Dicţionarele de specialitate definesc eroul (din fr. héros, lat. heros) ca o persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă sau un ostaş căzut pe câmpul de luptă.
Locuitorii din satele Piscoiu şi Păpeşti (azi Popeşti-Stejari), cu mari sacrificii materiale, au luat parte la înfrângerea şi prinderea lui Bechir-aga şi a bandei sale de turci (15 august 1806), în punctul Necşa, sprijinindu-l pe Şerban Magheru, căpitanul poterilor din Gorj.
Piscoienii au mai participat la luptele din Războiul de Independenţă (1877), Războiul Balcanic (1912-1913), Primul Război Mondial (campania 1916-1918), Al Doilea Război Mondial (campania 1941-1945), unii pierzându-şi viaţa pentru alungarea celor care ne-au râvnit pământul străbun, cei rămaşi în sat trudind din greu la muncile agricole sau pe şantiere.
Aşa cum spunea şi Andrew Bernstein, bravii noştri piscoieni sunt eroi pentru că „Un erou a trecut prin toate: nu e necesar să fie de neînfrânt, dar trebuie să fie neînfricat”, iar Silvia Cartwright conchidea că „Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, unii ştiuţi doar de Dumnezeu”.
Pavel Andrei şi Petre Grigore au participat la Războiul de Independenţă (1877), Nicolae Dogaru fiind gornist. Au plecat pe front, dar gândurile şi speranţele s-au îndreptat spre cei rămaşi acasă la Piscoiu, părinţi, soţii, copii, cu speranţa că „ Au fost eroi şi-or să mai fie, /Ce-or frânge duşmanii cei răi, / Din coapsa Daciei şi-a Romei / În veci s-or naşte pui de lei!”, versurile lui Ion Neniţescu fiind puse pe muzica compozitorului Ionel G. Brătianu
Autorul poeziei „Pui de lei”, Ion Neniţescu, participând şi el ca dorobanţ la lupte, la 18 august 1877, părăseşte casa părintească, scriind poezia „Adio mamei“, subintitulată „Plecând spre câmpul luptei“, în care emoţia plecării de acasă este copleşitoare: „Rămâi cu bine, dragă mamă, azi eu mă rup de l-al tău sân,/ Cu fruntea plină de mândrie, cu pieptul plin de mult senin,/ Mă duc spre Dunărea bătrână, cu fraţii mei să mă-ntâlnesc,/ Şi cu duşmanii ţării mele, mâini piept în piept să mă lovesc./ Iar de e scris să mor, atuncea să nu mă plângi, ci cu mândrie/ Să-ţi aminteşti de fiu-ţi care drept a păşit spre datorie“.
La războiul din 1913-1914, au luat parte Petre Budulan (Stoican), Victor Stăvăroiu, Andrei Constantin (Regimentul 18 Gorj, contingent 1908, decorat, din ordinul regelui Carol I, cu ordinul ,,Avântul Ţării”), preotul D. Elian, Regimentul 3 Vânători (decorat şi el).
Intrarea României în Primul Război Mondial (1914-1918) pentru definitivarea unităţii naţionale şi apărarea noului stat România, cea „dodoloaţă”a lui Eminescu, a făcut ca să participe la lupte şi numeroşi locuitori ai Piscoiului.
Între anii 1916-1918, au murit mulţi piscoieni pe front, Dumitru F. Badea, Ion Budulan, zis Drugă, Ion C. Chişamera (Niţă), Nicolae Frunză, Haralambie Staicu, Ştefan C. Stoica fiind decoraţi cu ordinul ,,Virtutea militară”.
Din pomelnicul bisericii vechi din cătunul Voivoda, satul Piscoiu (astăzi nu mai există pentru că a fost zidită o nouă biserică) notăm numele eroilor (din informaţiile primite de la Dumitru Frunză, preotul paroh al bisericii) care au luptat în acest război: Ilie Caragea (sergent, mai târziu urmaşii lui numindu-se Caragescu), Marin Popescu (caporal) şi soldaţii Dumitru Andrei, Pavel Andrei, Constantin Anghel, Constantin Bălă, Petre Bălă, Gheorghe Bărbuţ, Dumitru Bărbuţ, Marin Băzăvan, Vasile Băzăvan, Gheorghe Belgun, Constantin Bilan, Marin Bloanţă, Constantin Budulan, Dumitru Budulan, Iacob Chiriţă, Ilie N. Chiriţă, Constantin Chiriţă, Vasile D. Chiriţă, Nicolae Chişamera, Victor Chişamera, Dumitru R. Chivulescu, Petre Chivulescu, Dumitru Ciobotea, Ilie Codreş, Ilie Gr. Culină (2), Ion G. Culină, Dumitru Dogaru, Petre Drăgulescu, Gheorghe Florea, Ion Florea, Ion Frunză, Petre Gilorteanu, Serghie Golumbeanu, Petre Guţan, Ion Lazăr, Marin Mitrache, Ion Nuţă, Ion Nuţă, Tudor Papa, Gheorghe Păuna, Ioan Popa, Ion Popescu, Marin Popescu, Constantin Radu, Nicolae Rădulescu, Petre Rădulescu, Ioan Roşia, Petre Roşia, Ion Staicu, Gheorghe Stăiculescu, Grigore Stăiculescu, Dumitru Tătaru, Ioan Teacă, Ilie Tudosaru, Lăpădat Tudosaru, Nicolae Tuţă, Petre Tuţă, Dumitru Ţichelea, Constantin Uidilescu, Vasile Vilău.
Se cuvine să depunem florile recunoştinţei şi să aprindem lumânări la mormintele eroilor noştri din localitate, iar după ce i-am cunoscut scriptic, să ne conducem după pildele poetului Nichita Stănescu, în poezia „Nu-l uitaţi!!”:Nu-l uitaţi pe cel căzut în război, /Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă / Ca şi cum ar fi viu între noi, / Ca şi cum s-ar fi întors acasă. / Nu-l uitaţi pe cel căzut în război, /Strigaţi-l din când în când pe nume, /Ca şi cum el ar fi viu printre noi / Şi-atunci el va surâde în lume”.
Învăţătorul Constantin Bălă, care a fost dascăl în Piscoiu şi director de şcoală la Obârşia şi Rădineşti, ne-a relatat despre eroul din Piscoiu Dumitru F. Badea, faptele de eroism fiind auzite chiar de la acesta: „ Era într-o toamnă ploioasă şi umedă din noiembrie 1916, iar Dumitru F. Badea, din Piscoiu, zis Florescu, era soldat activ în armată.
Pe Valea Jiului, ale căror ape se revărsau peste maluri, şi pe la Tismana pătrunseseră nemţii, care înaintau vertiginos spre Târgu-Jiu.
Armata noastră de infanterie „18 Dorobanţi” era demoralizată pentru că era prinsă din urmă şi încolţită de nemţi.
Soldatul Florescu (nu ştia carte) făcea parte din compania a VII-a, plutonul sublocotenentului Nicolae Pătrăşcoiu din Sâmbotin.
Văzându-se înconjurat de nemţi, acest sublocotenent a strâns de bunăvoie câţiva soldaţi şi pe plutonierul Grigore Păsărin, plănuind să-i împiedice pe nemţi să avanseze.
Sublocotenentul i-a rugat să se ducă în satul lui, printre inamic, cu sacii plini de arme şi muniţie, ca să-i ţină pe loc pe soldaţii nemţi.
Soldaţii s-au strecurat până la poarta casei lui Pătrăşcoiu, acolo unde era cazat colonelul neamţ, comandantul artileriei grele.
Regimentul lui era cantonat în apropiere, pe colinele din jur.
Tunurile puteau bate pe distanţa Târgu-Jiu-Filiaşi şi era o noapte întunecoasă, cădea o ploaie rece, măruntă şi deasă, care-ţi pătrundea până la oase, şanţurile curgeau puhoi.
Aproape de casa sublocotenentului, în şanţ, cei cinci oameni s-au postat în apă, aşteptând ordinele pentru a acţiona.
Sublocotenentul a tăiat firele electrice şi pe cele telefonice din faţa casei lui.
Văzându-se izolat de unitate, colonelul neamţ trimite ordonanţa ca să-i aducă repede calul pentru a putea pleca la unitate.
Din şanţ, soldaţii împuşcă ordonanţa, calul şi pe colonel, iar unitatea, fără comandant, a început retragerea pe un pod care trecea peste o prăpastie.
Majoritatea soldaţilor care fugeau cu tunurile şi caii, au fost împuşcaţi de cei cinci soldaţi gorjeni.
De atâta tragere roşeau ţevile la puşti, soldaţii le răceau în apă şi iar semănau moarte cu ele, întorcând din drum tot frontul inamic.
Dinspre ziuă, peste tot erau numai cadavre, iar generalul Dragalina, sosit la faţa locului, cere amănunte despre eroismul celor cinci soldaţi.
Pentru faptele lor vitejeşti, pe Nicolae Pătrăşcoiu îl face căpitan, decorându-l cu ordinul „Mihai Viteazul”, Grigore Păsărin este avansat sublocotenent, pe alţii îi face plutonieri, iar pe soldatul Dumitru Badea, zis Florescu, din Piscoiu îl decorează cu „Virtutea militară”, acordându-i o pensie de 400 lei pe lună.
Eroismul acestor soldaţi a ţinut pe loc armata germană aproape două luni”.
Din satele Păpeşti şi Piscoiu în cel de-Al Doilea Război Mondial (campania 1941-1945) soldaţii au participat la lupte pe fronturile din apus şi răsărit sau în amândouă fronturile, unii murind pe front, alţii în drum spre ţară. Cei care s-au întors au fost bulversaţi de ororile războiului.
La primăria fostei comune Piscoiu nu s-a păstrat o evidenţă a celor plecaţi pe front. Am aflat totuşi câte ceva de la vecinul meu Leonte Vilău şi de la Nicolae Chişamera (nonagenar, un povestitor de excepţie, cu o memorie formidabilă) care trăieşte recent la Craiova.
În anul 1997, preşedintele României, Emil Constantinescu, acordă veteranului de război din Piscoiu, Petre Maria Radu, Brevetul „Medalia Crucea Comemorativă a celui de al Doilea Război Mondial 1941-1945” pentru fapte de vitejie pe front.
Interlocutorii mei îşi amintesc eroii din cel de-Al Doilea Război Mondial: Dumitru C. Andrei, Nicolae Bălă (mort în drum spre Piscoiu), Nicolae I. Barbu, Ion Budulan, Gheorghe Budulan, Virgil Ivaşcu, Leonte Lazăr, Aurel Mateiaş, Dumitru Mateiaş, Ion Mateiaş, Victor Peneşel, Victor Popescu, Nicolae Soceanu, Ion Stoian, Dumitru C. Tătaru, Ilie Tuluş, Constantin I. Tuţă, Dumitru Vilău, Leonte Vilău şi alţii.
Eroii căzuţi la datorie în acest război, cei care s-au întors acasă, veteranii de război, luminează puternic pământul patriei. Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau frumuseţile plaiurilor româneşti. Ei s-au aruncat în braţele morţii şi continuă să trăiască mereu printre noi pentru că, aşa cum scria şi Nicolae Iorga „ Neamul este etern prin cultul eroilor”.
Titlul de „veteran de război” are o vechime de 113 ani, fiind instituit prin Înalt Decret de regele Carol I la 29 aprilie 1902, când se împlinea un sfert de veac de la decretarea, la 29 aprilie 1877, a mobilizării pentru Războiul de Independenţă. Deşi tardivă, măsura încerca să repare o nedreptate faţă de bravii luptători români, acordându-le unele drepturi şi facilităţi.
Legea 303/2007 a reconfirmat şi consfinţit Ziua Veteranilor de Război sărbătorită anual pe 29 aprilie.
Conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr.715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau îngropaţi ostaşii morţi în războiul de întregire a neamului românesc, amenajându-se cimitire ale eroilor, iar în baza Decretului nr. 4106, din 12 septembrie 1919, s-a înfiinţat „Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”, cu statut de persoană juridică, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, de a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi de a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor.
Comitetul „Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” avea preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Episcopul de Caranşebeş, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925, Miron Cristea.
Guvernul României, prin Decretul-Lege nr. 1693, din 20 aprilie 1920, a aprobat propunerile Bisericii Ortodoxe Române şi ale Ministerului de Război de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri.
La 31 mai 1927, în conformitate cu prevederile Legii asupra mormintelor de război din România, decretată cu nr. 1699, „Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”. Această lege a fost revăzută şi completată, promulgându-se la 27 iulie 1940, Legea Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război.
Societatea „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea, în anul 1940, în Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, care a desfăşurat activităţi organizatorice şi educative, sub conducerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului de Război, până la data de 29 mai 1948, când acest organism a fost desfiinţat (Decretul nr.48/1948 al Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Române).
M.S. Regina Maria, preşedinte de onoare a Societăţii Mormitele Eroilor Căzuţi în Război, Preşedinte de onoare al societăţii „Cultul Eroilor” ne-a lăsat următoarele versuri nemuritoare: „Nu vărsaţi lacrimi pe mormântul eroilor, /Ci mai curând slăviţi-i prin cântece, /Aşa, ca faima lor să rămână un ecou, /Prin legenda veacurilor!”
În perioada 1949-1975, activitatea de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor şi de omagiere a eroilor s-a desfăşurat de către Ministerul Apărării Naţionale, administraţiile locale, cadre didactice din şcoli şi preoţii din cadrul parohiilor.
În baza Decretului Consiliului de Stat nr. 117, cu privire la regimul operelor comemorative de război şi a cimitirelor eroilor, eroii patriei au fost omagiaţi până în 1995, în fiecare an la data de 9 mai.
La data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României, a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri (după 47 de ani), revenindu-se la tradiţia făurită în perioada interbelică.
Cu prilejul Zilei Eroilor şi a Înălţării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ne înclinăm frunţile, cu smerenie, în faţa străbunilor din Piscoiu şi din toată România, care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor fruntariile ţării, în epoca veche, medie, modernă şi contemporană.
Scriitorul şi teologul Nichifor Crainic scria memorabil că „Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta”.
În perioada 1937-1938, sculptorul Constantin Brâncuşi realizează la Târgu-Jiu Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, pentru a preamări „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire”.
Cinstirea faptelor eroice ale piscoienilor le-o vom arăta şi dovedi nu numai prin simple discursuri şi confesiuni retorice la zile aniversare, nu prin realizare de monumente numai ale unor refugiaţi de peste Prut (toată stima pentru ei, pentru cei care au avut iniţiativa, sunt fraţii noştri de neam), ci prin realizarea, cu prioritate, a unui monument al eroilor din Piscoiu, fie la biserica din Voivoda, fie pe locul unde a fost vechea primărie a comunei.
Consiliul Local Stejari, domnul primar Ştefan Lupu, profesor de istorie, cunosc faptul că eroii locului reprezintă, alături de toţi eroii României, jertfa de veacuri a unui neam, fiind ctitorii veşniciei româneşti, de aceea îl rugăm să ia iniţiativa găsirii unor sponsori pentru edificarea acestui monument al eroilor din localitate.
Să ne rugăm pentru piscoienii eroi spunându-le „Dormiţi în pace scumpi eroi şi pomenirea voastră să fie în veci! Amin”, realizându-le un monument aşa cum există în comunele învecinate Piscoiului, sat al comunei Stejari! Doamne ajută!
Profesor, Gheorghe Sinescu
