Semnificația versurilor din volumul ,,Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică și transpoetică” (Editura Tipo Moldova, Colecția Opera Omnia, Poezie contemporană, 2016), ca de altfel întreaga operă literară a lui Ion Popescu-Brădiceni este una complexă, greu de descifrat printr-o abordare simplă și asta nu pentru că ar fi una criptică, ci datorită faptului că se revendică unui curent literar-artistic nou, transmodernismul, nedeplin structurat, aflat abia la începutul manifestării și care necesită o inițiere a lectorului.
Edificarea transmodernismului în literatura română de către teoreticieni ca Basarab Nicolescu, Theodor Codreanu, Victor Nicolae, Virgil Bulat, Ion Popescu-Brădiceni, etc., are la bază cea mai nouă teorie a cunoașterii, logica terțului inclus, elaborată de filozoful Ştefan Lupaşcu (Stephane Lupasco, 1900- 1988), pe baza cercetărilor din domeniul fizicii, având ca nucleu al discursului ideea de trionticitate. Umanul este, în viziunea lui Ştefan Lupaşcu, exponentul ontic al dialecticii T, iar tripla sa structurare fizică, biologică şi psihică, îl evidenţiază în totalitatea lumii, ca manifestare totală a materiei-energie.
Basarab Nicolescu, principalul discipol al lui Ştefan Lupaşcu, co-autor, împreună cu acesta şi cu Solange de Mailly- Nesle, al volumului intitulat L’home et ses trois ethiques, publicat la editura Le Rocher din Paris, în anul 1986 (ultima carte publicată de Lupaşcu în timpul vieţii), identifică aceste trei forme de manifestare ale terţului inclus:,,Logica terţiului inclus este o logică a complexităţii înseşi şi chiar logica sa privind problemele susceptibile de a fi înţelese pe plan raţional. El explică paradoxurile mecanicii cuantice, în totalitatea lor, inclusiv principiul superpoziţiei. Îmi asum riscul de a prezice că, în următorul deceniu, terţiul inclus va intra în viaţa noastră de fiecare zi prin construcţia calculatoarelor cuantice, care vor marca unificarea între revoluţia cuantică şi cea informaţională.
La termen mai lung, mari descoperiri în biologia conştiinţei pot fi prevăzute dacă obstacolele obişnuinţelor mintale în raport cu noţiunea de niveluri de Realitate şi cu logica terţiului inclus vor dispărea. Astfel se va putea demonstra fecunditatea terţiului inclus ontologic, implicând considerarea simultană a mai multor niveluri de Realitate. Multe alte discipline, precum arta, dreptul sau istoria religiilor se vor putea reînnoi. Iar etica şi educaţia se vor putea pune în sfîrşit în conformitate cu cerinţele noului mileniu.
În unitate există, aşa cum se cuvine, trei terţiuri. Al treilea terţiu – terţiul tainic inclus – este garanţia împotriva oricărei derive neoscientiste sau totalitare şi împotriva oricărei dictaturi prin economie. Terţiul tainic inclus este gardianul misterului nostru ireductibil, singur fundament posibil al toleranţei şi demnităţii umane.”
Pentru a determina o matrice comprehensibilă care să devină aplicabilă pe scară largă la multiple viziuni artistice, din literatura veche și cea contemporană, a desfășurat o amplă cercetare epistemologică doctorul în filologie Ion Popescu-Brădiceni în lucrarea ,,Iona, în burta chitului” (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004), unde analizează unele dintre cele mai importante opere din literatura română și universală, formulând ipoteze caracteristice pentru ceea ce avea să fie definit ca paradigma Transmodernistă: ,,În ceea ce ne privește, noi continuăm să identificăm opera literară prin sintagma ,,insulei misterioase”. Ea încorporează un duh inanalizabil. Opera este un obiect estetic, complex, plin de secrete. Ca insulă misterioasă, opera literară este promisiunea unui paradis; o patrie a tainelor greu de dezvăluit, de descris și de interpretat. Comentând despre operă și acceptând ca un dat fundamental prioritatea și autonomia ei, noi ne-am propus-și am și îndeplinit acest deziderat-să discutăm relația mai fină și în mod cert mai misterioasă, despre operă și creatorul care, mai exact, se descoperă pe sine, pe măsură ce (se) scrie.”
Cea mai bună cale a cunoașterii este considerată cea hermeneutică:,,Hermeneutica rămâne, în continuare, din acest punct de vedere, teoria metoda și practica interpretării și a înțelegerii corecte a textelor, în speță a textelor de idei lingvistice și literare.”
Un important pas înainte pe calea cercetării literare și edificării noii paradigme transmoderniste a fost realizat prin lucrarea celor trei scriitori, Virgil Bulat, Victor Nicolae și Ion Popescu-Brădiceni, publicată sub titlul ,,Raportul Iona” ( Editura Cogito, [București], 2006).
În prefața scrisă de Virgil Bulat regăsim întâlnirile providențiale între oameni cu aceleași viziuni și vedem că punerea în comun a rezultatelor unor studii individuale, conduc la edificarea celor mai importante concepte literar-artistice așa cum este cazul cercetării transmoderniste:,,Ion Popescu-Brădiceni și Victor Nicolae încă nu s-au văzut la față. Și-au citit cărțile, descoperindu-se cu evidentă încântare, scriind despre ele. S-a întâmplat odată să mă sune Victor de la New-York tocmai când Brădiceni se afla în vizită la Cluj. Am discutat (în trei!) atunci o oră, ,,transmodernistul” de la Târgu-Jiu exprimându-și dorința de a participa la proiect. Între vara lui 2003 și 2005 au avut loc numeroase asemenea convorbiri de câte un ceas, Victor știind când anume ,,Ionaionul” vine la Cluj. Despre post-modernism și fracturism, despre transmodernism și de-sau re-mitizare, despre ,,ce mai e pe lumea asta”. Titlul final Raportul Iona tot Victor l-a impus în cele din urmă, pornind de la polisemantismul conceptului, bine conturat în cartea lui Ion Popescu-Brădiceni, Iona, în burta chitului.”
,,Raportul Iona” reprezintă un compendiu de teorie literară aplicată, în care fiecare autor analizează, în capitole distincte, operele literare din perspectiva transmodernă, acționând prin îndepărtarea șabloanelor și a canoanelor din literatură:,,Profitând de liberalizările taxonomice ale conceptului de modern, prilej cu care i s-au etalat și mai evident deschiderile definitorii, Ionaion nu își va mai precupeți nici un efort în tentativa unor reformulări vădit transmoderne. Decizia l-a absorbit de îndată ce transmodernismul i s-a relevat a fi și mai deschis prin același unghi definitoriu, chiar în serie infinită. Ne promite consecvent livrarea unei pluralități nelimitate a eului estetic și o descătușare fără precedent a instinctului creator din chinga inhibitivă, din prejudecata sau complexarea devastatoare.”
Așadar eliberarea creației de orice canonizare și analizarea ei prin prisma transdisciplinară, lucru deloc ușor de altfel, reprezintă un deziderat major al transmodernismului.
După această incursiune în spiritualitatea transmodernă, identificată ca fiind metoda cea mai nouă de înțelegere a creației artistice și singura care oferă posibilitatea accederii la mesajul operei literare din multiple accepțiuni ale cunoașterii, prin operarea unor transversalii sistematice, revenim la cartea de versuri ,,Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică și transpoetică”, publicată de Ion Popescu Brădiceni, unde constatăm că subiectul volumului devine metasubiect, adică pretext pentru afirmarea unor principii noi, prin transpunerea unui mit din antichitate într-o realitate contemporană.
Personajul central ales de autor este Abrasax, formă onomastică derivată a numelui Abrakax ,,zeu din Asia Mică, stăpân al celor 365 duhuri cu însușiri diferite care reprezentau zilele anului. De la numele lui Abrakax s-a format cuvântul magic abracadabra (original avrahKadabra, însemnând creez din nimic”, n.a.) (pe care magii perși și preoții siriaci îl socoteau conținând forțe vindecătoare), purtat ca inscripție inclusă în amulete”.
Transmutarea zeului mitic în orașe, ruine, ori cetăți și în mai multe personaje, parteneri de dialog, îi permite poetului să arunce punți de cuvinte între trecut, prezent și viitor, tinerețe, maturitate, bătrânețe, subpământesc, pământesc și celest, trup, duh și suflet, dragoste, ură, indiferență, antipoem, poem, metapoem, etc., prin care structurează imagini din fractalii noematice, care rezonează apoi în vastele universuri ale metaforelor de sorginte transmodernistă:,,Privesc pe fereastra cu perdelele lăsate/ peste masa mea de brad./ M-am întors din Baaad;/ și-am adus cu mine/ un stup cu albine/ în Abraxasul ce-mi cântă din ruine.// Stelele tot cad./ Afară un măr uriaș/ unind cerul cu pămânul.// Oamenii pe străzi:/ viermi lângă semințe-/ pe care aerul proaspăt, zemos,/ îi va resitua pedagogic/ între soarele mușcând din măr/ ca din propria-mi mantie/ umflată de vânt/ și peștera subpământeană/ în care Doctrinele Eleusine/ mă trag înapoi:/ puroi peste rană,/ roi peste triada:/ Adevăr, Frumos, Bine.” (p.65, 66).
Volumul ,,Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică și transpoetică” este constituit pe nu mai puțin de nouă transversalii, ca nouă străbateri inițiatice, reprezentând tot atâtea cuceriri de teritorii (țări) în imperiul logosian, prin care Ion Popescu-Brădiceni și comilitonul său Abrasax investighează apriori fenomene, gânduri, idei, dar și trăiri, întâmplări, evenimente istorice ori cotidiene, punându-le apoi într-un construct-clepsidră, în care fluidul ideatic curge ca o metamaterie dintr-un spațiu filosofic în unul liric și invers, pe același principiu transmodernist:,,Știi tu, furibundule Abrasax,/ străzile cuvintelor au și ele/ pe margini/ metatei înfloriți,/ eșafoduri și schele,/ femei întorcându-se de la piață/ cu coșurile însângerate/ de capetele condamnaților/ la moarte, doar fiindcă/ reinventaseră filosofia/ și epopeea de-a/ dreptul din viață,/ bărbați pe biciclete/ și mai ales o formă de/ spațiotimp azvârlit pe asfalt/ și strivit de transmoderne mașini/ ale Timpului,/ exact în inima Olimpului/ bolborind infernal/ ca un vulcan din Scriitopia.// Nopțile, după ora zero,/ eu însumi rătăcit/ -ca Nero în Roma lui/ ce trebuia incendiată-/ printre fibulele de aur/ ale Cavalerilor Mesei Rotunde./ Umbra-mi clipind/ în asfaltul cald,/ încercând să modifice/ trăsăturile evenimentelor/ în folii de-argint învelindu-le,/ în foițe de aur ca pe icoane-/ meditații profunde/ în Catedrala de Smarald.” (p. 51, 52).
Întregul demers liric instituit de autor se desfășoară axiologic, pe un sistem cartezian ale cărui coordonate sunt străbătute în spirală de cugetul poetic, cu volute largi, în care spiritul zboară liber, doar uneori fixând repere semantice și atunci doar pentru a nu se pierde în magma amorfă a imaginarului, în Libertatea Absolută:,,…Cred în civilizația Ochiului Primordial./ Recurg la metodele Luminii galbene./ Urăsc libertatea absolută și, cu ea, pe mine însumi…” (p.124).
Mereu însoțit de un ,,al treilea ochi”, sau ,,virtualul lui TREI” (p. 79), cum se exprimă poetul, ca de un paznic al templului Artei, în care nu se poate divaga, ori ca de un Charon izbăvitor de orice detracare, acesta navighează incognito pe valurile tumultuoase ale unui Acheron postmodern și scoate la lumină metafore ale focului viu (sacru), așezându-le pe noul tărâm al triumfului științei, conștiinței și libertății, numit transmodernism:,,Așteptându-l pe Abrasax în Antropolis/ dimpreună cu Es. Samyro, vedem/ la orizont un extraordinar desfrâu/ lingvistic. Ne învăluie până la brâu/ larvarul mâl./ Dar noi gâl-gâl extracția/ de suprarealism anarhic, nu fără/ a-l biciui pre-un primitiv paharnic/ că n-a strivit sub tălpi cupele de-aur/ moștenite de la Omul Aproximativ/ al lui Tristan Tzara: un fel de ambasador/ al Antipoeziei, descălecător într-o Vis Poetica,/ într-o Ars Noetica, întemeiate parțial/ pe mari ansambluri transretorice, remodulate/ subtil, sub semnul unui tril, al Ciocârliei./ Iar pe râu, morile de vânt dau drumul/ unor ideologeme neînchipuite încă;/ fragmente întregi plutesc ca niște insule, ca niște reverii, transpoetici ale focului, ca niște căderi de pe o stâncă, înnourată fabulos./ Marcel Raymond ne ia de braț/ pe amândoi și ne șoptește conspirativ:/ aflat-am secretul de-a le conferi/ cuvintelor o existență reală, căci ele tind/ a redeveni substanțe ale lumii, cu viziuni/ subterane, culmi inaccesibile și suverane-/ pe care- artiști cu pensule, vopseluri,/ tehnici semiotice anticipa-vor discursul/ transrealist.” (p. 191, 192).
Prin discursul liric de o înaltă valoare literară și afectivă din volumul ,,Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică și transpoetică”, Ion Popescu- Brădiceni aduce un suflu nou în spiritualitatea liricii contemporane și pune încă o piatră la temelia impozantului edificiu transmodernist.
Petru Ilie Birău
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Brădiceni, Ion Popescu, Iona, în burta chitului, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2004;
Brădiceni, Ion Popescu, Lazare veni foras, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2005;
Brădiceni, Ion Popescu, Un (z)eu în carne și oase, [Târgu Jiu], Editura Gorjeanul, 2006;
Brădiceni, Ion Popescu, Ars Poetica Transversalia, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2013;
Bulat, Virgil, Nicolae, Victor, Brădiceni, Ion Popescu, Raportul Iona, [București], Editura Cogito, 2006;
Codreanu, Theodor, Transmodernismul, Iași, Editura Junimea, 2005;
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989;
Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea, Iași, Editura Polirom, 1999;
Nicolescu, Basarab, Ştefan Lupaşcu şi terţiul inclus, în ,,România literară”, nr. 42, 2000.
