– Rep. Domnule Profesor. univ. dr. Adrian Gorun, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, al cărui președinte sunteți, organizează mâine, 11 martie 2018, un nou forum de amplă dezbatere, mai exact, o conferință națională, de data aceasta, pe tema educației, o temă la îndemâna dumneavoastră și care vă preocupă de mulți ani, mai ales că sunteți autorul unui proiect care vizează o nouă Lege a Educației Naționale, de aceea, v-aș ruga să ne spuneți, pentru început, de ce vă axați pe ideea «crizei de identitate» a unui asemenea domeniu de bază al vieții societății?
-Conferința «Educația și criza de identitate», pe care o organizează Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, mâine, 11 martie, face parte dintr-un amplu proiect pe care ni l-am asumat, acela de a face din comunitatea academică un actor implicat în viața cetății, un actor care nu doar coparticipă, ci și oferă soluții la problemele majore pe care realitatea în devenire le ridică. Ce facem noi, la Târgu Jiu, ar trebui să facă toate universitățile din România, mai ales că instituțiile de învățământ superior se bucură de credibilitatea epistemică în cercuri relativ extinse. Spațiul universitar – un spațiu eminamente cultural – nu se limitează la coordonate fizico-geografice, pentru că valorile care-l populează conțin imanența universalității. La fel ca ideile, valorile trebuie să circule, să se obiectiveze și să se tezaurizeze, indiferent de loc și de timp. Altfel, ne îndreptăm spre un dezastru! Și nu numai în educație. Necunoscând, dar mai ales, cunoscând, dar nerecunoscând evidența, nu facem altceva decât să acceptăm și să ne asumăm căderea.
“Gândesc, pentru Târgu-Jiu – spațiul eliberării Marelui Brâncuși, – exact ceea ce consider eu că merită!”
– Rep. Se pare că ați făcut din Municipiul Târgu-Jiu un fel de Grădină a lui «Academos», de sorginte platoniciană, pentru că iată, orașul lui Brâncuși polarizează atenția și se impune prin osârdia unor «oameni destoinici» ca dumneavoastră, cum ar spune Socrate, devenind centrul de greutate al dezbaterilor actuale de mare interes!
-Polisurile grecești au avut meritul de a crea agora, acest spațiu public în care cetățenia și-a dobândit menirea. Însă, iluziile au creat și utopii! Iar utopiile au produs – în atâtea cazuri rememorate de istorie – destule victime, una dintre ele fiind însuși Socrate. Gândesc pentru Târgu-Jiu – spațiul eliberării Marelui Brâncuși, – exact ceea ce consider eu că merită. Iar eu, consider că destinul său pe harta spirituală a lumii este unul ce se traduce în termeni de prestigiu!
– Rep. Totuși, de la «criza de identitate a Europei», pe care ați supus-o atenției cu puțin timp în urmă, cum ați ajuns la «criza de identitate» a unui domeniu atât de sensibil, am spune, fundamental, cum este acela al educației?
-Criza de identitate a Europei de azi, a făcut obiectul unor cercetări de anvergură întreprinse de elita intelectuală a bătrânului continent. Europa nu este doar un spațiu geografic, un continent, ci și o stare de spirit. Ea îngemănează elemente care-i conferă identitate, atât în spațiul fizico-geografic, preconstituit, cât și în spațiul axiologic, construit. Vedeţi, Europa este cultură obiectivată într-o civilizație multimilenară, cultură și civilizație întemeiate în seturi de valori comune, dar și în conștiința apartenenței (individuale, comunitare), conștiință care, deopotrivă, unifică, dar și disjunge. Unifică în cadrul spațiului european, redus geopolitic la Uniunea Europeană și disjunge în spațiul atomizat – faliile culturale/de civilizație despre care vorbește Samuel P. Huntington. Fiind o stare de spirit manifestă, prin care conștiința identității promovează imperative categorice, dar și imperative relative, Europa repudiază ingerințele în sfera identității, dar acceptă societățile plurale. Și, peste toate acestea, Europa este o construcție istorică în care și-a dezvoltat arhitectura propriei identități.
“Confundând inovația cu brambureala generalizată, unii distrug și ceea ce a mai rămas din edificiul identității educației noastre”
– Rep. Domnule Președinte, se pare că «reformatorii» de ocazie ai perioadei de tranziție au devenit, astăzi, prin balansoarul trambulinei politicianiste, niște «experți» ai reformei educaționale care se doresc a fi avizați, prin ștergerea identității noastre naționale, prin aceste elucubrante variante de planuri-cadru pentru gimnaziu, cu locul jenant de o oră pe săptămână care i se rezervă istoriei, ca disciplină de studiu în procesul de învăţământ, iar disciplina Limba şi literatura română este redusă cu o oră, ca să nu mai vorbim de faptul că latina este scoasă totalmente din orarul elevilor!
-Înțeleasă ca ansamblu al însușirilor calitative esențiale prin care educația se definește ca domeniu distinct, însușiri care-i asigură unicitatea, raritatea, scopul și finalitățile prin raportare la alte domenii, cât și la sine, identitatea educației românești a fost fundamentată teoretic și consolidată în plan real într-un spațiu temporal apreciabil. Atât în perioada fundamentării, cât și a consolidării și dezvoltării, construcția identității presupune un set de elemente care-i circumscriu coordonatele prin care educația românească se identifică în raporturile cu educația din alte arii culturale. Pe scurt, aceste coordonate indică, prin ce contăm și cât contăm în lume! «Reformatorii» de ocazie despre care vorbiți, nu sunt doar robii imitațiilor sterile, ci și promotorii formelor fără fond. Prin diverse inginerii, confundând inovația cu brambureala generalizată, unii distrug și ceea ce a mai rămas din edificiul identității educației noastre, edificiu durat prin sacrificiile elitei intelectuale care a pus bazele statului modern român și ale națiunii române. Sute de asemenea personalități îmi vin în minte – de la D. Cantemir la Spiru Haret, de la C. Angelescu la N. Iorga, însă spațiul nu-mi permite să le amintesc pe toate aici. Lor le datorăm strălucirea și prestigiul în spațiul universal al educației!
– Rep. Cum vedeți «dialogul la distanță» dintre două personalități de marcă ale conferinței naționale, două competențe de înaltă ținută științifică, iar aici am în vedere un critic întemeiat, cum este domnul Nicolae Manolescu, față în față cu analistul de mare profunzime, care este domnul Andrei Marga?
-Din păcate, Domnul Andrei Marga nu poate veni, dar a trimis un material conferinţei noastre, despre «Confuziile din educaţie».
– Rep. Apreciez ca fiind extrem de profundă și de inspirată opinia dumneavoastră prin care doriți să stopăm «intelectualismul utilitarist» care duce la vulgarizarea educației și a culturii noastre naționale, de aceea, am dori să ne spuneți, dacă acesta poate fi și unul dintre obiectivele conferinței naționale de la Târgu-Jiu?
-Vedeţi dumneavoastră, practic, este vorba despre un antiintelectualism utilitarist, originat în abordările simpliste și pseudoștiințifice ale pragmatismului american. În esență, acest curent, care, din păcate, a contaminat gândirea multora, îndeosebi în era globalizării, promovează idei anticulturale și antiștiințifice, militând pentru destructurarea sistemului de valori, pe motivul de inutilitate, motiv «decretat» chiar de exponenții acestui curant. Fiind minimalizate, cultura și știința sunt trecute în derizoriu, chiar declarate ca fiind desuete.
“Ca o relație între oameni, educația identifică cel puțin doi interlocutori, educatorul și cel educat”
– Rep. Cu mult respect, vă solicit să ne detaliați conceptul de «comunicare educațională», ca modalitate de interacțiune interumană, cu precizarea unor sincope ale acestui tip de comunicare și a rolului acestora în adâncirea crizei de identitate!
-Educația nu este un proces în sine, derulat în afara relațiilor sociale și a contextului social-istoric, cum am mai spus-o. Ca o relație între oameni, educația identifică cel puțin doi interlocutori, educatorul și cel educat, care se află într-un context și recurg la un cod pentru a putea comunica. Suportul ontic al procesului educațional este reprezentat, deci, de relația dintre interlocutori, orice unilateralizare conducând la rezultate incomplete, chiar la eșecuri. Prin urmare, nici educația pozitivă (exacerbarea rolului educatorului), nici educația activă (supralicitarea rolului subiectului supus educației), nu reprezintă răspunsurile edificatoare la problema unei educații care-și acoperă finalitățile proiectate.
– Rep. În calitate de moderator al dezbaterilor, care sunt așteptările dumneavoastră în privința scopurilor pe care vi le propuneți pentru promovarea ideilor novatoare în educație, după încheierea Conferinței Naționale de la Târgu-Jiu, atât de acroșant intitulată «Educația și criza de identitate»?
-Aștept o conștientizare asupra diagnosticului, de loc îmbucurător, în privința educației naționale. Aștept «trezirea» la realitate a tuturor. Până nu e prea târziu! Noi am propus soluții, încă din iunie 2015.
– Rep. Vă mulţumesc mult pentru acest interviu, Domnule Preşedinte, Adrian Gorun, şi dorim cu toţi, succes deplin Conferinţei de mâine, care, sperăm să adopte şi o rezoluţie interesantă!
Profesor, Vasile GOGONEA
Doi gargaragii pe un balansor, vorbe goale la claca de seara.