Cultura

Elevii Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu” încearcă să contribuie la stabilirea unui nou record

 | 02 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită din anul 2001, atât în țările din Europa, cât și în întreaga lume, prin manifestări cultural-artistice, concursuri, dezbateri și schimburi interculturale. La inițiativa Consiliului Europei, pentru a marca acest eveniment, anul acesta a fost lansat un apel la stabilirea unui nou record mondial: cel mai mare număr de videoclipuri adunate vreodată pe tema limbilor. “Elevii noștri au fost încântați de ideea realizării unui scurt videoclip, de 10-20 de secunde, bazat pe tema „Iubesc [o limbă] pentru că…” și au răspuns “prezent” provocării. Videoclipul trebuia postat până pe 30 septembrie 2017, putea fi înregistrat în orice limbă și putea fi despre orice limbă/limbi, singura cerință fiind creativitatea”, se arată într-un comunicat de presă al CNTV. Profesoara Loredana Stoian a popularizat această inițiativă în rândul elevilor colegiului din Târgu-Jiu, iar creațiile lor au fost încărcate pe pagina evenimentului. “Ne bucurăm foarte mult că am ajutat în felul nostru acest proiect generos de a pune la loc de cinste toate limbile străine de pe mapamond și sperăm că recordul va fi stabilit”, se mai arată în comunicat.

Semnatura eletronica CertDigital

Sărbătoarea din 30 septembrie are și un site pe internet care-i este dedicat, el fiind tradus în toate limbile europene. Dacă doriți să aflați mai multe informații despre Ziua Europeană a Limbilor, accesați http://edl.ecml.at.
A.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL