Educaţia…şi Lecţia de viaţă/«Maxime» și «cugetări», într-un dialog imaginar cu BRÂNCUȘI/“Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui”

601

“Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală”

– Rep. Domnule Constantin Brâncuşi, cum vedeţi lumea aceasta secularizată în care trăim noi astăzi, şi, mai ales, cum credeţi că o văd oamenii ei care sunt marcaţi de provocările vieţii?
-Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)…
– Rep. Dar, se vorbeşte despre o lume care decade şi se îndreaptă spre…Apocalipsă!
-Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi…
– Rep. Nu credeţi că s-a cam voalat spiritul lumii acesteia?
– Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.
– Rep. Mai credeţi în frumuseţea şi în virtuţile poeziei?
– Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei – adică o… tehnică filosofică.

“Noi ne jucăm cu gama tuturor pasiunilor, aşa cum se joacă unii copii de-a stafiile”

– Rep. Dar, pentru oltenii noştri, mai ales pentru gorjeni, intrarea în altar e ca o intrare într-o altă sferă a existenţei!
– Ne aflăm într-o sferă, ne jucăm cu alte sfere, le îmbinăm, le facem să clipească.
– Rep. Este o bucurie ludică ce are un sens profund care scapă simplei constatări!
– Noi ne jucăm cu gama tuturor pasiunilor, aşa cum se joacă unii copii de-a stafiile, pentru a-şi izgoni spaima de strigoi.
Fotografie005– Rep. Da, dar dumneavoastră vă place să vă «jucaţi» cu «Pasărea de aur»…
– Eu văd această «Pasăre de aur» foarte departe – la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.
– Rep. Această pasăre e un idol sau un ideal de neatins?
– «Pasărea de aur»!… O lucrez încontinuu!… Însă nu am găsit-o încă!
– Rep. E o pasăre care se vede mai desluşit, numai atunci când se depărtează de ochiul privitor, aşa este?
– Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.
– Rep. Îmi spuneţi aceasta, pentru că azi e Sărbătoarea Înălţării Domnului?
-Exact, exact, pentru că m-am gândit şi la ziua de azi!
– Rep. Cum s-a născut ideea păsărilor măiestre?
– Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

“Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi”

– Rep. Neică Costache, de ce s-a ofilit în sufletul oamenilor de azi bucuria de a trăi?
– Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.
– Rep. Şi cum s-ar putea salva această lume?
– Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.
– Rep. Dar, în sufletul unor oameni mari convieţuiesc Bunul Dumnezeu şi diavolul!
– Diavolul şi bunul Dumnezeu nu se află separaţi, în realităţi; şi nu sunt nici aici şi nici acolo, ci ei sunt… simultan şi pretutindeni.
– Rep. Cum definiţi starea de creaţie a unui geniu ca dumneavoastră?
– Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul şi cu elementele.
– Rep. Ca să ai sentimentul că ai creat ceva care durează peste arcul timpului!
-Şi pentru ca să realizezi ceva, nu trebuie să nu fii tu însuţi şi să te distrugi. Şi trebuie să cauţi mereu să scapi de maeştri. Nu ajunge să posezi idei.
– Rep. Consideraţi că arta are o funcţie terapeutică, aşa cum este cazul credinţei noastre creştine dreptmăritoare?
– Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.

“Viaţa se aseamănă cu o spirală”

– Rep. Cu ce asemănaţi viaţa, acest simbol al creaţiei perfecte?
– Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.
– Rep. Ca să ai o asemenea înţelegere, trebuie să fii un artist pasionat şi dăruit de Dumnezeu, dar, nu toţi oamenii au asemenea veleităţi!
– Trebuie să faci artă aşa cum respiri, trebuie s-o faci fără dificultate, fără angoasă.
– Rep. Ce le spuneţi acelor sceptici care vă calcă pragul atelierului de aici, din Paris?
– Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile (spaţiul românesc). Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu, la Târgu-Jiu!
– Rep. Cum putem înţelege mai bine direcţia spre care se îndreaptă viaţa reală a societăţii?
– Noi nu înţelegem, nu vedem – viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!
– Rep. Ce aţi descoperit în interiorul materiei pe care o şlefuiţi cu atâta osteneală?
– Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.
– Rep. Care este «ispita» care vă impulsioneză la începutul unei opere?
– Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.
– Rep. De multe ori, o astfel de idee se identifică perfect cu Eul nostru!
– Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.
– Rep. Dar, Eul acesta interior cade uşor pradă maleficului, spiritului distructiv al răului!
– Un înţelept face din veninul său interior remediu pentru sine; sau precept de tămăduire pentru semeni… Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a şi predat deja inamicului.
– Rep. Creaţia artistică e o aventură în Absolut sau un act de curaj autentic?
– Nu este un semn de autentic curaj în viaţă, când, pentru a te pregăti pentru situaţii care cer curaj, înveţi din vreme să te duelezi.

“Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El”

– Rep. Am discutat cu multe persoane care vă cunosc viaţa şi mai ales, care vă recunosc marea creaţie şi mi-au confirmat lectura vastă pe care o aveţi în domeniul filosofiei!
– Lectura viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită.
– Rep. «Lectura-viciu», cum o numiţi, dar şi viciul lecturii, par să ne plaseze într-o dilemă, Neică Costache!
– Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.
– Rep. De multe ori sunteţi maliţios cu aceia care vă contestă opera!
– Să fii maliţios e ceva, dar să fii onest e mult mai mult.
– Rep. Putem vorbi de o legătură între artă şi credinţă?
– Ceea ce legi tu aici pe pământ – se leagă şi în ceruri.
– Rep. Ca o legătură ce întăreşte proporţia interioară?
– Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.
– Rep. Cât de mult ne ajută «proporţia interioară» ca să ajungem la Dumnezeu?
– Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.
– Rep. Cât de aproape sunteţi de Dumnezeu?
– Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!… Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu…
– Rep. Este chiar aşteptarea unui geniu care sfidează efemeritatea lumii acesteia!
– Aşteptaţi până când voi muri – şi veţi putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu.
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here