Cultura

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. şi personalitate proeminentă a vieţii sociale şi politice din România: “Dezvoltarea se dovedește dependentă de eforturi interne bine organizate, iar statul național revine în rol”

 | 18 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

-Rep. Domnule ministru, după ce ne-aţi explicat câteva dintre resorturile lăuntrice ale «societăţii nesigure», mă surprinde şi mă bucură mult, aşa cum îi bucură pe mulţi dintre cei care vă urmăresc şi vă apreciază pentru ceea ce scrieţi, să vă provoc la un dialog incitant despre lucrarea aceasta sugestiv intitulată: «Ordinea viitoare a lumii», la care v-aş ruga să vă referiţi în câteva cuvinte, pentru început!
-În tradiția inaugurată de Kant și continuată recent de Attali, Kissinger și Habermas, cartea aceasta oferă o analiză a stării lumii actuale și mai ales o viziune proprie, articulată, asupra lumii ce se constituie, bazându-se pe cunoștințe de istorie, economie, sociologie, cultură și geopolitică și propune o abordare nouă, cred eu, bine asigurată conceptual.
-Rep. În aria preocupărilor dumneavoastră ştiinţifice, cum apreciaţi această lucrare?
– Pe linia reprezentată în România de Gheorghe Brătianu, am examinat o serie de tendințe ale vieţii internaționale, şi chiar dacă voi fi considerat ca lipsit de modestie, apreciez că este cea mai amplă scriere de profil apărută în cultura română și, totodată, una dintre scrierile majore ale acestor ani în spațiul international.

Semnatura eletronica CertDigital

“Pentru că lumea formată în 1989 a intrat în schimbare”

-Rep. Într-o «civilizaţie a efemerului», cum ar spune Alvin Toffler, lumea trăieşte o veritabilă «grimasă» a schimbărilor, aşa este?
-Da, pentru că lumea formată în 1989 a intrat în schimbare. Se lasă deja observate indicii diverse că lumea nu a rămas aceeași. A început corectura globalizării, chiar în țara în care aceasta a debutat. Democrația liberală care s-a instalat atestă nu numai capacitatea de a disloca autoritarismele, dar și disponibilitatea la crize, prin sărăcirea unei mari părți a populației, slăbirea statelor, tensiunile internaționale crescute. Frontierele s-au deschis, dar mulți oameni nu au acces la beneficii sau se pun în mișcare disperați, într-o nouă migrație a popoarelor. Amplificarea schimburilor a asigurat dezvoltarea în multe locuri, dar bogăția și sărăcia se polarizează din nou. Se acceptă că terapiile de șoc, fără stat competent și cultură a întreprinderii, duc la distrugeri de capacități de producție.
-Rep. Deci, suntem în plină perioadă a multiplicării supraputerilor?
-Vedem că în lume și-a făcut loc o geometrie variabilă a supraputerilor economice, militare, politice și culturale.
-Rep. Cred că sunt şi consecinţele unui clivaj al globalizării necontrolate!
-Desigur, pentru că din 2010 s-a intrat, de fapt, într-o lume diferită, democrația s-a pluralizat din nou, cu efecte variate – de la ieșirea benefică de sub controlul unor doctrine, la revenirea autoritarismului în forme mascate. Mai ales că sub amenințarea terorismului, devenit, la rândul său global, la frontiere recent desființate se reiau controalele. Dezvoltarea se dovedește dependentă de eforturi interne bine organizate, iar statul național revine în rol! Iată, nici o problemă majoră nu se mai rezolvă fără conlucrarea supraputerilor, puterilor și statelor însele, iar suveranitatea statală tinde să revină în poziția de reper al relațiilor internaționale.
-Rep. E un tablou deconcertant, chiar surprinzător, domnule ministru, dacă stăm să ne gândim la ceea ce înseamnă destinul naţiunilor mici şi mijlocii!
-Este mare, încă, suprafața politicii, inspirată de Kant, care pleacă de la asumpția după care comunitatea mondială se compune dintr-o «colecţie» de națiuni egale în drepturi, care evoluează, fiecare, potrivit propriilor interese. Această asumpție rămâne atrăgătoare sub aspect normativ, dar realitatea interdependențelor dintre state o pune în dificultate. Între timp, se trăiește într-o “societate mondială”, care a adus cu sine o rețea densă de interacțiuni pe care orice stat trebuie să și-o asume pentru a-și promova suveranitatea și interesele.
-Rep. Ne purtaţi pe firul ideilor, de parcă am pluti într-un «salt din imperiul necesităţii în imperiul libertăţii» şi aveţi acest farmec al explicaţiei!
-Cu ani în urmă, s-a răspândit credința tacită că istoria s-ar “sfârși” în dreptul neoliberalismului politic, lansat în anii nouăzeci. Cunoscuta schemă a lui Hegel, care obligă realitatea la a se conforma conceptelor din care își revendică legitimitatea, este readusă insistent în actualitate, spre a anestezia așteptarea de schimbări profunde. Se consideră că, atunci când indivizii au toate libertățile, nu mai este de luptat decât pentru a le păstra. Vasta suprafață a eșecului în a rezolva problemele sociale și a democratiza societățile slăbește, însă, această credință.

“Sunt abordări care, teoretic, pot da o ordine a lumii, dar nu o ordine capabilă să motiveze oamenii și să dureze”

-Rep. Poate că ne slăbeşte şi pe noi în privinţa certitudinilor noastre!
-Nici atracția amintită și nici credința menționată, nu aduc soluțiile de care este nevoie. Sunt abordări care, teoretic, pot da o ordine a lumii, dar nu o ordine capabilă să motiveze oamenii și să dureze. Ne dăm seama de acest fapt, trecând în revistă abordările profilate ce concurează în contextul internațional actual.
-Rep. Care ar fi aceste «abordări», domnule ministru, Andrei Marga?
-Prima abordare pleacă de la maxima “lăsați-ne în pace că știm noi mai bine ce ne trebuie”, iar Coreea de Nord ilustrează, astăzi, complet acest lucru și atestă din nou că nu este decât soluția dictaturilor de familie, a reprimării celor care gândesc altfel, a sărăcirii și izolării în condițiile unei lumi a oportunităților fără precedent.
-Rep. După care vine şi reacţia Statelor Unite!
-Da, pentru că cea de-a doua abordare cultivă maxima “să aplicăm reglementările internaționale adoptate”, iar Statele Unite ale Americii o reprezintă cel mai clar. Este o abordare indispensabilă, dar, care provoacă reacții, mai ales că reglementările au fost adoptate în condițiile unei anumite distribuiri a puterii în lume, care stârnește, între timp, nemulțumiri crescânde.
-Rep. Dar, poate lipsi dintr-un asemenea «concert» şi reacţia Rusiei?
-Aţi anticipat, pentru că cea de-a treia abordare este condusă de maxima “să asigurăm echilibrul supraputerilor”, în care Rusia constituie avocatul ei principal. Această abordare pare rezonabilă, atunci când în discuție este răspunderea celor mai mari puteri ale lumii pentru situația internațională. Lumea nu se lasă, însă, redusă la supraputeri, încât puterile și statele mai mici nu o pot aplauda!
-Rep. Mi se pare că sunt abordări tipice unei atmosfere tensionate, a predispoziţiei la confruntare, la dispută!
-Tocmai de aceea, a patra abordare are în față maxima “armonia este mai aducătoare de avantaje decât conflictul”, iar China promovează stăruitor abordarea aceasta, care este greu de neglijat, fiind înțeleaptă, mai ales din punctul de vedere al țărilor care vor să se dezvolte și să se întărească în competiția economică. Doar că armonia nu este posibilă decât recurgând la reglementări ce asigură ordinea lumii!
-Rep. La graniţele României, ce fel de «abordări» avem, domnule Marga?
-Mă determinaţi să trec la cea de-a cincea abordare şi care este una ce s-a organizat pe maxima “suntem oameni ca toți ceilalți și avem dreptul să ne decidem soarta în concertul umanității”, iar aici aş da ca exemple: Turcia, Polonia şi Ungaria, care sunt sau chiar se consideră apărători mai vocali ai acestei abordări. Numai că nu e limpede granița dintre a fi tu însuți și a fi opus altora, încât formula alunecă adesea în indisciplină punctuală!
-Rep. Şi «Românica» noastră, pe unde s-ar mai afla în acest caz?
-Cam la cea de-a șasea abordare, care se lasă călăuzită de maxima “să facem ce ne spun să facem cei mai puternici”, pentru că România actuală este unul din practicanții ei. Numai că «actorii» care se consideră că sunt cei mai puternici, controlează situațiile din optici proprii. Ei nu pot lucra în locul tău și nu pot suplini efortul tău, fiindcă dezvoltarea proprie, nu se poate atinge niciodată doar prin deciziile altora!

“Nu poți asigura propria dezvoltare, fără priceperea și curajul deciziilor proprii”

-Rep. Atunci, unde mai este «armonia» universală despre care vorbea Pitagora?
-Nimeni nu se poate izola fără pierderi dramatice. Ceea ce semnăm, trebuie respectat până la altă decizie. Echilibrul supraputerilor este indispensabil, dar nu rezolvă orice, chiar dacă armonia constituie un ideal însuflețitor, care are nevoie de rezolvări practice. Fără a te exprima pe tine însuți, politica își pierde rațiunea de a fi, iar în societate, mai ales în politică, nu poți asigura dezvoltarea, fără priceperea și curajul deciziilor proprii!
-Rep. Aveţi în vedere un principiu nou sau o altfel de abordare a realităţii de astăzi?
-Este nevoie de o nouă abordare, ca viziune și metodă în relațiile internaționale. Apăr, în orice caz, în conceperea relațiilor internaționale, optica «interacționismului reflexiv» şi am în vedere un interacționism cu bază în interesele proprii de promovare și recunoaștere, deschis către asumarea acestora. Nu este vorba de un interacționism care dizolvă totul în relații, ci, de interacționismul care își ia ca punct de plecare nevoia afirmării de sine, fără a deveni autarhic. Acesta se deschide spre lume, fără a-și pierde rădăcinile, iar maxima viziunii pe care o promovez este “să interacționăm în lumea timpului nostru, luând decizii informate, în care să ne exprimăm noi înșine și considerând consecințele”, cu toate aspectele lor. O astfel de perspectivă are capacitatea de a evita dezavantaje deja semnalate, iar dincolo de orice suspiciune, mi se pare că este maxima, evident, mai capabilă de universalizare. (Va urma)
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL