Cultura, Interviu

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul Vasile Păunescu, Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj – “Statistica este o ştiinţă absolut necesară pentru toţi şi pentru toate”

 | 11 iunie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

-Rep. Domnule director, mai este valabilă zicala veche de când lumea, prin care unii mai îndrăznim să spunem: «Ai carte, ai parte»?
-VP: Domnule profesor, din experienţa proprie, din familie, aş putea spune, am ajuns la concluzia, şi nu este numai concluzia mea, dat fiind faptul că lucrez cu oamenii, cu deosebire cei din instituţia noastră, că pot merge pe un răspuns afirmativ, cu anumite observaţii de rigoare!
-Rep. Am adus în discuţie această problemă, aruncând o privire sumară şi plină de interogaţie asupra lumii în care trăim!
-VP: În acest caz, mă gândesc la băiatul meu, care, după ce a urmat o facultate şi a dat masteratul, acum a reuşit să se înscrie la doctorat, la zi şi la «fără plată», iar eu am ajuns la concluzia paradoxală potrivit căreia, cu cât eşti mai pregătit, se pare că societatea noastră acţionează împotriva acestor forme de pregătire superioară!
-Rep. Prin urmare, ne afundăm în «logica absurdului», cum se spune!
-VP: Da, da, se poate vorbi şi de «logica absurdului», fără îndoială! Vedem atâtea situaţii prezentate în mass-media: scrisă, audio, video, cu oameni care au terminat la universităţi, nu numai din ţară, dar şi din afara ţării, deci, oameni care nu au loc în societatea românească, mai ales la nivelul instituţiilor publice! Spre exemplu, te prezinţi la un interviu şi ai un «CV» demn de apreciat, demonstrezi o pregătire fără cusur, dar, ştiţi ce se întâmplă?
-Rep. Ce se întâmplă, domnule director?
-VP: Cel care coordonează concursul, managerul, cum s-ar spune, ştiţi cum gândeşte? Că unul mai deştept, poate deveni un succesor care îi periclitează scaunul şi poate îi va lua locul, aşa că trebuie respins!

Semnatura eletronica CertDigital

“Suntem cea de-a doua ţară din lume, ca exod al populaţiei”

-Rep. E ciudat modul în care gândeşte un astfel de manager al unei instituţii publice, dar, dumneavoastră, cum gândiţi?
-VP: Indiferent de ceea ce se speculează, de multe ori se merge pe baza unei «recomandări favorabile», cred că înţelegeţi ce vreau să spun! Se merge pe «aranjamente», chiar şi în mediul privat, pentru că îţi trebuie recomandarea…cuiva, ca să poţi pătrunde! În felul acesta, mă gândesc la aceia care vor urma!
-Rep. Tineri care pleacă dincolo şi caută să-şi formeze un viitor pe meleaguri străine!
-VP: Bineînţeles, încep să nu mai aibă încredere şi până la urmă emigrează în căutarea unui loc de muncă, oameni din toate categoriile sociale. Este cunoscut faptul că suntem cea de-a doua ţară din lume, ca exod al populaţiei, pentru că aproape 4 milioane de persoane, forţă de muncă activă, trăiesc şi muncesc în alte ţări, persoane cu pregătire medie şi superioară.
-Rep. E vorba de populaţia activă, aptă de muncă.
-VP: Mai ales că tinerii constituie schimbul de mâine!
-Rep. Care sunt instituţiile care prezintă carenţe în privinţa percepţiei sociale?
-VP: La nivelul percepţiei sociale, la nivelul factorilor de decizie, pentru că ne arată sondajele de opinie, am în vedere Guvernul, Parlamentul şi altele!
-Rep. Vă referiţi la factorii de decizie politică, desigur!
-VP: Da, da, factorii politici! Aici sunt marile carenţe decizionale, pentru că ei fac politica economică şi socială! Oricum, ceea ce se întâmplă, nu e bine, pentru că va avea consecinţe pe termen mediu şi lung, iar în baza unor studii ale Institutului Naţional de Statistică, prognoza populaţiei la nivelul anilor 2050, ne arată că populaţia Judeţului Gorj va scădea la mai puţin de jumătate din totalul de locuitori de astăzi, iar, dacă în prezent avem un efectiv de 362.000 de persoane cu domiciliul stabil, imaginaţi-vă, ce se va întâmpla, chiar dacă noi nu vom «apuca» vremurile acelea. Dar, ca să ajungi la doar 180 de mii de persoane, iar la nivelul ţării la aproape 12 milioane, mi se pare ceva dramatic!
-Rep. Cui trebuie să dea de gândit acest lucru?
-VP: Factorilor de decizie, dar, se pare că nu prea îngrijorează treaba aceasta, pentru că vedem ce se întâmplă în ţările vestice. Iar, dacă te duci la Londra, la Paris, la Viena, majoritatea covârşitoare o reprezintă cei veniţi din fostele colonii, fie că sunt africani, că sunt arabi, că sunt asiatici, iar la noi, se pare că se doreşte varianta de a se reloca forţă de muncă din afara ţării. Nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie!
-Rep. Nu suntem o ţară atât de bogată, ca să ne permitem să primim imigranţi!
-VP: Pentru ţările vestice, care au exploatat resursele fostelor colonii, se dovedeşte o soluţie, dar, pentru noi, nu cred că merge!

“Pe ansamblul societăţii, cred că nu mai există o putere de reacţie…”

-Rep. Domnule director, ce trebuie făcut pentru a ieşi din «autismul» unora dintre cei care ne conduc şi care deţin pârghiile puterii?
-VP: Pe ansamblul societăţii, cred că nu mai există o putere de reacţie…
-Rep. O trezire la realitate!
-VP: Da, da, o trezire la realitate, iar, ceea ce facem noi, mi se pare că estompează condiţia socială. Din păcate, când trebuie să ne spunem părerea, să vedem cum se asociază aceste opinii, dăm peste canale mass-media unde pare mai interesantă starea vremii! Nu aş vrea să intrăm în domeniul politic, dar, totuşi, dacă ne referim la Gorj…
-Rep. Devine interesantă opinia, pentru că este a omului care conduce Direcţia Judeţeană de Statistică, deci…
-VP: Să luăm, spre exemplu, sectorul energetic, acesta având o pondere însemnată în dezvoltarea judeţului, pentru că termocentralele vor trebui să fie nepoluante, până în anul 2022, dar, dacă se menţin în forma actuală, ar fi un dezastru pentru noi! Sunt multe probleme care pot fi abordate, dar, parcă e un paradox, că în plan material, avem uneori o deschidere spre evoluţie, pe când în plan moral, vorbim de o involuţie, fiindcă şcoala, o ştiţi şi dumneavoastră, nu mai e ceea ce a fost! Relaţia dintre profesori şi elevi se denaturează, nu mai avem disciplină în şcoli, iar în afara şcolii, ce să mai vorbesc!
-Rep. Cum definiţi dumneavoastră statistica?
-VP: Statistica este o ştiinţă absolut necesară pentru toţi şi pentru toate! Mereu omul socoteşte, «câţi», «câte», deci, ajunge la cifre! Statistica se face solicitând unele date de la furnizorii de informaţii, dar, care au anumite reticenţe! Cu bunăvoinţă, reuşim să obţinem şi datele care privesc realitatea!
-Rep. O realitate care prezintă «starea» omului trăitor în vremurile acestea!
-VP: Cred că la nivelul întregii societăţi, relaţiile interumane s-au deteriorat şi s-au «răcit», cum se spune! Oamenii sunt mai neliniştiţi, mai răutăcioşi!
-Rep. Atunci, unde mai avem «omenia» specifică românului?
-VP: Probabil, «omenia» aceea a mai rămas în «zonele nealterate», undeva, în vârful munţilor, cu oameni autentici!
-Rep. Câţi vor mai fi rămas şi pe acolo!
-VP: Exact, pentru că în mediul urban, avem, din păcate, şi individul suburban! În schimb, avem informaţii cu de toate, informaţii care ne manipulează, pentru că ţi se «vinde» panaceul universal pentru toate bolile, că aproape nu mai e nevoie de medici!
-Rep. Sunt doar comercianţi care «livrează» produsul!
-VP: Mi se pare că şi procesul de instruire şi învăţare, nu mai presupune să înveţi să citeşti şi să scrii, dar, acestea nu pot fi înlocuite niciodată! Şi mie mi se întâmplă să nu mai scriu un material cu pixul sau cu stiloul, că mi-e mai uşor la calculator, dar, cel care începe cu calculatorul, cum va mai ajunge să citească şi să scrie? Vă imaginaţi, de la clasa pregătitoare, un copil să înceapă să lucreze cu tableta!

“Mă consider un pesimist incurabil”

-Rep. Deci, trecem de la «Galaxia Gutenberg» şi intrăm în «Galaxia» internetului!
-VP: Ei, deja navigăm în această «Galaxie»! Nu mai putem da timpul în urmă şi poate că nici nu e de dorit acest lucru! Dar, încep să se vadă efectele negative ale acestei explozii informaţionale! Aş vrea să nu par «un munte» de pesimism, cum îmi spunea cineva, dar, mă consider un pesimist incurabil!
-Rep. Care consideraţi că ar fi lucrurile pozitive pe care societatea românească le-a dobândit în ultimele trei decenii?
-VP: De exemplu, ar fi deschiderea spre exterior, pentru a vedea şi ceea ce se întâmplă pe la alţii, iar pe plan intern, a fost stimulată creativitatea oamenilor în diferite domenii de activitate! Ar mai fi şi libertatea de exprimare, dar şi aici, cu semn de întrebare!
-Rep. Poate că e nevoie şi de o educaţie a spiritului libertăţii!
-VP: Acest lucru s-a văzut încă de la început!
-Rep. Cred că schimbarea de regim din 1989, prin ieşirea oamenilor în stradă, a fost posibilă pentru că exista o educaţie a căutării libertăţii de manifestare!
-VP: Deşi dumneavoastră sunteţi cel care ia interviul, cred că aţi avansat o idee care mi se pare extraordinară! Pentru că astăzi, lipsa de educaţie duce la libertatea greşit înţeleasă iar cu nişte oameni lipsiţi de educaţie, orice mişcare socială degenerează în anarhie!
-Rep. Deci, fără educaţie, vorbim de o mişcare socială anarhică!
-VP: O mişcare necontrolată şi distructivă!
-Rep. Ce înseamnă pentru noi, românii, spiritul credinţei strămoşeşti?
-VP: Vedeţi, se spune că sinceritatea este de sticlă, iar discreţia de diamant! Omul se îndreaptă spre Dumnezeu, doar în momentele cele mai dificile ale vieţii sale, în momentele de cumpănă! Sărbătoarea creştinească, aşa cum este astăzi Înălţarea sau cum a fost Învierea, se dovedeşte doar o sărbătoare a desfătării, a gusturilor culinare!
-Rep. Da, dar vorbim întâi de toate despre o bucurie a sufletului!
-VP: Domnule profesor, vă spuneam că lumea pare azi mai tristă, iar unii tineri etalează o veselie agresivă! Pentru mine, însă, aş putea spune că mă bucură sărbătoarea zilei mele de naştere, când simt că verdele naturii înseamnă viaţă!
-Rep. Domnule director, cu prilejul zilei de naştere, un sincer: «La mulţi ani»!
Profesor, Vasile GOGONEA

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL