– Rep. Domnule Profesor, Constantin BARBU, am în faţa mea o lucrare pe care aş considera-o monumentală, de aproape 850 de pagini şi care este sugestiv intitulată: «BRÂNCUŞI. Marea Operă», apărută la Paris, în anul 2011, aşa că v-aş întreba, pentru început, dacă aceasta a fost o aplecare de factură conjuncturală asupra creaţiei brâncuşiene sau, dimpotrivă, una pe care aş numi-o necesară şi stringentă, pornind chiar de la mai vechi preocupări ale dumneavoastră legate de viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi?
Brâncuşi «sparge» orice etichetă
-Domnule Profesor, Cartea «BRÂNCUŞI. Marea Operă» este o simplă antologie. Brâncuşi nu mi-a creat «preocupări», ci, obsesii! Eram elev, aveam vreo 18 ani, când l-am văzut pe…Leonardo da Vinci mergând prin Craiova. Era V.G.Paleolog, prietenul vechi şi statornic al lui Brâncuşi. Intra în clădirea de azi a Primăriei Craiova, unde lucra «Informatica» Brâncuşi. Avea o cămăruţă cu vedere spre stradă. L-am privit cu o mare uimire, eram plăcut şocat. Probabil a «tradus» bine faţa mea şi m-a invitat în «bârlogul» său ştiinţific şi mi-a oferit un ceai («Lipton» galben) a cărui aromă o port şi acum în creier. N-a mai plecat aroma! Atunci mi-a spus cine este! Era fabulos! În biblioteca sa mă simţeam ca în atelierul lui Archaeus. La El am văzut prima dată cartea lui Burnouf despre budhism (citită de Eminescu). De la el am auzit de Milarepa, îndrăgit de Brâncuşi. De aceea, mi-am cumpărat de la Paris tot Milarepa, pe care îl ştiam, cândva, pe de rost…Librăria franceză este la câţiva paşi de actualul Atelier al lui Brâncuşi. Aşadar, au trecut 44 de ani de Brâncuşi…
– Rep. Care consideraţi că sunt reperele esenţiale, definitorii ale biografiei marelui sculptor român?
-Puncte cardinale din viaţa lui Brâncuşi? Mama sa! Vioara de la Craiova! John Quinn! Franţa. Să nu-l uităm pe el Însuşi.Totdeauna Însuşi e mare!
– Rep. Dacă ar fi să optaţi pentru aprecierea lui Brâncuşi, între sintagma de «părinte al sculpturii moderne» şi cea de «pionier al sculpturii moderne abstracte», găsiţi că una dintre aceste «marote» ale criticilor de artă ar fi mai aproape de adevăr şi de faima inegalabilă a lui Brâncuşi?
-Sunt folosite ambele «formule», uneori chiar împreună! Cel mai bun răspuns îl dă Brâncuşi! Într-o notă autografă a lui Brâncuşi se poate citi: “La gran art peu être compare avec l’equilibre stable: et pour la faire on doit etre completement Maestre”! Numai maestrul poate face «arta liberă şi universală»! Brâncuşi «sparge» orice etichetă!
Acordarea titlului de «Doctor Honoris Causa» eminentului savant german, Gunter Stöck, Preşedintele «ALL European Academies»
– Rep. Prin ce fel de activităţi mai importante doriţi o implicare activă în sărbătorirea «Anului BRÂNCUŞI» în România şi în Judeţul Gorj?
-«Anul BRÂNCUŞI» este sărbătoarea Oraşului Târgu-Jiu şi a României! Eu sunt doar un simplu scriitor, invitat de câţiva prieteni să spun ceva, dacă am ceva de spus! Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, prin Preşedintele său, Domnul Adrian Gorun, om excepţional, m-a invitat să public o Arhivă «Brâncuşi». În orizontul Sărbătorii «Brâncuşi», Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu îl va avea ca invitat, pentru acordarea titlului de «Doctor Honoris Causa» pe eminentul savant german Gunter Stöck, Preşedintele «ALL European Academies» («ALLEA» cuprinzând cele 57 de academii europene). Împreună cu Prinţul Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului Cuza, l-am rugat pe Domnul Stöck să accepte invitaţia Universităţii «Constantin Brâncuşi» şi chiar a semnat scrisoarea Preşedintelui Gorun, scriind: “Bucuros.Gunter Stöck 19.01.2016”! Domnul Profesor Stöck este şi Preşedintele Fundaţiei «Einstein» şi Preşedintele Academiei Germane (2007-2015). În aprilie 2015, am avut onoarea să donăm Academiei Germane 75 de volume din «Integrala Manuscriselor Cantemir» (Principele român fiind membru al Academiei brandenburgice din anul 1714), 30 de volume din Arhiva «Eminescu» (Eminescu, în studenţia berlineză a avut ca profesori mai mulţi celebri membri ai Academiei Germane) – volume îngrijite de mine – volumul «Alexandru Ioan Cuza – Fondatorul statului român modern», îngrijit de Bogdan Cuza. Am fost bucuros şi onorat, prezentând un Discurs cu titlul: «Cine este Eminescu pentru 
Germania?». Delegaţia română a fost o «cvadrigă» neobosită, participând şi prietenii noştri Ion Deaconescu şi Paul Tudor. Prin Preşedintele Stöck, vom transmite tuturor Academiilor Europene că Brâncuşi aniversează 140 de ani de la naştere! În ce mă priveşte, eu sunt un simplu prieten al Sărbătorii. Planuri am. Pe cel mai important, pentru Brâncuşi: Atelierul din urmă, cu cele 74 de lucrări pierdute sau distruse, după schiţele autografe ale Maestrului. Dar, vom vedea…
– Rep. Ştim că la începutul activităţii sale, prin realizarea unor sculpturi cioplite în lemn şi împodobite cu gravuri, fiind inspirat de arta populară a Gorjului, Brâncuşi a deschis ochii asupra lumii, cum s-ar spune, dar, aş dori să ştiu, în ce măsură aceste încercări credeţi că au influenţat unele dintre lucrările sale de referinţă, mai ales că în stilul său de viaţă a păstrat nealterate naturaleţea şi simplitatea originilor gorjeneşti?
-Brâncuşi a şocat arta viitorului, care, după el, va fi ceva cu totul altfel! Nu trebuie să-l «încercuim» pe Brâncuşi în arta Gorjului, trebuie lăsat liber! Mi s-ar părea mult mai productive, dacă Brâncuşi ar putea influenţa Târgu-Jiul şi Gorjul, şi România! Planeta a influenţat-o! Mai rămâne să infuenţeze ţara lui!
Brâncuşi este, poate cel mai mare transfigurator al sculpturii
– Rep. Vă consideraţi un exeget care a reuşit să desluşească, în mare măsură, tainele geniului brâncuşian?
-Nici gând! Doar Brâncuşi trebuie să-şi fi ştiut taina! Şi taina lui trebuie să fi fost aceasta: “Pour faire d’art libre et universelle, il faut être Dieu pour creer, Roi pour comander et esclave pour executer”! Brâncuşi este o enigmă şi «cifrul» său este historial. Gândul meu este să adun măcar 25 de volume de Arhiva «Brâncuşi», cu documente capitale. Am adunat câteva mii bune de pagini, i-am cunoscut pe câţiva dintre prietenii săi. Ştiu destule…neştiute! Dacă mi se va cere cu bună credinţă de înfăptuire, ar putea ieşi lucruri «seculare» Vom vedea! Inspiraţia trebuie să vină din mai multe direcţii ca să avem un sens!
– Rep. Cum comentaţi cuvintele lui Petru Comarnescu, care într-un articol din Revista «Tribuna», din 29 decembrie 1966 spunea următoarele: “Viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi sunt expresia unei înalte meniri de continuare a unei mari tradiţii şi de înnoire în spirit contemporan”?
-Ştiţi cum aş comenta cuvintele lui Comarnescu? Anume, că noi nici nu bănuim ce ne-a lăsat Brâncuşi! Brâncuşi este, poate cel mai mare transfigurator al sculpturii!
– Rep. Tema înălţării spirituale, care transpare în multe dintre lucrările lui Brâncuşi, face parte din tentaţia lui de a desluşi tainele Absolutului sau din efortul suprem de a fi mai aproape de Dumnezeu?
-Trebuie să spun că «desluşire», «taină», «absolut»” sunt cuvinte grele! Trebuie să umblăm gingaş cu ele. Trebuie să învăţăm să ne umilim în faţa lor, iar umilinţa asta se învaţă greu. Aproape întotdeauna, niciodată! Cu Dumnezeu e şi mai greu. Brâncuşi însuşi scria: “Le bon Dieu est mort! C’est Pour quoi, que le mond est en derive! Observaţi, domnule profesor, că nu s-a obosit cu gramatica limbii franceze (şi nici a limbii române!). Brâncuşi a avut gramatica lui. Şi semnele lui. Nu are nevoie Brâncuşi să fie mai aproape de Dumnezeu, din moment ce «Coloana fără sfârşit» ajunge în centrul lumii şi trece mai departe, fiindcă este «fără sfârşit»! Aici, cuvântul «fără» este mai important decât orice…
«Coloana fără sfârşit», «Poarta Sărutului» şi «Masa Tăcerii» sunt o mare şi misterioasă cosmologie
– Rep. Cu mult respect, v-aş ruga să detaliaţi semnificaţia cuvintelor lui Brâncuşi, atunci când spune: “Ceea ce fac, mi-a fost dat să fac. Am venit pe lume cu o menire”!
-Aforismul acesta are variante. Ceea ce este, însă invariant consistă în două semne. Primul semn: creaţia este dată, este un destin ceresc desfăşurat în artă. O dispensaţie «eontică», ar spune filosofia. «Moira», pur şi simplu. Al doilea semn: naşterea sa în lume a creat un sens! «Menirea» este un cuvânt străvechi, păstrat într-adins.
– Rep. Ce trebuie să însemne pentru noi, românii: «Coloana Infinitului sau a recunoştinţei fără sfârşit», «Poarta Sărutului» şi «Masa Tăcerii», tripticul brâncuşian de la Târgu-Jiu, metamorfozate într-un ansamblu monumental care ne adună la fereastra de suflet a marelui sculptor?
-«Coloana fără sfârşit», «Poarta Sărutului» şi «Masa Tăcerii» fac din Târgu-Jiu unul dintre cele mai celebre şi norocoase oraşe din lume! Dar, încă nu ştiţi! Ce să însemne aceste capodopere universale pentru România? Faţă de Brâncuşi, românii sunt analfabeţi şi inconştienţi! Dar, nici nu sunt de vină! Brâncuşi e cumplit de mare! «Coloana fără sfârşit», «Poarta Sărutului» şi «Masa Tăcerii» sunt o mare şi misterioasă cosmologie! Ce poate fi mai greu decât să străbaţi miezul lumii «fără sfârşit» (prin «Coloană», să vezi pe Pământ ce este cuprinderea celuilalt (prin «Sărut»), «Poarta» fiind trecere şi prag (o fereastră, totuna cu «fără») şi apoi să taci în jurul mesei rotunde! «Tăcere» pe malul apei. Numele «Jiului» este stră-străvechi şi înseamnă chiar «apa care curge»! E frumos, nu? Dacă mă veţi crede, vă voi spune că vorba românească «fără» este sinonimă cu cuvântul «Jiu»!
Într-un fel, Brâncuşi ne-a anunţat: “Nici nu ştiţi ce vă las”! El a ghicit ce-a spus! Oare, noi ce vom înţelege?
Profesor, Vasile GOGONEA
