentru cărat pește și pentru culesul și transportul strugurilor, altele mai mici, pentru zmeură sau afine, mai înalte, purtate pe spate pentru greutăți, mai lunguiețe, de genul papornițelor sau chiar rotunde, de dus mâncare la câmp, lese și garduri pentru prins pește sau pentru garduri la stână, coșuri pentru căruțe sau pentru a duce la biserică «hrană» de dulce sau de post pentru pomenirea morţilor, ca să nu mai spunem că la Arcani sunt şi exemplare de obiecte din împletituri de nuiele aduse din interiorul unor case gorjeneşti care serveau ca mobilier în alcătuirea unor platforme de pat, leagăne de copii, pentru agățat de grindă sau de purtat pe spate, un lucru care atestă ceea ce a însemnat prima tehnică pentru construirea locuințelor, sub forma pereților împletiți din nuiele groase. Analizând problema prezentării Muzeului Etnografic de la Arcani, un lăcaş de cultură care trebuie să poarte pentru totdeauna pe frontispiciu numele întemeietorului său, Grigore Pupăză, considerăm că în momentul de faţă, prezentarea obiectelor etnografice din colecţia obiectelor expoziţionale pe un palier managerial eficient şi modern presupune şi găsirea unor noi modalităţi de prezentare, spre informarea publicului larg, a turiştilor, în special, a materialelor expuse în sălile de muzeu, care să ţină pasul cu realităţile zilelor noastre, pentru a fi depăşită imaginea unor activităţi culturale de tip static şi contemplativ, pentru că prietenul meu, profesorul Dan Pupăză, va trebui să iniţieze şi o nouă formă de prezentare a exponatelor, în care ghidul sau persoanele specializate din cadrul muzeului să interacţioneze cu publicul, cu vizitatorul, să dea viaţă obiectelor, chiar prin crearea unor ateliere de lucru tematice stabile sau sezoniere în incinta muzeelor, în care publicul să fie direct implicat în procesul de comunicare-instruire, printr-o activitate preponderent intuitivă. Aceste ateliere tematic structurate, se completează cu expunerile prezentate în mod curent, folosind o serie de metode de prezentare de tip cognitiv-sincretic, pentru a lega vechiul spaţiu temporal din zona Arcanilor cu prezentul, şi pentru a reconstitui într-o manieră mult mai veridică unele fenomene culturale specific zonei, în toată plenitudinea lor, asemeni unor modele de lucru folosite în mediul didactic, în strânsă corelare cu formele de marketing utilizate în toate activităţile actuale de expunere sau de prezentare eficientizată. Desigur, implementarea unor astfel de modalităţi depinde şi de capacitatea organizatorică a administraţiei publice locale, a instituţiilor sau a persoanelor abilitate în acest sens.
O «radiografiere» a «veşniciei care s-a născut la sat»
În cazul prezentării unor obiecte sau momente culturale care aparţin stilului de viaţă din trecutul satelor de pe Valea Jaleşului, într-un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat, se pot aduce în primul plan al actualităţii, într-o manieră sincretic-intuitivă deosebit de eficientă, anumite informaţii detaliate care nu îşi mai au corespondentul în modelul socio-cultural contemporan. Dacă priveşti cu atenţie exponatele din cele patru camere care alcătuiesc muzeul, descoperi o paletă largă de obiecte arheologice şi istorico-documentare de mare rezonanţă, unelte specifice ocupaţiilor locului, inscripţii de însemnătate deosebită, monede rare, sigilii de epocă, bijuterii de valoare, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme folosite în luptele purtate, însemne funerare de păstrare a memoriei celor care au fost, deci, mărturii materiale şi documentare privind istoria locală, însoţite de manuscrise, cărţi vechi şi cu valoare bibliofilă, documente şi tipărituri de interes economic şi social referitoare la dreptul de proprietate, multe documente de arhivă, hărţi şi materiale cartografice, obiecte cu valoare memorialistică, obiecte şi documente cu valoare numismatică, monede şi decoraţii, insigne, drapele şi stindarde, fotografii, costume populare bărbăteşti şi femeieşti, toate înscriindu-se ca adevărate «pagini vii» de istorie, civilizaţie, religie, cultură, literatură, artă, ocupaţii, pasiuni, inovaţii, în plenitudinea lor însumând, ca într-o chintesenţă, cultura şi civilizaţia satelor de pe Valea Jaleşului. Acestea toate le-a adunat cu sufletul său mare Domnul Grigore Pupăză şi pe toate le-a lăsat ca moştenire urmaşilor săi! În Muzeul Etnografic de la Arcani se dezvăluie în toată splendoarea lui, decorul satului ca unitate de viaţă continuă, meşteşugul artizanal de un mare interes artistic, ceea ce confirmă faptul că specificul construcțiilor țărănești se caracterizează prin factura sa stilizată și viguros reliefată, mai ales datorită tehnicii folosite: cioplirea și dăltuirea în lemn a unor obiecte cum ar fi consolele ferestrelor, tocurile şi ramele ușilor și ferestrelor, porțile mari, intrările în grajduri, toate ornamentate cu motive scoase puternic în relief, ceea ce demonstrează că acest corifeu al culturii populare tradiţionale ne-a demonstrat ce înseamnă în activitatea gorjeancelor munca la războiul de ţesut orizontal, de acesta fiind legată principala îndeletnicire a femeilor din mediul rural pe timp de iarnă. Prin obiectele pe care le-a strâns cu migală Domnul Grigore Pupăză, adevărate odoare pe care le-a aşezat cu măiestrie de artizan înnăscut, nu avem decât o «radiografiere» a «veşniciei care s-a născut la sat» şi o dovadă incontestabilă că în unduirea unui arc peste timp, prin tot ceea ce a însemnat confecţionarea acestor «nestemate» se poate realiza şi o temeinică specializare, un mesaj ancestral transmis din generație în generație.
Profesor, Vasile GOGONEA
