Cultura

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Dumnezeul Milei şi al Iubirii înseamnă şi Dreptatea Înfricoşătoarei Judecăţi

 | 09 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne), Ap.1 Corinteni 8,  8-13;9,1-2;Ev. Matei 25, 31-46), însufleţiţi de harul minţii noastre plecate cu smerenie înaintea proniei divine, vom realiza faptul că învăţătura Sfintei Biserici, bazată pe Sfânta Scriptură şi mărturisită de fiecare dată în cadrul Sfintei Liturghii, ne arată că Dumnezeul Milei şi al Iubirii înseamnă şi Dreptatea Înfricoşătoarei Judecăţi, atunci când Însuşi Dumnezeu Tatăl îi va face pe toţi morţii să învie spre a fi judecaţi şi apoi recompensaţi ori condamnaţi pentru faptele lor bune sau rele. Uneori, în rândul mirenilor, dar, din păcate, chiar şi printre anumiţi slujitori ai Bisericii, apare ideea că Dumnezeul Noului Testament, revelat în chip desăvârşit de Hristos Domnul, ar fi un Dumnezeu exclusiv al milei şi al iubirii, Care nu face decât să ne ierte într-un mod cu totul necondiţionat, pentru că aceasta ar fi menirea Sa, de a iubi şi de a ierta pe toţi oamenii, ştergându-le faptele lor păcătoase, în pofida faptului că judecata cuprinde şi promisiunea că Domnul va veni şi-Şi va aduna copiii şi că nu va mai fi nici o suferinţă şi nici un rău nu va mai exista, deoarece trebuie să înţelegem limpede că nu vom fi judecaţi după standarde omeneşti, ci, măsura după care vom fi judecaţi este afirmaţia severă şi absolută a Lui Dumnezeu!

Semnatura eletronica CertDigital

“Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale”
În Duminica aceasta, ultima a Triodului, vedem că o astfel de părere care generează confuzie este cu totul eronată şi în totală contradicţie cu mărturiile profeţilor, în general, cu Sfintele Evanghelii, în mod special, deoarece Dumnezeu îi iubeşte pe cei răi, ca şi pe cei buni şi credincioşi, dar, în ultima instanţă, El va face, totuşi, dreptate, pedepsindu-i cândva pe toţi nemernicii şi criminalii lumii, care au săvârşit atâtea nedreptăţi pe pământ, în detrimentul semenilor lor, pe cei pe care legile omeneşti nu i-au pedepsit. Evanghelia Duminicii acesteia ne mai descoperă şi calitatea Lui Dumnezeu de Judecător drept, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos ne revelează acest adevăr abia spre sfârşitul activităţii Sale în lumea noastră, procedând ca şi marele profet Moise, adică, El a expus mai întâi principiile evanghelice şi abia apoi consecinţele respectării sau ale nerespectării lor. Altfel spus, la fel ca Moise, Hristos Domnul dă unele detalii privind maniera în care se va derula înfricoşătorul eveniment al judecăţii şi criteriile de evaluare a tuturor faptelor omeneşti, cu puţin timp mai înainte de Răstignirea Sa. Cu mult mai înainte, Dumnezeu le descoperise oamenilor faptul că El va judeca tot pământul pentru a răsplăti fiecăruia după faptele sale, fiindcă El nu poate săvârşi nedreptatea de a omorî pe cel bun împreună cu cel rău (Geneză 18, 25). De aceea, Hristos Domnul ne descoperă acelaşi mare adevăr, completând şi anunţând că deşi la baza judecăţii divine vor cumpăni mai mult bunătatea şi mila, nu va fi omisă nicidecum dreptatea. Lumea pământească ne este dată în faza de construcţie morală şi spirituală, cât suntem pe pământ, pentru ca să participăm toţi la această zidire, dar atunci când ea s-a sfârşit, nu mai poate participa nici unul dintre oameni la această construire, fiindcă totul e terminat şi nu mai avem inegalităţi de nivelat, nedreptăţi de îndreptat, frăţietate de realizat, pentru că în Împărăţia Cerului, toţi ne vom bucura de fericirea perfectei comuniuni. Chiar şi pentru îngeri, judecata aceea va însemna o descoperire a planului dumnezeiesc privitor la rânduiala lumii, iar, întrucât această cunoaştere a tuturor de către fiecare şi a fiecăruia de către toţi  înseamnă şi o apreciere, ea implică şi o participare a fiecăruia la judecata tuturor. Evident, dacă cei drepţi vor fi absolviţi în această judecată, ei nu vor fi judecaţi propriu-zis, adică, nu vor fi osândiţi, dar vor osândi împreună cu Dumnezeu pe toţi cei vizaţi de osândă şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au făcut binele, pentru că în acest fel se înţelege participarea Apostolilor la judecată (Mt. 19, 28; Lc. 22, 30), care trebuie extinsă la toţi drepţii (1 Cor. 6, 2). Noi nu putem şti dacă şi îngerii aşteaptă cu frică acea judecată şi pentru alt motiv decât acela al descoperirii planului de mântuire al Lui Dumnezeu.

Frica îngerilor e motivată şi de măreţia acestui act, ca şi de faptul că mulţi îi vor pierde acum definitiv pe oamenii care le-au fost daţi în grijă. Îngerii poate cunosc şi înainte de judecată mai bine decât oamenii încredinţaţi grijii lor, cele ascunse ale lor, şi le ţin mai bine minte, dar nu cunosc toţi gândurile şi faptele tuturor oamenilor, ci, numai pe cele ale unora. De aceea, ei aşteaptă cutremurându-se acea mare revelaţie asupra creaţiei şi a urmărilor ei, deoarece revelaţia respectivă nu va avea doar un caracter ilustrativ, descriptiv, arătându-ne doar cum a intenţionat Bunul Dumnezeu să devină Creaţia Sa şi cum au denaturat-o unii oameni, ci, va avea drept urmare apariţia unor imagini şi manifestări noi ale realităţii, deoarece Iisus Hristos intră, prin cea de-a doua venire şi prin judecata Sa, într-o nouă relaţie cu zidirea, descoperindu-Şi măreţia pe care nu Şi-o descoperise pe deplin mai înainte, fiind o nouă revelaţie a slavei la care a ridicat umanitatea şi totodată o mai deplină arătare a Lui Dumnezeu prin omenitate.

Atunci va zice şi celor de-a stânga: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”
Înfricoşata Judecată poate fi privită şi ca un moment al marilor surprize, deoarece, până atunci, unora le dăm cinste mai mare decât li se cuvine, fiindcă nu-i cunoaştem îndeajuns, iar pe alţii îi dispreţuim, fiindcă noi judecăm după cele ce ţin de exteriorul omului, de imaginea lui vizibilă. Despre surpriza care îi aşteaptă pe oameni la Înfricoşata Judecată a Lui Dumnezeu ne-a atenţionat Domnul Iisus Hristos, atunci când a spus că acei care par în veacul de acum a fi cei dintâi, vor fi cei de pe urmă în veacul viitor şi, invers, cei care par lumii acum ca fiind cei de pe urmă şi neluaţi în seamă de către nimeni, vor fi cei dintâi cinstiţi de Dumnezeu după pronunţarea sentinţei Înfricoşatei Judecăţi. Lumea noastră este cea a înşelării, a iluziilor, a domniei fariseilor, a cosmetizării imaginii reale, în care, din păcate, pe unii îi vedem la mare cinste, exagerat de corecţi şi de cinstiţi, în aparenţă, ba chiar sfinţi după criteriile noastre subiective de evaluare, iar pe alţii îi putem considera ca nişte păcătoşi, prăpădiţi şi nevolnici, întrucât nu se încadrează în criteriile noastre pretinse de evaluare «academică», mereu nestatornice, după cum nestatornic este şi comportamentul uman în viaţa cotidiană.

Aceia care vor primi binecuvântarea Lui Dumnezeu, nu vor trebui să facă lucruri imposibile, adică, să facă să nu mai existe foamete pe pământ şi nici să lupte pentru dispariţia oricărei boli sau să se ostenească pentru desfiinţarea închisorilor, ci, să facă, aşa cum spunea şi Isaia: «Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu-i în casa ta pe nenorociţii fără de adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l!» (cap. 58, 7). Sfânta Evanghelie şi istoria Bisericii probează că toate cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu privire la Apostolul Petru, Iuda, ca şi cele despre cetatea Ierusalimului, Capernaum, Betsaida şi Horazim s-au împlinit întocmai, mai ales că tot El ne-a atenţionat că mai curând va trece cerul şi pământul, decât să nu se împlinească în deplinătate cuvintele Lui. În concluzie, să reţinem că toţi cei care au făcut şi fac binele, se vor bucura pe deplin de recunoştinţa cu care vor fi întâmpinaţi de toţi cei asupra cărora s-a repercutat binele făcut de ei, deoarece tot binele şi tot răul făcute în lume nu vor apărea ca entităţi abstracte, ci imprimate în starea oamenilor şi în recunoştinţa sau în mustrarea cu care se vor întâmpina unii pe alţii, mai ales că pe toţi îi vom vedea şi îi vom recunoaşte la Înfricoşătoarea Judecată, cu faptele lor, cu urmele faptelor noastre în făptura lor şi cu răspunsul lor de recunoştinţă sau de mustrare pentru faptele noastre.

Îi vom vedea şi îi vom recunoaşte chiar pe cei asupra cărora s-au repercutat indirect faptele noastre, bune sau rele, atunci când se vor ivi din toate părţile faptele celui ce a făcut rele la vedere şi la suprafaţa conştiinţei, toate refuzurile de dialoguri frăţeşti cu fapta şi motivele pentru care de acum va fi lăsat într-o însingurare înspăimântătoare şi definitivă.

Marea şi importanta învăţătură a Evangheliei Duminicii acesteia ne arată că toţi vom fi judecaţi şi răsplătiţi după faptele noastre, iar Mântuitorul Iisus Hristos ne atrage atenţia că postul nostru pe care-l începem acum, dacă va rămâne un post neroditor, limitându-se doar la abţinerea de la anumite mâncăruri, va rămâne fără roade, ca şi rugăciunea şi orice altă faptă de evlavie a noastră, ca o dovadă că Dumnezeul Milei şi al Iubirii înseamnă şi Dreptatea Înfricoşătoarei Judecăţi.
Profesor, Vasile GOGONEA

 

 

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL