Cultura

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Minunatul Doctor Cornel Munteanu şi un buchet «parfumat» de epigrame!

 | 09 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Sublime, «Piruetele» Doctorului Cornel Munteanu, ca printr-o destăinuire se dezvăluie cititorului sub forma unui buchet parcă la reţetă «parfumat» de epigrame…piruete, ce confirmă strălucit vocaţia de scriitor a medicului de excepţie, la care se adaugă acribia şi pasiunea sa de iscusit pamfletar, a specialistului în boli interne, omul în halat alb care nu s-a dezis niciodată de profesia pe care a iubit-o şi încă o mai iubeşte în continuare, nefăcând compromisuri cu actul de creaţie (Epigramist vechi: «Deşi sufletu-mi tânjeşte/ Nu-mi mai pică nici o damă,/ Că ea nu se mulţumeşte/ S-o bag doar în epigramă»). Astăzi, scriitorul Cornel Munteanu vorbește cu drag, prin volumul său de epigrame sugestiv intitulat «PIRUETE», Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2016, despre oameni, despre politicieni şi «politruci» sau despre iubire, despre femei, despre viciile noastre cotidiene, fiecare traducându-se în tot atâtea pamflete inspirate în care sunt adunate zeci de portrete, medalioane și creionări amicale, strânse de către doctorul Cornel Munteanu, cu harul, dar şi cu migala unui veritabil diagnostician cu «stetoscop», din vistieria gândurilor sale frământate!

Semnatura eletronica CertDigital

«Acum, că m-am pensionat/ Scriu mai multe epigrame»
Omul de înaltă ţinută profesională şi intelectuală, dr. Cornel Munteanu, ne convinge a fi înţeles pe deplin că mult mai înţepătoare-i epigrama decât injecţia, deoarece epigrama a fost şi rămâne una dintre formele literare subtile şi elegante prin care se pot oferi răspunsuri acide la nenumăratele şi spinoasele probleme stringente ale vieţii (Care-i câştigul?: «Ce-am pierdut, ce-am câştigat,/ Acum, că m-am pensionat?/ Scriu mai multe epigrame,/ Şi-am uitat drumul la dame»! La vremea lui, un mare gânditor german, contele Keyserling (Das Spektrum Europas), după ce a călătorit mai mult prin Ţările Române, mărturisea că în nici o altă ţară din Europa, epigrama nu mai este apreciată şi cultivată ca la români (Epigramiştii: «Puţini odat, nu ca acum,/ Să tot fi fost vreo doi sau trei,/ Pe când azi, de ieşi pe drum,/ Ţi-e frică să nu calci pe ei». În orice împrejurare, românul găseşte o glumă, o snoavă, o anecdotă sau dacă este mai evoluat până dincolo de…Ţânţăreni, o epigramă ca să-şi descreţească fruntea (Primăriţa MV e bunică: «Gorjul tot fu anunţat,/ La TV şi prin ziare,/ Că de “alea” s-a lăsat – / Ea acuma,-i mamă mare». Ştim foarte bine că înainte de 1989 circulau epigramele lui Păstorel Teodoreanu sau bancurile autorilor anonimi cu năstruşnicul Bulă, bancuri care de multe ori te expuneau riscului de la «gherlă» şi trebuia să râzi mai «cu perdea» ca să nu fii văzut şi «turnat» undeva mai pe sus! (Costeluş, director mare: «Din ce ia, din şulfăneli,/ Şi-alte-atâtea învârteli/ Dă şi şefilor puţin,/ Că şi ei de asta-l ţin»). În felul acesta, epigrama trebuie ca într-un mod inteligent şi subţirel să biciuiască un defect, o situaţie caraghioasă, chiar să te facă pe tine, cititorule, să te deconectezi de la grijile vieţii pentru o clipă, să te simţi bine şi eventual chiar să mai şi râzi. (La vârsta a treia: «Trist acum, fără puteri,/ Mai tot timpul cu dureri, /Fără nici o “prospătură”,/ Se dă doar la băutură»).

«Până acum, aproape toţi/ Au fost la alegeri hoţi»
Şi ce bună se dovedeşte acum epigrama, când toţi suntem stresaţi, când nu ştim ce ne mai aduce viitorul, pentru că o doză de râs, nu strică. (La alegeri: «Până acum, aproape toţi/ Au fost la alegeri hoţi;/ Iar pe Dragnea au căzut sorţii/ Să ducă la vot şi morţii». Excelent spus şi fără perdea! Numai că, genialul Henry Bergson, în celebrul său studiu «Le Rire» declară că râsul nu este totdeauna acelaşi. (Profesorul GV şi-a luat o capră pentru lapte: «Învăţat cu căprioare/ Tinere, cu carnea piatră,/ Azi, simţindu-se mai moale,/ De-ntărire-şi luă…o capră»). Cu adevărat, râsul depinde de cel ce râde, el, adică, Bergson, îl numește «Le rieur», un termen greu de tradus, de aceea, nu spunem…profesorul «râzătorul» sau epigramistul …«rozătorul», ci, mai degrabă, cel care râde…la urmă şi care probează şi un anumit nivel cultural! (Călinoiu şi Târziu, consilieri la Mitropolie: «L-a mâniat pe Dumnezeu/ Cu gestul lui atât de trist,/ Dovadă că şi Irineu/ E astăzi mare PSD-ist». Pentru aceste spuse, chiar dacă doctorul va fi…anatemizat, epigramistul va spune că…altfel râde un burtă verde care moare de râs când aude o glumă porcoasă şi altfel râde un tip “subţire”, cum sunt unii dintre cititorii epigramelor Doctorului Cornel Munteanu, chiar dacă nu vizionează o piesă de teatru reuşită sau nu savurează un banc reuşit. Da, oameni buni, râsul mai depinde şi de buna dispoziţie sau de indispoziţia în care s-ar afla «Le rieur», dar, mai depinde şi de situaţie, că, de exemplu, dacă îl vezi pe Adrian Năstase umflat ca un caltaboş care fiind în vizită la «coteţul de găini» de la Cornu, în timp ce-şi «numără ouăle» (expresia îi aparţine), când calcă pe un găinaţ, alunecă şi se lungeşte cât e el de falnic, vezi că atunci, desigur, te umflă râsul. (Ponta şi şefii lui: «Îl iubeşte pe Năstase,/ Şeful lui cu şase case,/ Da-l urăşte pe-ăl rămas/ Tot cu şase, că e…sas»). Şi în zilele noastre, epigrama se dovedeşte a fi un fel de…«inteligenţă comprimată», iar, ca o dovadă, putem aprecia că marii noştri epigramişti au fost oameni foarte dotaţi, am putea spune, geniali, iar exemple ca Păstorel Teodoreanu, George Topîrceanu, Cincinat Pavelescu şi foarte multi alţii, pot ilustra o asemenea aserţiune de care doctorul Munteanu credem că nu se dezice! (România de azi: «Averea ajunse la orbeţi,/ Cultura la analfabeţi,/ Iară oamenii-nvăţaţi/ Le sunt primii lor argaţi». Mulţi vor spune că epigrama are anumite reguli, însemnând, până la urmă, un gen literar considerat de unii ca fiind «cenuşăreasa» literaturii, mai ales că se publică şi multe catrene răsuflate care sunt mai mult «răvaşe de vânătoare» sau şuete conjuncturale, comise de către indivizi bufoni care se cred epigramişti!

«Lumea a vorbit,/ Eu le-am potrivit»
Condeiul doctorului Munteanu, atunci când aşterne expresia: «Lumea a vorbit,/ Eu le-am potrivit», pare să ne convingă de faptul că la noi în ţară a reînviat epigrama şi este un număr impresionant de «sagitari» care scriu epigrame reuşite! Poate, mai în glumă, mai în serios, doctorului nostru îi place să spună că, pe «arca» vremurilor tulburi, «medicamentul» salvator este ironia, aşa că de multe ori s-a gândit să devină cel mai bun scriitor dintre medici și cel mai bun medic dintre scriitori. Minunată proiectare a destinului la vârsta înţelepciunii, o frumoasă și onorabilă intenție, îndeosebi pentru faptul că această nobilă muncă cere efort până la sacrificiu, talent «cu carul», har pe măsură și peste toate credem că necesită o sănătate de fier şi un zâmbet ironic în calea bătrâneţii, aşa cum obişnuieşte să ne spună doctorul Cornel Munteanu! Ca un răspuns la o imagine de referinţă, din ziua de 21 octombrie 2017, în curtea Spitalului de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti, îi adresăm Domnului doctor Cornel Munteanu următoarea «şarjă» epigramistică: Doctorul explică…diagnosticul – «Doctorul vorbind cu-o damă/ Naltă, suplă şi cochetă,/ Îi spune o epigram/ Sub formă de…piruetă»! Să fim bine înţeleşi, vocaţia ironică şi satirică a doctorului Munteanu stă pavăză înaintea relelor lumii de astăzi, ca şi ale lumii dintotdeauna, deoarece cu epigrama şi cu umorul sănătos, putem ține la distanță bolile cronice și tristețea. O asemenea convingere îl situează pe doctorul Cornel Munteanu printre cei mai devotați scutieri al genului epigramistic din Gorj şi chiar din ţară. Glumele sale inteligente şi «la subiect» ridică neverosimil colțurile gurii coborâte şi convertite în grimasă, pentru plânsul tânguios, dar, în acelaşi timp deschide inimile zăvorâte în «bezna» tăcerii și primeneşte sau oxigenează sângele vieţii! Şi ce poate fi mai relevant decât această nostalgică şi siropoasă…confesiune – (S-a dus…vremea!): «Când umblam după femei/ Nopţile nu-mi păreau grele;/ Azi, să caut, n-am temei,/ Dar mă mai visez cu ele». Vise plăcute, domnule doctor Munteanu! De la Hipocrate, doctorul Cornel Munteanu a învăţat că Vitalitatea, Optimismul şi Râsul trebuie inoculate în codul genetic al ființei umane, încă de la naștere, iar scriitorul cu talent este asemeni medicului cu har, deoarece prin compasiune și prin ajutor direct înlătură tot răul. În încheiere, din toată inima şi cu aleasă preţuire, merită să-i facem această dedicaţie hazlie: (Epigrame…după reţete) «Doctorul Cornel Munteanu/ Mai prescrie la reţete,/ Pastile pentru la anu/ Şi ceaiuri cu…piruete».
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL