Cultura

Eminescu și ideea națională

 | 19 ianuarie 2012, 17:39 | 0 comentarii | 

Mihai-EminescÎn 1870 Eminescu va publica, în spiritul iluminist al unor convingeri manifeste, o suită de articole în presa de limbă română din Ungaria (”Albina” și Federațiunea”). E vorba de articolele Să facem un congres, În unire e tăria și Echilibrul, în care ia apărarea românilor din Transilvania, care simțeau pe propria lor piele consecințele dualismului austro-ungar.

Semnatura eletronica CertDigital

Pentru ultimul, în care îndrăznea să ceară egalitatea nației sale care să stea în echilibru cu celelalte naționalități conlocuitoare, și desigur o ”legislațiune” demnă și echitabilă, poetul este amenințat cu un proces de presă de procurorul statului și amenințat cu închisoarea. În articolul În unire e frăția, înfierând acele ,,promisiuni lucii, dar etern mincinoase”, poetul scria răspicat: ,,În momentul în care toate naționalitățile dau cu piciorul stării de față a lucrurilor, numind-o nesuferită și nesuportabilă, au și românii dreptul și datoria de a-i da cu piciorul, – căci pregetând și rămași singuri pe câmpul de luptă, nimeni nu se va mai speria de opozițiunea noastră singuratecă…” În Să facem un congres, amintind originea romană a străbunilor, se ridica împotriva ,,cerșetoriei de drepturi , cari ni se cuvin și cari trebuie să ni le luăm pe altă cale”, cerând națiunii române vechi ,,să lucreze cu toată vigoarea de fier”. Iar problema ”legislațiunii” era agitată astfel: ”Legislațiunea trebuie să fie aplicarea celei mai înaintate idei de drept pusă în raport cu trebuințele poporului, – astfel însă încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acelora.” Ideea conștiinței de neam, teritoriu, limbă, tradiții era limpede în mintea poetului (care, se știe, salutase din tinerețe, de pe dealurile Blajului, ”Mica Romă”!) și ea poate fi urmărită în întreaga sa creație: ,,Da! De la Roma venim, scumpi și iubiți compatrioți din Dacia traiană! Se cam ștersese diploma noastră de noblețe: limba însă am transcris-o din buchile voastre gheboșite de bătrânețe în literile de aur ale limbelor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu câte o codiță străină, dar îl vom curăța de toate uscăturile.” Pentru românii ardeleni el cere ,,libertatea spiritului și conștiinței lor în deplinul înțeles al cuvântului”, precizând: ”Așadar, idealul românilor din toate părțile Daciei lui Traian este menținerea unității reale a limbei strămoșești și a bisericii naționale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizează pe zi ce merge.” (,,Scrieri politice și literare”, 1905). Se cuvine amintită aici atitudinea de un nedezmințit militantism în cadrul Societății ”Carpații”, înființată în 1882 cu scopul precis de realizare a unității naționale, nici unul dintre contemporanii lui nefiind atât de ”pătruns de ideea națională română” (I. Slavici). Unitatea de limbă – ,,o singură limbă, una singură, ca nealte popoare” – presupune unitatea de teritoriu, dar și una de obiceiuri și tradiții culturale. Gazetarul, atât de ancorat în marile probleme social-politice ale vremii sale, dovedea și pe acest teren al ideii de latinitate și unitate națională că este la curent cu toate ”basnele” asupra românității noastre: ”Constatăm mai înainte de toate că românii nu sunt nicăieri coloniști, venituri, oamenii nimănui, – ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populație nepomenit de veche, mai veche decât toți conlocuitorii lor. Căci dacă astăzi se mai ivește un neamț singular care caută să ne aducă de peste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voiește el…” Nu suntem ceea ce ar voi alții ci ,,ceea ce suntem – români.” Indiferent că vizează dualismul austro-ungar, țarismul ori pe otomani, articolele sale politice izvorau dintr-o cunoaștere aprofundată a problemelor, oferind totdeauna soluția cauzei naționale. El visa acel ”stat de cultură la gurile Dunării”, susținând ideea mai veche a unei ”confederații dunărene”… Românul, scrie poetul, nu vrea altceva decât ,,pe sine”, ,,își vrea naționalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.” Făcând o analiză aspră a imperiilor bazate pe deznaționalizare și asuprire, Eminescu cere o ,,federalizare” a monarhiei habsburgice, în ideea egalei îndreptățiri la viața social-politică a tuturor naționalităților. El vorbește de ,,idealul unității politice a românilor”, de ,,restabilirea regatului lui Decebal prefăcut în Dacie-Traiană”, dar mai ales de ,,menținerea unității reale a limbii strămoșești și a bisericii naționale”, gândind la o ”Dacie ideală”. Se înțelege, așadar, că prin limbă și cultură el vrea acea unitate politică (națiunea existând peste orice determinare politică), căreia nu a mai ajuns să-i fie contemporan, precum T. Maiorescu, P.P. Carp, I. Slavici. Poetul crede în ,,misiunea istorică” a poporului nostru, iar această misiune constă în a deveni ,,un stat de cultură la gurile Dunării”, întemeiat pe tradiții istorice și culturale. E, în alți termeni, vorba de previziunea unității naționale, acea Dacie Traiană care l-a obsedat nu numai pe gazetar, dar și pe poet, sub diferite metafore:

”Eu văd o stâncă albă, o stâncă de granit,

Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,

Lucind peste morminte cu fața ei senină,

Și văd că-n lumea asta fui umbra-i de lumină;

Acea stâncă sublimă ce stă cu capu-n cer

E-unirea românimei… E visul meu de fer

Ce l-am visat o viață, făr’ să-l pot ridica…”

(Mira)

Visul unității naționale, de la independență la Unirea deplină, profetizat și poetic, rămâne o constantă emergentă a spiritualității eminesciene, a dragostei sale adânci pentru Transilvania, știindu-se că arborele său genealogic urcă pe linie paternă până la moșnenii din Țara Făgărașului și că amicii săi cei mai buni și statornici erau la origine ardeleni, ca și iubitul dascăl de la Cernăuți, pașoptistul blăjean Aron Pumnul, regretat în poezia debutului său publicistic. ”El a fost – scrie Ioan Slavici – cel mai adevărat reprezentant și cel mai zelos propagator al simțământului de unitate națională la noi.”

Zenovie CÂRLUGEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL