Cultura

„EGOgrafie”, la a VI-a ediţie

 | 08 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În această după-amiază, de la ora 17:00, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu va găzdui vernisajul celei de-a şasea ediţii a Expoziţiei Naţionale de Arte Vizuale ”EGOgrafie”.

Semnatura eletronica CertDigital

În cadrul ediţiei de anul acesta a expoziţie vor putea fi admirate lucrări semnate de 34 de artişti din toată ţara: Dragoș Bădiță, Rodica Banciu, Arina Bican, Petru Birău, Andreea Botoș, Lorena Caldeș, Adriana Emilia Canija Popa, Dorina Cioplea, Diana Ciurea, Eva Comisarschi, Petru Comisarschi, Dan Virgiliu Dimulescu, Eugenia Drăgoi Banciu, Ionuț Dumitrașcu, Marcel Duțu, Vasile Fuiorea, Oana Gavriliu, Florin Gheorghiu, Iliana Gheorghiu, Ana Daria Haidău, Florin Hutium, Rodica Jianu, Armand Landh, Lidia Mărgelu, Valer Neag, Cristina Gloria Oprișa, Cristina Ploscariu, Ioana Liana Popa, Lucica Popescu, Ana-Maria Rugescu, Ioana Russell Banciu, Daniel Șerban, Ștefan Strâmtu, Diana Rodica Varga. Proiectul este inițiat și coordonat de Cristina Ploscariu și Dorina Cioplea, și este realizat împreună cu Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu. ”Acest demers expozițional, ajuns la a șasea ediție, reunește un număr mare de artiști, care expun într-un circuit de cinci săli. Vă propun un demers de regăsire. O imersiune în sine, cu scopul de a căuta, găsi, împărtăși cu privitorul măcar o părticică din universul interior al fiecăruia. Introspecția de obicei atrage după sine o serie de răspunsuri la întrebări care au fost puse la un moment dat și chiar la întrebări care nu au fost încă puse”, a spus Cristina Ploscariu, unul dintre curatorii expoziţiei. ”Această expoziție a crescut chiar ca în poveste: într-un an cât alții în 10. La a VI-a ediție ne-am strâns 34 de artiști din toată țara și din toate direcțiile artei vizuale. „EGOgrafie” este o invitație la introspecție pentru toți artiștii participanți și mă bucur că atâția au răspuns cu încântare, oferindu-ne o ușă deschisă spre sufletul și mintea lor, spre Muza și Îngerița care le inspiră toate realizările. Artiștii sunt din toate generațiile și din toate ramurile artei vizuale, se exprimă în toate modurile, fie prin sculptură, fie prin pictură, grafică, fie prin fotografie, textile, colaj sau obiect. Mulțumesc tuturor pentru entuziasm și pentru încrederea pe care ne-o oferă nouă, curatoarelor, celor care ne-am dorit să aducem în orașul lui Brâncuși artiști din toată țara, din toate mediile, de toate vârstele. Și mulțumesc tuturor celor care iubesc arta, fie că sunt creatori sau doar consumatori”, a spus şi Dorina Cioplea. În cadrul vernisajului va fi lansat și volumul II al antologiei ”Sărutul” – poezie de dragoste, un proiect editorial inițiat și coordonat de Elisabeta Gîlcescu.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL